„Eu cred că sistemul nu trebuie să aștepte generații, sistemul trebuie să le creeze. Din păcate, noi tot așteptăm să vină ceva, nu știu de unde. Creăm competiții, precum Cupa Satelor sau Cupa Liceelor, dar nu producem fotbaliști. Și atunci, eu cred că sistemul este cel care este unul defectuos. Nu mai putem vorbi de o formă de moment a jucătorilor, nu mai putem vorbi de o generație, de un meci. Cred că sistemul în care funcționează fotbalul românesc este unul pierzător. Noi ne uităm întotdeauna doar la selecționeri, de parcă ei vin ca niște salvatori și nu vin să salveze echipa națională, vin să salveze fotbalul românesc. Mereu antrenorul e vinovat. Dar sistemul în care funcționează fotbalul românesc este unul pierzător”, a menționat el, potrivit Agerpres.
Ciprian Marica: „Trebuie să ne obișnuim, din păcate, cu înfrângerile”
„Fotbalul, din păcate, statisticile mai exact, ne arată, de fapt, că nu suntem pe drumul cel bun și ne arată la toate nivelurile. Că vorbim de copii și juniori, acolo unde ne uitam atunci când nu erau performanțe la seniori... ei bine, acum ne uităm la juniori și nici acolo nu mai sunt performanțe, luăm șapte de la Spania și clar că viitorul nu sună bine. Din păcate, e nevoie de o schimbare, să vedem dacă avem timp sau dacă îi acordăm timp lui Gică Hagi să facă această schimbare. Problema e că, în realitate, eu nu cred că vor fi schimbări în următorii cinci ani. Trebuie să ne obișnuim, din păcate, cu înfrângerile, cu situațiile grele, dificile. M-aș bucura să creăm și să avem un plan. Un alt plan decât cel pe care l-am avut până acum, pentru că în 12 ani acest plan n-a produs nimic”, a adăugat fostul internațional.
Marica este de părere că, pentru a reuși, echipa națională are nevoie și de șansă.
„E clar că, ca antrenor, ca echipă, ca jucător, ai nevoie și de șansă. Am avut șansă în era Edi Iordănescu, am jucat cu Israel, care era în război și nu juca acasă, am jucat cu Belarus, care la fel, apoi Ucraina, știm foarte bine situația de acolo. E clar că a fost și conjunctura de așa natură și, în momentul de față, la echipa națională ai nevoie și de șansă, pentru că, din păcate, de mult nu mai avem jucători care să decidă de unii singuri un meci. Avem nevoie de grup, avem nevoie de șansă, de divinitate, de vreme bună. Din păcate, ne mai bucurăm că vom avea o finală de cupă europeană la București, ne bucurăm că arbitrii noștri ne mai fac cinste prin cupele europene, în rest, nimic”, a explicat el.
Ciprian Marica, despre conducerea FRF: „Ar fi trebuit să ne arate roadele”
Întrebat dacă FRF și LPF reprezintă o țintă pentru foștii fotbaliști, Marica a răspuns: „Nu-mi caut de muncă, mulțumesc! Dar e clar că pentru a schimba lucruri ai nevoie de mai mulți factori. Ai nevoie de mai mulți oameni, de o echipă. Nu cred că un singur om poate schimba lucrurile. Cred că îți trebuie răbdare, fiindcă pentru a crește o generație ai nevoie de cel puțin cinci, șapte, zece ani. Iar actuala conducere a Federației ar fi trebuit să ne arate roadele, pentru că deja sunt doisprezece ani. Iar nu în ultimul rând, ai nevoie ca oamenii să-și dorească o schimbare. Trebuie să ai și pentru cine. Din păcate, ne mulțumim cu lucruri mici, cu interese foarte mărunte și nu vedem schimbarea care trebuie să se întâmple”.