În cazul unei crize alimentare, vom mânca tocană de legume și vom învăța să ne abținem de la carne
„Agricultură pe arătură”, partea a III-a. În cazul unei crize alimentare, vom mânca tocană de legume și vom învăța să ne abținem de la carne, un sector cu mari probleme în România.
Fermele de porci lovite de pestă asigură doar un sfert din nevoia pieței, iar cea de vită numai 10 la sută. Cultivatorii de legume se plâng de prețurile mici oferite de magazine și procesatori care preferă marfă din import mai slabă calitativ, dar competitivă la preț. În sectorul zootehnic, țara noastră n-a avut o strategie, iar asta se vede în importurile uriașe de carne.
La cereale suntem campioni la export. Suntem și la legume, dar la import. Cu toate că...
„România, în ceea ce privește legumele, numai Matca poate să asigure necesarul din toată România, dar mai este și Oltul și Izbiceni, mai sunt bazine”, spune Florin Ciocan, cultivator de legume din Matcă.
România se află pe locul nouă în Europa la culturile de legume. Anual, 2,3 milioane de tone ies din solariile sau grădinile oamenilor. Zilnic din târgul din Matca pleca spre piețe și străinătate sute de tone de legume. Și totuși, suntem mari importatori pentru că magazinele preferă marfă din țări din afara Uniunii Europene care vine la prețuri mult mai mici.
Legumele de la Matca pleacă în proporție de 70% la export în Polonia, Ucraina sau Germania. Cultivatorii nu s-au înțeles cu marile lanțuri de magazine.
Cultivatorii s-au constituit în patru asociații. S-au întâlnit cu retaileri, au bătut palmă pentru preț, dar afacerea a căzut. Ne spune care este motivul Marius, un producător care are un depozit în uriașa piață de legume din Matca.
„Nu ne interesează, este inaccesibilă ca preț și e mult mai complicat să lucrezi. În afară e mai simplu. Iau cantități mult mai mari, plata e ok. Marile lanțuri de magazine vor marfă sortată, ambalată la preț de producător”, spune acesta.
Florin Ciocan e unul dintre cei care conduc asociațiile de legumicultori de la Matca. Vorbește cu patimă despre despre munca lor. Cultivă legume de când s-a însurat. Primul solar l-a făcut cu banii din darul de nuntă. Își cultivă producțiile cu soția și rudele. Forța de muncă nu găsește.
Tonele de legume care ies din solariile lui au multă sudoare și chin. Așa că nu e greu să se simtă trași pe sfoară când prețul oferit de giganții din comerț pare o glumă. Anul trecut a vândut castraveții sub prețul de producție.
„Am vândut castraveți și cu un leu, castraveți 70 bani, dacă mai pățim și anul ăsta, dar pentru că s-a importat foarte mult și am rămas cu marfă pe stoc”, spune cultivatorul.
Cu castraveții a avut chiar o încercare de a vinde unui lanț de magazin. Dar la cântar li s-au scăzut greutatea lăzilor, iar oamenii au considerat că ies în pierdere cu 200 de mii de lei. Au renunțat.
„N-au unde oamenii să-și dea marfă. Te prinde și te face sclav”, spune el.
Organizarea lor în grupuri de producători sau în cooperative este cheia viitorului. Să luăm de exemplu Matca. Sunt mii de producători. Dacă ei privesc individual nu vor avea acces în lanțurile de magazine.
Ministerul promite, cultivatorii așteaptă
Cultivatorii s-au simțit băgați în seamă când s-a lansat programul Tomata, unde fiecare agricultor primea o subvenție de 3000 de euro pentru 1000 de mp cultivăți cu roșii. Programul a fost oprit de ministrul Agriculturii, Adrian Orosz care a susținut că după patru ani și 200 de milioane de euro investite în subvenții, România a importat în fiecare an tot mai multe roșii, iar peste 400 de dosare au fost fictive.
Până la raftul din magazin, în calea celor de la Matca stau intermediarii și pretențiile comercianților: marfa trebuie să aibă o anumită dimensiune, să fie păstrata la rece și să fie ambalată în cutii. Din cei 6000 de producători din Matcă doar doi livrează către lanțuri mari. Costel Condurache e unul dintre ei.
Tot ce a câștigat a investit într-un solar modern în care aerisirea și încălzirea se fac după noi tehnologii. N-are case, n-are mașini. Toată averea e în pământul din care speră că într-o zi să trăiască liniștit.
Câțiva ani, Costel a muncit în Spania. Acolo a învățat că depozitele frigorifice de legume sunt cheia succesului în relația cu marii retăieri. A investit un milion de euro la Matca, dar depozitul e gol pentru că membrii cooperativelor n-aduc marfă aici. Preferă să o vândă mai ieftin, dar să o dea repede. Ca să monetizeze totuși depozitul va face aici o linie de procesare a castraveților și roșiilor, marfă refuzată în magazine.
Cultivatorii români aruncă marfă pentru că nu pot ține piept prețurilor cu care legumele vin din import din țări în care agricultura e puternic subvenționată: Ungaria, Polonia sau Spania. România a importat aproape 93 de mii de tone de roșii proaspete și refrigerate și a exportat doar o mie. Parte din producția de roșii autohtonă a ajuns în fabricile de procesare. Un alt segment strategic în eventualitatea unui război când România ar trebui să-și pună pe masă propriile bucate.
Deocamdată procesatorii joacă pe piață liberă și conservă în special legume și fructe din import, preponderat din țări care nu sunt membre UE.
România are cu 70% mai puține livezi decât înainte de 1989. Ungurii și-au păstrat vechile ferme și în ultimii 30 de ani au investit în tehnologizare. Așa se face că sunt unii dintre cei mai competitivi pe piață europeană.
Producătorii se plâng că nu au piață de desfacere, iar procesatorii că nu primesc marfă conformă așa se face între 50-70 vine din import.
Investitiaa în fabrică se ridică la 8 milioane de euro din care două au venit de la Uniunea Europeană. Investește în tehnologie ca să suplinească lipsa forței de muncă.
„Am investit în roboți automatizați. Robotul a înlocuit doi oameni”, spune patronul unei fabrici de conserve.
Cam 300 de milioane de tone de legume românești le lipsesc procesatorilor ca să lucreze doar cu materie primă de la noi. Deja sunt semnale că din toamnă prețurile la alimente vor exploda.
Procesatorii se plâng de calitatea mărfii, producătorii de prețul prea mic, iar între cele două părți stau țările din afară Uniunii Europene care trimit marfă ieftină, dar nu la fel de bună calitativ. Dacă ne-am rupe de celelalte piețe, toți actorii din industrie ar putea să livreze suficiente cantități ca să acopere nevoia oamenilor de legume. La capitolul carne însă situația e dramatică. Cele mai mari probleme sunt în fermele de porci.
Doar un sfert din nevoia de pe piață e acoperită de producătorii români puternic loviți de pesta porcină. În ultimii cinci ani, au fost sacrificați 740 de mii de porci, iar pagubele au fost de un miliard de euro. Singurul segment care acoperă 90 la sută din nevoia de pe piață este cel avicol.
Dacă vorbim despre carnea de vită, aici lucrurile se complică și mai mult.
România produce 10% din nevoia de carne de vită. Paradoxal exportăm viței până în 300 de kg că mai apoi să importăm carnea care vine chiar și de cinci ori mai scumpă
După revoluție lanțul de procesare s-a rupt. Nu avem ferme de îngrășare pentru că furajele sunt scumpe. Vechile IAS-uri sunt priveliști dezolante în mai toate județele țării.
În comunism, România avea 7 milioane de capete de bovine. Acum mai sunt un milion opt sute de mii. Șase sute de mii sunt crescute pentru carne, iar cele mai profitabile ferme sunt cele în care proprietarii au înțeles că trebuie să scoată un produs integrat: din fermă direct în farfurie. Alexandru Baciu e unul dintre cei care au aplicat această formulă. A pornit la drum în urmă cu 10 ani cu două tractoare și ceva terenuri agricole. Acum cultivă cereale și își asigură din producția proprie furajele pentru îngrășarea vitelor de carne.
„Eu am pornit cu două grajduri, am ales rasă de vaci Mon Peliard, lapte, carne, așa a fost gândirea, am zis dacă facem lapte...”, spune un fermier.
În ferma lui, în care a investit 10 milioane de euro, vacile au dormitor și camera de zi. Au spații largi în care se pot plimba și zona de SPA. Nimeni nu are voie să țipe la animale sau să le lovească. Un veterinar le face amestecul de furaje pentru că dieta influențează calitatea cârnii.
„Noi lucrăm după reguli: bunăstarea animalului, trasabilitatea laptelui, deci tot ce ajunge în piață e un produs foarte sigur”, spune un fermier.
Alexandru Baciu a investit un milion de euro într-o stație de biogaz unde ajung toate dejecțiile care sunt transformate apoi în îngrășământ bio și sursă de energie pentru alimentarea fermei.
România are toate datele să devină un mare producător de carne de vită. Există pășuni, cereale și toată materia prima pentru furaje. N-avem însă strategii de încurajarea sectorului.
„Noi am mutat vacă de lapte la munte și vacă de carne am mutat-o în căldura asta. N-avem strategie, dar nici noi nu vrem să învățam”, mai spune fermierul.
Carnea de la Călărași ajunge în câteva magazine din București și e apreciată mai ales de străini.
Nici laptele, aliment de baza, nu va fi suficient în cazul unei crize alimentare când fiecare țară își va asigura propriile stocuri.
Proprietar fermă de vaci: În jurul Bucureștiului au fost 42 de ferme care asigurau lapte.
Reporter: De ce nu mai producem că pe vremea lui Ceaușescu?
Proprietar: Am ajuns falimentari și fără nimic, nu avem animale, agricultură.
Ferma familiei Petcu e singura rămasă în apropierea capitalei. 650 de vaci de lapte asigura marfă pentru magazinele de lactate ale fermei. Sorin Petcu a preluat din mers afacerea tatălui. Profitul nu e spectaculos, dar ține afacerea în viață. Crede că fără intervenția rapidă a statului, industria va intra în colaps.
În România se produce puțin pentru un milion de tone de lapte, iar nevoia este mult mai mare. Așa că, marfa din import își găsește rapid loc pe rafturi.
„România nu produce suficient de mult lapte, putem estima că producătorii români unde 30-40% din laptele necesare”, spune reprezentantul Asociației Hostein RO.
În toată țara sunt 300 de mii de vaci de lapte. Fermierii primesc subvenții pentru numărul de capete pe care le aveau în 2013 chiar dacă între timp s-au dezvoltat. Ungaria cu aceleași număr de animale își permite să exporte.
Cu un ochi la vecini, guvernanții noștri atacă și ei cu măsuri de susținere a industriei de procesare. 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului vor ajunge în curând la fermieri. În plus, promit că în viitorul ciclu financiar european va curge lapte și miere. 4 miliarde de euro ar putea fi investiții în agricultură, dar abia din 2023. Asta și dacă fermierii înțeleg să se asocieze și să lucreze împreuna că să devină o forță pe piețele internaționale. România pare rătăcita între problemele generate de războiul din Ucraina și lipsa de strategii într-o industrie care ar putea scoate țară din sărăcie. Iar de vom ajunge în situația ca fiecare țară să-și hrănească doar propriul popor, vom avea cu siguranță pâinea și tocana de legume asigurate, dar vom fi nevoiți să poștim pentru că laptele și carnea nu vor fi suficiente.
