Continuă procesul în cazul decesului lui Maradona. Declarațiile polițiștilor care au constatat moartea fostului fotbalist

62429441
Getty

Cei patru poliţişti care pe 25 noiembrie 2020 au confirmat decesul fostului idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona la domiciliul unde primea asistenţă medicală au fost audiați.

Polițiștii au declarat, marţi, în faţa instanţei, că vedeta era pe cale "să explodeze" din cauza abdomenului umflat şi se afla "pe un pat simplu şi fără defibrilator", relatează EFE.

Ofiţerul de poliţie Lucas Farias şi comisarii Lucas Rodrigo Borge, Carlos Carranza şi Leonardo Mendoza au depus mărturie în faţa Tribunalului Penal din San Isidro (provincia Buenos Aires), în timpul celei de-a treia audieri a unui proces care urmăreşte să stabilească dacă şapte profesionişti din domeniul medical se fac vinovaţi de omucidere.

Declarațiile polițiștilor

„Singurul lucru pe care mi-l amintesc este că avea abdomenul foarte umflat, purta un tricou negru şi un şort de la Gimnasia y Esgrima de La Plata", a declarat Borge.

Comisarul a adăugat că pe la ora 13:00 pe 25 noiembrie 2020 el a fost informat telefonic că Maradona a decedat. În consecinţă, Borge l-a anunţat oficial pe poliţistul Lucas Farias să meargă acasă la Maradona, iar acesta a confirmat decesul legendarului fotbalist.

"Când am ajuns acolo, în jurul orei 14:00, nu se mai afla nimeni în casă", a spus Borge, care a adăugat că Farias se ocupase deja de evacuarea personalului în curtea casei, pentru a păstra intact locul unde decedase Maradona.

Borge şi-a amintit că le-a văzut pe Claudia Villafane, fosta soţie a lui Maradona, şi pe doi dintre acuzaţi, psihiatra Agustina Cosachov şi infirmiera Gisela Dahiana Madrid, care va fi judecată într-un proces separat.

Interogat de avocatul reclamanţilor, Fernando Burlando, martorul a spus că acolo unde se afla Maradona "nu era amenajată o cameră de spital, ci avea un pat comun şi nu avea defibrilator".

"Mi-a atras atenţia poziţia cadaverică, abdomenul foarte umflat, pe punctul de a exploda, m-a surprins această imagine a lui Maradona. Niciodată nu-mi imaginam să-l întâlnesc în această ipostază", a declarat Farias.

Mărturia a fost însoţită de un film de 18 minute realizat de Ministerul Public, care a reflectat imaginile descrise de ofiţerul de poliţie.

Procesul morții lui Maradona continuă

Procesul va continua joia viitoare cu declaraţiile lui Juan Carlos Pinto, medicul de la clinica de urgenţe medicale Vida, care a întocmit certificatul de deces, şi Collin Campbell, un alt medic, care a fost chemat în momentul crizei cardiace suferite de Maradona şi în urma căreia a rezultat decesul.

Procesul în cazul morţii fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a debutat marţea trecută la San Isidro. Obiectivul procesului este de a determina dacă a existat un lanţ de responsabilităţi din partea echipei medicale care l-a îngrijit pe starul argentinian în ultimele sale zile de viaţă.

Cum s-a stins din viață idolul fotbalului

Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se "într-o situaţie de neputinţă", potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Procurorii susţin că inculpaţii ştiau că au procedat greşit şi au exprimat acest lucru în discuţiile lor, cu fraze precum "el va muri" sau "asta este greşit".

În cadrul procesului vor fi judecaţi neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihanalistul Carlos Diaz, doctoriţa şi coordonatoarea unităţii medicale private Swiss Medical, Nancy Forlini, medicul Pedro Di Spagna, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni şi Ricardo Almiron.

De asemenea, este acuzată şi asistenta Dahiana Madrid, care a cerut un proces cu juriu şi va fi judecată separat.

În acest caz, patru plângeri au fost depus de cei cinci copii recunoscuţi ai lui Maradona şi o alta de surorile fotbalistului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62529112
A murit Vasile Simionaș, unul dintre cei mai iubiți oameni din fotbalul românesc. Fostul jucător și antrenor avea 74 de ani

Fostul fotbalist şi antrenor Vasile Simionaş a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, au anunţat, miercuri, cluburile Politehnica Iaşi şi Oţelul Galaţi, pe paginile lor de Facebook.  

62440331
Ilie Năstase: Regret că sportul românesc nu e o prioritate, vom avea copii bolnavi în viitor

Fostul mare tenisman Ilie Năstase a afirmat, marţi seara, la Opera Română, că regretă că statul român nu face în aşa fel încât sportul să fie o prioritate şi că în viitor copiii nu vor şti nici să alerge sau să meargă.

62351767
David Popovici și Simona Radiş, campioni la Jocurile Olimpice de la Paris, desemnați sportivii anului în România

Înotătorul David Popovici şi canotoarea Simona Radiş, campioni olimpici la Jocurile de la Paris, au fost desemnaţi, marţi seara, sportivii anului la masculin, respectiv feminin, la Gala Sportului Românesc 2024.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.