Festivalul care promovează usturoiul, orezul sau carnea negră. Cât durează pregătirile

×
Publicitate

Cel mai nou trend în materie de mâncare nu se referă la un ingredient şi nici măcar la o reţetă, ci la o culoare.

 La Tel Aviv, tocmai a avut loc un festival gastronomic dedicat mâncării negre. Ca să obţină culoarea, bucătari şi alţi profesionişti şi-au inventat propriile metode de preparare.

„Totul aici e negru, e foarte tare. Lucruri la care nu te aştepţi să fie negre, aici sunt negre."

Un bar din Tel Aviv a găzduit primul festival Black Food din această ţară. Nu e vorba, aşa cum s-ar putea crede, despre orice preparat căruia i s-au adăugat nişte coloranţi. Dacă la deserturi se rezolvă cu ciocolată din belşug, pentru alte preparate sau ingrediente, e nevoie de tehnici speciale de prelucrare. De exemplu, usturoiul negru.

Mancare neagra

Tal Frângi, reprezentant al unei companii: „Usturoiul negru are nevoie de o procesare de trei luni într-un aparat la temperatură înaltă, iar temperatura îi schimbă culoarea şi gustul. Gustul e dulce."

La alt stând, se pot gusta tacos din porumb albastru şi fripturi într-o crustă neagră, finisate în cuptor la 500 de grade.

Svetlana Haninaeva, bucătar: „Culoarea spune multe despre mâncare şi noi nu folosim nimic, totul e organic. Dacă vorbim de orez negru, e orez negru. Dacă vorbim de carne neagră, e carne afumată timp de opt ore."

Un juriu condus de şeful unui restaurant a gustat toate preparatele, iar cele mai bune au fost premiate.

Attila Nemesvolgyi, şeful juriului: „Cel mai bun preparat negru a fost al unei fete din Etiopia, o mâncare tradiţională etiopiană cu o prezentare superbă şi arome foarte plăcute."

Deşi sună excentric, cel de la Tel Aviv e al treilea festival al mâncării negre din ultimele luni. Ideea i-a venit unei bloggeriţe din Ungaria, care a organizat prima ediţie la Budapesta în noiembrie. A avut atâta succes, încât în scurt timp a organizat unul la Berlin, iar cel din Israel va fi urmat de unul la Helsinki în martie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62020423
Viețile copiilor de pe pârtie, puse în pericol de monitorii de schi. Justificarea acestora

În Poiana Brașov este aglomerație pe pârtii, iar polițiștii și salvamontiștii patrulează periodic și fac verificări pentru a evita problemele.

62020147
Cum sunt păcăliţi cei care fac rezervări online pentru vacanţe. 6 mari site-uri, anchetate

Rezervările online pentru cazări pot ascunde capcane. În urma unei investigaţii, autorităţile din Marea Britanie au somat 6 platforme de rezervări să nu mai folosească practici înşelătoare.

62020015
Platformele de rezervări de camere de hotel, obligate să renunțe la practicile înșelătoare

Site-urile de rezervări online pentru camere de hotel și apartamente vor fi obligate să-și schimbe anumite tactici de vânzări, considerate ca fiind înșelătoare, scrie BBC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.