Legumele exotice își fac loc și în România. Cât de sănătoase sunt conopida mov sau cartoful dulce

×
Publicitate

În aceste zile, facem cu toții excese culinare, însă nu ar strica să începem să mâncăm mai multe legume și fructe, mai ales că există într-o largă varietate de forme și culori.  

Găsiți inclusiv conopidă și cartofi mov, mini ardei-capia ori ciuperci aduse din China. Deși agricultorii de la noi s-ar închina înainte să le guste, bucătarii au început deja să folosească. Sunt gustoase și bogate în vitamine și minerale.

Conopida romanesco a apărut recent în piețele din România. Provine din sudul Italiei, din regiunea Calabria, dar poate fi cultivată și la noi la sfârșitul verii, atunci când permite clima.

Înrudită cu ea este și conopida mov. Ambele sunt mult mai sănătoase, pentru că nu conțin amidon. Sunt și mai sățioase, spun bucătarii. Costă 25 de lei kilogramul.

Claudia Nițoi: ”Această legumă este conopida romanesco, iar aici avem o conopidă mov. Ambele se comportă precum conopida albă clasică atunci când le gătim și pot fi o soluție potrivită atunci când dorim să ne convingem copiii să mănânce legume. Și mini ardeii capia și cartoful mov sau cartoful dulce pot fi o alegere inspirată pentru farfuriile celor mici”.

Pentru că de la an la an este tot mai cald, putem să le cultivăm și noi. La fel se întâmplă și cu lăptucile.

Dan, proprietar magazin legume: ”Italienii o numesc letuga romana. E o salată foarte bună, crește foarte bine sezonul ăsta. Mai avem niște frunze, care fac parte din istoria Europei, de aceea se numea planta asta ”leguma regilor” din Evul Mediu, deci putem mânca regal. E de fapt o sfeclă primitivă, o sfeclă de frunze, adică lucrurile bune le depozitează în frunze și nu în rădăcină”.

Românii sunt mult mai deschiși la fructele exotice

Românii curioși sau care au călătorit mult au început să cumpere inclusiv ciuperci exotice. Simeji, enoki, king oyster și pe cele mai cunoscute Shiitake, care provin din Asia de est și sunt foarte bogate în aminoacizi.

Prin restaurante se gătește deja de ceva vreme cu ele. Au succes inclusiv cartofii dulci și mov.

Alex Cîrțu, bucătar: ”Cartoful dulce este o legumă versatilă, pentru că poți face din cartofi dulce de la pudră, creme, mousse-uri, poți să faci desert, poți să faci supă cremă, poți sa-l umpli, poți să faci plăcintă din el”.

Tradiționaliștii sunt încă reticenți când văd toate aceste ciudățenii.

”- Vreau să vă întreb dacă știți ce legumă este asta și dacă ați gătit vreodată cu ea.

- Chiar nu, și nici nu știu.

- Dar ați găti-o?

- Nu-mi dau seama. Nu, arată super ciudat”.

În cazul fructelor exotice suntem ceva mai deschiși și mâncăm deja cu plăcere mango, papaia sau fructul dragonului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Metoda simplă prin care statul poate mări durata de viață a bucureștenilor cu 4 ani, dar nu o aplică. Despre ce este vorba

În contextul în care Bucureștiul este un oraș îmbâcsit și neprietenos pentru oameni, peste 50 de organizații nonguvernamentale solicită prin proiectul "Centura verde a Capitalei" protejarea de îndată a pădurilor și așa puține din județul Ilfov.  

Ne chinuim să-l finalizăm. În ce stadiu este Biblioteca Digitală a României, la 16 ani de la ideea proiectului

În timp ce în aprope toate țările europene, bibliotecile virtuale au în componență zeci de milioane de cărți, documente de arhivă sau obiecte de patrimoniu, la noi cifra este de ordinul sutelor de mii.

În a doua zi de Paște, românii au dat năvală la mall-uri: ”Am venit pe la 10, la deschidere”

În marile orașe, vremea de toamnă i-a trimis pe mulți direct la mall. N-au mai avut stare să stea în casă, așa că au mers la film sau la cumpărături, în timp ce copiii și-au consumat energia la locurile de joacă.  

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.