Stelele binare, care orbitează una în jurul celeilalte, schimbă tot ce se știa despre galaxia noastră

62581952
Shutterstock

Descoperirea în premieră mondială a unor stele binare aduce o nouă perspectivă asupra formării Căii Lactee, susțin astronomii din Australia

 

Descoperirea în premieră mondială a unor stele binare, perechi de stele care orbitează în jurul unui centru de gravitaţie comun, ar putea fi primul pas în construirea unei imagini mai cuprinzătoare asupra modului în care s-a format galaxia noastră, Calea Lactee, potrivit astronomilor din Australia, informează agenţia de presă Xinhua.

Descoperirea face parte din Legacy Survey of Space and Time (LSST), un program de 10 ani care are ca scop scanarea întregii părţi sudice a bolţii cereşti la fiecare câteva nopţi, potrivit unui comunicat publicat vineri de Universitatea Naţională Australiană (ANU).

LSST va realiza "un film extraordinar al Universului", a declarat autorul principal al studiului, Giacomo Cordoni, cercetător la ANU.

Studiul, realizat de Observatorul Vera C. Rubin din Chile, le va permite astronomilor să urmărească miliarde de stele şi galaxii pe măsură ce acestea se schimbă în timp, fiind conceput pentru a dezvălui istoria roiurilor stelare, a galaxiilor şi a Căii Lactee, a explicat Giacomo Cordoni.

"Unul dintre obiectele pe care le studiem sunt roiurile globulare, unele dintre cele mai vechi şi mai aglomerate sisteme stelare din Univers. Fiecare dintre ele conţine sute de mii de stele înghesuite într-un spaţiu relativ mic, ceea ce le face să fie laboratoare naturale pentru studierea modului în care stelele evoluează şi interacţionează", a spus el.

Stelele binare dau naștere unor stele albastre luminoase

"Calea Lactee conţine peste 150 de astfel de roiuri, inclusiv spectaculosul 47 Tucanae, care este vizibil cu ochiul liber din emisfera sudică şi este adeseori folosit ca punct de referinţă pentru modelele de evoluţie a roiurilor", a adăugat Giacomo Cordoni.

În cadrul acestor roiuri, stelele binare joacă un rol cheie, deoarece schimbă energie cu vecinii lor, influenţează supravieţuirea unui roi timp de miliarde de ani şi pot da naştere unor obiecte cereşti exotice, cum ar fi stelele albastre luminoase, cunoscute sub numele de "blue stragglers" ("stele hoinare albastre"), au precizat autorii studiului.

Folosind primul set de date publice al Observatorului Rubin, astronomii de la ANU au detectat pentru prima dată stele binare în regiunile exterioare ale roiului globular 47 Tucanae. Ei au descoperit că frecvenţa stelelor binare de la periferia roiului este de aproximativ trei ori mai mare decât în regiunile sale centrale şi dense. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62580482
Vârsta la care creierul funcționează cel mai bine. E mai târziu decât te așteptai

Dacă în ceea ce privește organismul, apogeul lui e între 25 – 30 de ani, creierul funcționează cel mai bine mult mai târziu. Conform unui studiu recent, acest lucru se întâmplă la 55 – 60 de ani.

62406079
Un bărbat din China a trăit 38 de zile cu un ficat de porc modificat genetic. A murit după ce medicii l-au îndepărtat

Medicii din China afirmă că au transplantat ficatul unui porc modificat genetic unui bărbat în vârstă de 71 de ani, care a trăit 171 de zile după operație.

62581114
Câștigătorii Premiului Nobel pentru Chimie 2025. Cum poate schimba lumea descoperirea materialelor metal-organice

Premiul Nobel pentru Chimie 2025 a fost câștigat de Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru dezvoltarea materialelor metal-organice (MOF), cu aplicații în captarea dioxidului de carbon, stocarea energiei și obținerea apei din aer.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.