Românii se înghesuie deja să-și programeze vacanțele de iarnă. Cât costă o vizită la Moș Crăciun sau pe plajă în Thailanda

×
Publicitate

Nici nu s-a terminat bine vara, că mulți și-au programat deja vacanțele de iarnă. Sunt deja rezervări pentru Laponia, la Moș Crăciun, iar biletele de avion spre Praga, Viena ori Budapesta sunt în topul vânzărilor.  

Și în acest an, au trecere destinațiile exotice, favorită fiind Thailanda. Trebuie știut însă că vacanțele s-au scumpit în medie cu 10 procente față de anul trecut.

În Laponia, turiștii pot să îl viziteze pe Moș Crăciun, să se bucure de o plimbare cu sania trasă de reni sau de câini husky, să schieze ori să aștepte cu ochii pe cer aurora boreală.

Prețurile pornesc de la 1.500 de euro de persoană pentru trasport și cazare și cresc în funcție de alte servicii.

Cristina Vascan, reprezentantul unei agenții de turism: „Laponia, pachetele înainte de Crăciun, avem gradul de ocupare de 70%. Încă din luna iulie, deja se întreabă dacă au apărut pachetele. De obicei, dacă luăm cu câteva luni înainte, pachetele sunt mai ieftine”.

În egală măsură sunt căutate și orașele vestice pentru târgurile de Crăciun, dar și destinațiile ceva mai însorite.

Marius Berca, managerul operațional al unei agenții de turism: „Dacă ne referim la revelion, aici oferta este și mai variată și turiștii pot să meargă pe Coasta Amalfitană, Napoli, Sorento. Pachetele pentru 7 nopți de cazare, pleacă de la 890 de euro de persoană”.

Oferte pentru românii care detestă iarna

Cei care detestă iarna au optat și în acest an pentru vacanțe în destinații exotice. Cea mai căutată până acum a fost Thailanda.

În acest caz, prețurile sunt mai mari, și pornesc de la 1.200 de euro de persoană pentru 7 nopți.

Cristina Pipias, reprezentantul unei agenții de turism: „Se duc către locuri unde pot să facă plajă, unde pot să facă baie în apa mării, unde pot să facă scufundări și foarte multe excursii în aer liber. Cele mai multe vânzări în agenția noastră sunt pentru destinații din sud-estul țării, vârful a fost și anul trecut și se pare că va fi și anul acesta va fi Thailanda către care foarte mulți români se orientează, dar avem vânzări spre Malaezia care este în creștere sau Singapore”.

Sunt oferte pe alese și pentru destinații din România. Pentru un Crăciun, de pildă, în mărginimea Sibiului ori Sovata agențiile de turism cer între 330 și 400 de euro de persoană pentru 4 nopți de cazare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62363158
Ce poți face în Sighișoara, singurul oraș medieval locuit din Europa. Sate transilvănene autentice de vizitat în apropiere
Sighișoara este unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Este singurul oraș-cetate medieval locuit din Europa, așa că nu e de mirare că atrage mii de turiști în fiecare an.  
62485298
Timișoara a lansat un tur special pentru turiști, cu 40 de locuri unde se pot face fotografii pentru Instagram
Ca să fie vizitate de mai mulți turiști, orașele din România încep să folosească noi tehnici de promovare pe internet.
62359720
Locuri spectaculoase de vizitat în județul Mehedinți. Obiective turistice în zona defileului Dunării
Județul Mehedinți este printre cele mai frumoase zone din România, așa că nu e de mirare că mulți turiști, români sau străini, aleg să vină aici pentru a savura frumusețea pe care o oferă fiecare colțișor.