România are 5 milioane de hectare de pășune, dar de slabă calitate. Cât lapte în plus dă o vacă de pe o pășune întreținută

×
Publicitate

Pășunile noastre sunt tot mai degradate, pline de buruieni ori împădurite, deși reprezintă peste o treime din suprafața agricolă a țării.  

Specialiștii spun că fermierii ar trebui să investească în întreținerea acestor suprafețe, a căror calitate se răsfrânge direct în produsele obținute de la animale.

Dacă paște pe o pășune bine întreținută, o vacă dă zilnic cu cel puțin 3 litri de lapte mai mult decât cele care pasc pe terenuri lăsate în paragină.

Această pășune e administrată de fermierii din localitatea Floroaia, în Covasna. O parte arată impecabil, dar în cealaltă parte, iarba crește la voia întâmplării. În urmă cu un an, toată suprafața era plină de mușuroaie și pipirig, o plantă invazivă care s-a înmulțit pe măsură ce numărul de cai în sat a scăzut.

Vlad Cornel Constantin, fermier: ”Vaca nu mănâncă pipirig, doar calul mănâncă pipirig. Și, datorită lipsei calului, ca și efectiv, s-a stricat pășunea”.

Fermierii au decis să apeleze la specialiști ca să refacă suprafața. Cosită, nivelată și reînsămânțată cu 9 specii diferite de plante, pășunea s-a schimbat, iar efectele se vor vedea direct în laptele pe care îl vor da vacile.

Vlad Cornel Constantin, fermier: ”Cel puțin 3 litri de lapte se va ridica producția pe cap de vacă pe zi. Trebuie să se lipească buzele de grăsime când beți un lapte de calitate, să simțiți savoarea”.

România are aproape 5 milioane de hectare de pășuni, ceea ce reprezintă 34% din suprafața agricolă a țării. Dar, din păcate, calitatea lor nutritivă e tot mai scăzută, de la un an la altul.

Vasile Mocanu, directorul Institutului de Pajiști Brașov: ”Abandonul care s-a creat și datorită reducerii efectivelor de animale. Atunci și valoarea nutritivă a covorului ierbos scade mult”.

8.000 de lei costă refacerea unui hectar de pășune

La Brașov există un institut de cercetare care oferă fermierilor semințe, dar și consultanță. Aici au fost create 26 de soiuri de plante adaptate diferitelor zone ale țării și rezistente la schimbările climatice.

Monica Tod, șef de laborator Institutul de Pajiști Brașov: ”Noi asigurăm semințe pentru îmbunătățitea pajiștilor prin amestestecuri personalizate”.

Specialiștii spun că marii cultivatori de cereale, legume și zarzavaturi ar trebui să înființeze pe terenurile lor și pășuni temporare. Păstrate timp de 4 ani, acestea îmbunătățesc semnificativ solul.

Teodor Marușca, Institutul de Pajiști Brașov: ”Cultivând lucerna, ierburi perene în amestec el reușeste să acumuleze în sol azotul, fosforul și chiar potasiul de care are nevoie pentru culturile care urmează”.

Costurile pentru refacerea unui hectar de pășune se ridică la 8.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Zeci de fermieri din Buzău ar fi stropit legumele cu cantități mari de substanțe chimice. Cum le forțau coacerea

Corpul de Control al Ministerului Agriculturii verifică toți fermierii din Glodeanu Sărat, județul Buzău. Acolo au fost găsite substanțe chimice neomologate pentru stropit legumele, iar unii dintre localnici chiar le foloseau.

Protest într-o comună din Iași. Zeci de părinți ai unor copii cu dizabilități cer să fie angajați ca asistenți personali

A fost scandal într-o comună din județul Iași, unde zeci de părinți ai unor copii cu dizabilități au protestat în primărie, pentru că nu au fost angajați ca asistenți personali ai celor mici.

Vouchere Rabla Clasic și Rabla Plus. Calendarul programului Rabla și valoarea tichetelor

Programul Rabla încurajează înlocuirea mașinilor vechi și poluante cu mașini noi și mai puțin poluante. A fost lansat în anul 2005 și a fost implementat anual în mod regulat până în prezent.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.