Simona Halep a anunţat că donează 2.000 de dolari victimelor incendiilor din Australia

62089303
Getty

Simona Halep a anunţat că va dona 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor din Australia.

 

Simona Halep a calculat că l-a enervat de zece ori pe Darren Cahill în timpul meciului disputat, marţi, cu Ajla Tomljanovic, astfel că va dona 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor de vegetaţie din Australia. Victoria din optimile turneului de la Adelaide îi asigură româncei un premiu brut de 22.400 de dolari, scrie News.ro.

"După puţin timp (bine, mult) de dezbatere cu echipa mea, sunt bucuroasă să anunţ că donez 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor, deoarece l-am enervat de numai zece ori pe Darren în timpul meciului de azi. Nu e un început rău?", a precizat Halep, pe Twitter.

La 5 ianuarie, Simona Halep s-a alăturat jucătorilor de tenis din întreaga lume care donează bani pentru victimele incendiilor din Australia, însă dacă majoritatea vor contribui în urma aşilor de la meciuri, românca va da bani pentru fiecare moment în care îl enervează pe Darren Cahill.

"Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea: de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani", a scris Halep pe Twitter.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat cu ceva dificultate, scor 6-4, 7-5, primul meci de simplu din 2020, disputat, marţi, cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 52 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Adelaide, aflat la prima ediţie. Halep, acceptată direct în optimi, s-a calificat, astfel, în sferturi.

Halep va evolua, joi, în faza următoare, cu Arina Sabalenka, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, sau cu americanca Bernarda Pera, locul 70 WTA, venită din calificări.

Accederea în sferturi este recompensată cu un premiu de 22.400 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62103924
Scene șocante la Australian Open. Unei jucătoare i s-a făcut rău pe teren din cauza fumului
În Australia, coșmarul incendiilor de vegetație pare fără sfârșit. Din cauza poluării cu fum, Melbourne a devenit orașul cu cel mai periculos nivel al calităţii aerului din lume.
62088201
Anunțul făcut de Simona Halep. Ce spune despre starea ei de sănătate
Simona Halep, locul 4 WTA, a declarat că s-a antrenat cum trebuie în pauza competiţională şi că este pregătită să înceapă sezonul 2020.
62103602
Drama trăită de singura sportivă din Iran medaliată la Jocurile Olimpice. A ales să plece din țară
Kimia Alizadeh, singura sportivă iraniană medaliată la Jocurile Olimpice, a anunţat că a părăsit Iranul, deoarece s-a săturat să fie folosită de autorităţi ca instrument de propagandă, relatează Reuters.