Fondurile europene aduc la mare căutare firmele de consultanță. „Ei câștigă oricum, e o țeapă mai inteligentă”

×
Publicitate

România poate accesa în următoarele luni peste 2,5 miliarde de euro, bani europeni, o sumă record care ar putea însemna investiții serioase în agricultură, energie verde, tehnologie, digitalizare sau reciclare.  

Este una dintre cele mai aglomerate perioade, în finanțări nerambursabile, în special pentru cei care se oferă să scrie proiectele. Avem aproape 26.000 de firme de consultanță în afaceri, cu 20% mai multe față de acum patru ani.

Șase mari scheme de finanțare europeană au fost lansate pentru perioada imediat următoare. Cei mai mulți bani se dau pentru investițiile în energie verde, însă și alte domenii sunt tentante.

Roxana Mircea, consultant fonduri europene: „Pe zona energie, eficiență energetică, nu au mai fost finanțări în ultimii ani, panificația și industria alimentară nu au avut finanțări și atunci este interes. Pe proiecte de 500.000 euro se plătește 900 euro, apoi o tranșă în funcție de grant, pe măsura ce încasezi”.

În ultimii ani, numărul firmelor specializate în consultanță a crescut. Primele două companii din top au o cifră de afaceri de aproape jumătate de miliard de lei fiecare.

Pentru un proiect, aplicanții plătesc de la 4.000 de lei până la câteva mii de euro, fără ca succesul să fie asigurat. În cazul în care finanțarea e obținută, firmele de consultanță mai cer un comision de la 3 până la 10% din suma aprobată.

Valentin Niculae, aplicant: „Eu le dădeam bani, ei depuneau, dar ziceau că nu am primit finanțarea. Ei câștigă oricum. E o țeapă mai inteligentă. Din punct de vedere juridic, nu ai ce să le faci”.

Fonduri europene de peste 2,5 miliarde euro

Aplicant: „Firma respectivă mi-a promis marea cu sarea, chiar dacă ei nu aveau informațiile necesare, au zis că totul o să fie perfect, nu o să fie probleme. Lucrurile nu au stat așa, eu am plătit undeva la 5.000 de lei, plus alte 9.000 lei dacă mi s-ar fi acordat proiectul”.

Marius a fost mai norocos când a accesat 40.000 de euro prin StartUp Nation.

Marius Nechiti, administrator firmă de printing: „Planul de afacere e sfânt, proiectul e sfânt, ce ai scris acolo, aia trebuie să faci. Este foarte important în implementarea fondurilor să îți alegi consultantul pe baza experienței pe care o are și nu pe baza reclamei pe care și o face”.

Este așadar esențial ca aplicanții să verifice înainte reputația firmei cu care intenționează să colaboreze, dar și să citească atent contractul înainte să-l semneze.

Andrei Crișan, economist: „Trebuie ca oamenii să fie atenți, pentru că există firme, ca în orice branșă, care iau avansul și pe urmă nu depun proiectele. Se caută online recenzii ale firmei, să ceară recomandări de la oameni care au mai colaborat cu acea firmă. Contractul trebuie citit temeinic, mai ales clauzele despre avans. Cât e, când se plătește”.

Potrivit unei cercetări făcute de un grup de firme de consultanță, în perioada următoare companiile au la dispozitie peste 2,5 miliarde de euro pentru investiții în energie verde, retehnologizare, producție, digitalizare sau reciclare.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Speriați de facturi, românii iau cu asalt magazinele ca să cumpere becuri economice și prize inteligente. Ce prețuri au

Cu facturi tot mai mari la curent, românii fac tot posibilul să consume mai puțină energie. Majoritatea schimbă becurile vechi din casă.  

Brandul italian de lux Prada a deschis o fabrică în Sibiu. La cât se ridică investiția

Gigantul italian de modă Prada a inaugurat o fabrică în Sibiu, în cadrul unei investiții totale de circa 19 milioane de euro.

 

Șeful ANPC insistă ca localurile să treacă în meniu ”din ce burtă e făcută ciorba de burtă”, dar și ”când s-a născut porcul”

Șeful ANPC insistă ca restaurantele să treacă în meniuri toate ingredientele folosite, inclusiv când s-a născut porcul, vita sau găina a cărei carne a fost folosită. Ordinul autorității a stârnit nemulțumirea patronilor de restaurante.

 

Recomandări
Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Plan Roșu în Bihor. Incendiu fără victime la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Ar fi fost provocat de pacienți

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, din Bihor. Focul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări indică posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de pacienți.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.