Incendiile de vegetație din Iași au mistuit zeci de hectare într-o singură zi

×
Publicitate

Incendiile de vegetație din judeţul Iaşi au mistuit zeci de hectare într-o singură zi. Pompierii şi serviciile voluntare au intervenit din oră în oră pentru a opri flăcările care aproape au pârjolit o pădure şi s-au apropiat de locuinţele oamenilor.  

Autorităţile spun că focul este aprins de localnici care vor să îşi cureţe terenurile agricole, dar astfel îi pun pe alţii în pericol.

Doar în ultimile 24 de ore, în judeţul Iaşi au izbucnit peste 60 de incendii de vegetaţie uscată. Fâșii de foc care se întind pe kilometri întregi au afectat aproape150 de hectare. Din cauza vântului, flăcările s-au extins rapid şi au ajuns în apropierea unei păduri.

Pompierii s-au luptat ore în şir pentru a stinge vâlvătăile care s-au extins rapid şi s-au apropiat şi de casele localnicilor. Salvatorii spun că aceste incendii sunt provocate deliberat, de localnicii care vor să-şi cureţe terenurile, dar nu ţin seama de faptul că o singură scânteie poate provoca o tragedie.

Ionel Roşu purtător de cuvânt ISU Iaşi: "Aceste incendii au avut un risc ridicat de a produce pagube materiale însemnate sau victime omenești din cauza faptului că s-au manifestat în aproprierea locuințelor, drumurilor sau a fondurilor forestiere."

În localitatea Ion Neculce din judeţul Iaşi, incendiul de vegetaţie s-a întins pe mai bine de 20 de hectare, iar pompierii au reuşit să stingă flăcările folosind lopeţi.

Dar şi dealurile din Prahova au fost împânzite de focuri răzlețe. La Seciu, 50 de ha de vegetație au fost cuprinse de flăcări. Vântul ce a bătut cu putere a făcut ca intervenția pompierilor să fie una dificilă, mai ales că focarele au fost în zone greu accesibile. Și un echipaj de voluntari a ajutat la stingerea focului.

Liviu Pipelea purtător de cuvânt ISU Prahova: ”Majoritatea dintre aceste incendii sunt generate de cetățeni ce nu conștientizează pericolul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe semenii lor. Riscul de a produce pagube materiale însemnate sau pierderi de vieți omenești este foarte ridicat.”

În ultimele 48 de ore în Prahova au ars mai bine de 180 de hectare de miriște.

Amenzile pentru provocarea unor astfel de incendii pot ajunge la 6.000 lei pentru persoane fizice şi la 50.000 lei pentru cele juridice.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Profit.ro: S-a scumpit pâinea. Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus preţurile grâului la maxime ale ultimilor 14 ani

Numeroase brutării din ţară au scumpit, sâmbătă, din nou, pâinea, franzela simplă, de exemplu, urcând de la 1,50 lei la 2 lei, transmite Profit.ro.

 

Copiii veniți din Ucraina s-au înscris în școlile și grădinițele de la noi. Au învățat deja primele cuvinte în limba română

Odată cu valul de refugiați din Ucraina crește și numărul de copii din țara vecină înscriși în școlile și grădinițele de la noi.

O familie a rămas pe drumuri, după ce un incendiu le-a distrus locuința. Mezinul a fost cel care i-a salvat

O familie cu șase suflete din Corlătești, județul Prahova, a rămas pe drumuri după ce un incendiu le-a mistuit locuința lor modestă.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.