Pugilistul Gennady Golovkin îl învinge pe japonezul Ryota Murata și unifică centurile IBF și WBA la categoria mijlocie

62252902

Gennadiy Golovkin „GGG” s-a dovedit prea puternic pentru Ryota Murata, sâmbătă, într-un meci contând pentru unificarea centurilor WBA și IBF la categoria mijlocie.

Gennadiy Golovkin (40 de ani), din Kazahstan, deținător al centurii IBF, s-a confruntat cu un val de entuziasm din partea Ryota Murata, super-campionul WBA, în primele runde ale meciului disputat la Saitama, chiar acasă la japonez, însă l-a învins pe adversarul său prin KO tehnic, în runda a noua.

În funcție de rezultatul confruntării dintre Canelo Alvarez și Dmitri Bivol din 7 mai, Golovkin ar putea să-și înfrunte în următorul meci vechiul rival, la sfârșitul acestui an, în ceea ce s-ar putea dovedi a fi un 2022 remarcabil pentru starul kazah.

De altfel, Canelo Alvarez este singurul pugilist pe care Golovkin nu a reușit să-l învingă la profesioniști, cele două confruntări dintre ei încheindu-se cu un egal și o înfrângere la puncte pentru cel supranumit „GGG”.

Golovkin a luptat pentru prima dată după mai bine de un an, iar timpul petrecut în afara ringului părea, în primele runde ale luptei, că l-ar putea bântui, conform DAZN. Murata a început în forță, iar atacurile sale necruțătoare, în special asupra corpului, păreau să-i creeze serioase probleme lui Golovkin. După patru runde, „GGG” părea în corzi, cedând frecvent controlul asupra centrului ringului, însă calitățile sale fabuloase au ieșit la iveală începând din runda a cincea.

Loviturile lui Golovkin au început să-l rănească pe japonezul care lupta la el acasă, în fața miilor de fani. Murata nu a fost capabil de un răspuns adecvat la atacurile lui „GGG”.

La începutul rundei a noua, loviturile lui Golovkin l-au năucit pe Murata. În ciuda eforturilor sale de a reveni în meci, un croșeu de dreapta a lui „GGG” l-a trimis pe Murata la podea, cu 52 de secunde înainte de gong, iar prosopul alb a apărut dinspre colțul favoritului galei din Saitama.

Golovkin așteaptă acum, la cei 40 de ani ai săi, o potențială revanșă față de mai tânărul Alvarez Canelo (31 de ani), deținător al tuturor centurilor la categoria supermijlocie.

Palmaresul lui Gennadiy Golovkin „GGG”:

44 de lupte
42 de victorii (38 prin KO)
1 egal (într-un meci împotriva lui Canelo Alvarez)
1 înfrângere la puncte (într-un meci împotriva lui Canelo Alvarez)

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62252832
Rapid amenință cu ieșirea de pe teren la Arad, după derapajul xenofob al unui consilier USR
Clubul Rapid a reacționat oficial după derapajul consilierului USR Dorian Curcanu, înainte de UTA Arad - Rapid.
62252518
Patrick Mouratoglou este noul antrenor al Simonei Halep
Patrick Mouratoglou este noul antrenor al Simonei Halep. Simona Halep își derulează în aceste zile al doilea stagiu de pregătire la Academia de Tenis Mouratoglou, din sudul Franței.
62252423
Doliu în sportul românesc. A murit Ana Pascu, „doamna scrimei românești”
Lumea sportului românesc a primit o veste devastatoare. Ana Pascu, supranumită „doamna scrimei românești”, cea de care se leagă succesele scrimei din țara noastră în ultimii 35 de ani, a murit miercuri seara.