Operatiune dificila pentru pompieri bihoreni.Au adus apa de la 3 kilometri pentru a stinge incendiul

61366090

O gospodarie din Bihor a fost salvata dintr-un incendiu devastator de pompierii militari din Marghita. Focul a izbucnit, se pare, de la un scurtcircuit al unui cablu izolat necorespunzator si s-a extins rapid la doua anexe ale gospodariei.

La sosirea pompierilor, flacarile se manifestau violent, mai ales ca in cele doua constructii afectate erau depozitate numeroase materiale combustibile, care au dezvoltat temperaturi foarte mari si au degajat gaze si un fum foarte gros.

Actiunea pompierilor a fost, de asemenea, ingreunata de lipsa surselor de apa, alimentarea fiind facuta din cea mai apropiata comuna, aflata la 3 km. Cu ajutorul a doua autospeciale cu apa si spuma, incendiul a fost localizat inainte de a cuprinde si cladirile alaturate. Au apucat sa arda 50 de tone de fan, 2000 de kg de ingrasamint chimic si aproape 150 de metri patrati din acoperisul adapostului de animale si a surii care s-au aprins.

In schimb, pompierii au reusit sa salveze 14 animale si casa in care locuieste familia pagubita. Daunele urmeaza sa fie calculate de acum inainte si vor fi greu de suportat intrucat gospodarul nu avea niciun fel de asigurare pentru bunurile pierdute in incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
60408412
Oradenii sunt hotarati sa recicleze tot ce se poate. Ce se intampla cu namolul din apele reziduale

Dupa ce, de cativa ani, crengile adunate din parcuri sunt transformate in ingrasamant pentru agricultura, iar groapa de gunoi a devenit parc fotovoltaic, acum a venit randul Companiei de Apa sa recicleze namolul din apele reziduale.

61296518
CAMERA DE SUPRAVEGHERE.Ce face angajata unei benzinarii cand este amenintata de doi indivizi mascati

 Curaj nebun din partea angajatei unei benzinarii din judetul Bihor. Femeia nu s-a pierdut cu firea cand doi indivizi mascati au dat buzna peste ea.

Protest la bloc. Locatarii au iesit in strada, revoltati ca Primaria le demoleaza boxele si garajele

 Actiune contestata a primariei din Oradea. Nemultumiti ca boxele lor in care isi depozitau lemnele, dar si cateva garaje vor fi demolate, zeci de locatari au protestat zgomotos.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.