România s-a calificat în Grupa Mondială la Fed Cup. Schnyder: Am simțit că joc împotriva numărului 1 mondial

61955119
Agerpres

România s-a calificat în Grupa Mondială a Fed Cup după victoria Simonei Halep, locul 1 WTA, în fața lui Patty Schnyder, în vârstă de 39 de ani, locul 149 WTA, cu scorul 6-2, 6-1.

Halep a învins-o în două seturi, 6-2, 6-1, pe veterana Patty Schneyer (39 ani/locul 149 WTA), cea care a înlocuit-o în echipa elveţiană pe Timea Bacsinszky, pentru primul meci al zilei de duminică.

”A fost mai bine ca ieri, am fost mai relaxată. Nu a fost uşor, dar publicul a fost extraordinar şi mi-am dat drumul la joc. Mereu trebuie să visezi, sper să mergem cât mai în faţă în Fed Cup, este dorinţa mea cea mai mare, iar dacă vom juca acasă cu asemenea public, va fi greu să pierdem”, a declarat Halep după meci.

Patty Schnyder a declarat, duminică, la Cluj, că în meciul cu Simona Halep a simţit că joacă împotriva numărului 1 mondial.

"Simona Halep e numărul 1 mondial şi nu sunt singura care a simţit asta. Intensitatea cu care joacă, faptul că nu-ţi oferă puncte şi loviturile ei grozave au fost mai mult decât am putut duce. Ieri nu era programat ca eu să intru azi, dar Timea a acuzat dureri la muşchii aductori şi m-am trezit în faţa faptului împlinit. Pentru mine a fost o mare onoare să joc la simplu cu Simona Halep. I-am urat succes pentru tot sezonul, este o mare campioană", a declarat Schnyder, conform news.ro.

România conduce acum cu scorul general de 3-0 şi şi-a asigurat revenirea în Grupa Mondială a Fed Cup după o absenţă de doi ani, de la retrogradarea din aprilie 2016.

Ghemul de start, lung de 5 minute, a revenit Simonei Halep care a făcut primul break al partidei, după ce a revenit de la 0-40. După un alt ghem echilibrat, Simona se distanţează la 2-0 pe serviciul propriu. Elveţianca sparge gheaţa şi reduce scorul la 2-1, după ce şi-a concretizat serviciul. Liderul WTA joacă din ce în ce mai agresiv, o pistonează fără încetare cu mingi la colţurile terenului pe Schnyder, fără soluţii în defensivă, şi scorul ajunge la 4-1, după ce românca îşi câştigă serviciul şi face un alt break. Schnyder s-a agăţat de ghemul 6, a dat totul pentru a reveni în meci şi a reuşit la mare luptă un break care a redus diferenţa la 4-2. Halep reacţionează rapid şi reuşeşte un re-break care duce scorul la 5-2. Jucătoarea română îndeplineşte o simplă formalitate pe ghemul ei de serviciu şi câştigă fără emoţii primul set cu 6-2 după 41 minute.

Setul doi începe cu un nou break în contul Simonei Halep, care îşi menţine concentrarea şi determinarea pentru a încheia cât mai rapid ostilităţile. Scorul ajunge firesc la 3-0, după un alt break al româncei în ghemul 3. Simona serveşte şi face 4-0, iar apoi Schnyder câştigă primul ei ghem din actul 2 şi tabela indică 4-1. Halep rămâne în control şi câştigă fără emoţii pe serviciul propriu, iar la 5-1 soarta setului şi a partidei pare decisă. Cu un nou break, Simona pune capăt setului şi meciului cu 6-2, 6-1 după o oră şi cinci minute de joc.

În circuitul WTA, Simona Halep şi Patty Schnyder s-au înfruntat o singură dată, în 2010, la Fes (Maroc), în sferturi, unde românca s-a impus cu în două seturi cu 6-2, 7-6 (3). În Fed Cup, cele două jucătoare s-au înfruntat pentru prima oară la Cluj.

La scorul de 3-0, regulamentul Fed Cup prevede să se mai dispute doar partida de dublu, în care cel mai probabil vor juca Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu pentru România.

În confruntările de Fed Cup, România conduce acum Elveţia cu 4-3.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61955111
Elvețianca Timea Bacsinszky a plâns la conferinţă, amintindu-şi de copilăria la Satu Mare

Jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky s-a arătat foarte emoţionată la conferinţa de presă de la finalul meciului pierdut în faţa Irinei Begu, în FedCup, ea plângând după ce a fost întrebată despre atmosfera din sală.

61824901
Irina Begu, a doua victorie pentru România în întâlnirea cu Elveţia. ”A fost greu”

Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

61954754
Halep, după meciul cu Golubic: Am suferit o contractură la picior în ghemul doi

Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a învins-o pe Viktorija Golubic în primul meci al întâlnirii de FedCup România - Elveţia, că la scurt timp după startul partidei a suferit o contractură la picior,

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.