Sportul,luat in serios intr-un final.Alesii vor 3 ore pe saptamana in scoli

×
Publicitate

In pas alergator a trecut prin Senat o noua lege care impune cel putin trei ore de sport pentru elevii de gimnaziu si liceu. Daca proiectul primeste unda verde si de la deputati, copiii vor fi obligati sa ia in serios materia numita Educatie fizica.

O idee binevenita, spun medicii, confruntati cu sute de cazuri de obezitate infantila. Multi elevi ies agale din scoala, chit ca au ora de Educatie fizica. Nu este nici pe departe materia lor preferata. Doar de frica absentelor se face o ora de sport pe saptamana. Asta desigur daca elevul nu se descurca si nu gaseste un doctor care sa ii inventeze o boala. Grav este ca nici parintii lor nu se gandesc la consecinte.

Efectele lipsei de efort si din partea elevilor, si din partea scolii de a impune apasat orele din programa sunt dintre cele mai nocive. In Romania, un copil din 10 este supraponderal, iar unul din 60 sufera de obezitate extrema.

Insa, daca Legea sportului trece de Parlament elevii vor avea trei ore obligatorii pe saptamana. La fel cum se intampla in toata Uniunea Europeana.

Nu degeaba i se spune "educatie" fizica. Cele trei ore pe saptamana ar implica, pentru romani, si o schimbare de mentalitate, dupa ce multi ani sportul, ca si dirigentia, au fost inlocuite fara multe ezitari cu matematica sau limba romana.

Pentru o vreme, sportul a fost chiar proba la bac. Astfel, in jur de 15.000 de elevi au incercat anual sa ia usor o nota mare fara sa invete. Multi s-au pacalit insa, pentru ca in timpul liceului au chiulit.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60451138
Ialomitianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate

Listele cu personalul din Ministerul Finantelor si institutiile subordonate nu au fost finalizate, pentru ca directiile teritoriale au cerut lamuriri suplimentare, a declarat luni ministrul de resort, Gheorghe Ialomitianu.

60420003
Chirurgii polonezi au facut primul transplant de membre

De curand au reusit sa ataseze un brat prelevat de la un cadavru unei femei care a ramas infirma in urma unui accident; este cea de-a saptea interventie de acest gen, toate incheiate cu succes.

Femeile si barbatii au nevoi diferite atunci cand vine vorba de vitamine

Luati suplimente nutritive cu vitamine si minerale? Atunci tineti cont ca femeile si barbatii au nevoi diferite.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.