Cum își vor petrece românii Paștele anul acesta: „Vom cânta din case sau de pe balcoane”

×
Publicitate

"Virusul nu ține cont de evlavie, vă rugăm să stați acasă". "Vom cânta împreună, Hristos a înviat, din case sau de pe balcoane".

Este mesajul comun al reprezentanților bisericii ortodoxe și catolice din România, în apropierea celei mai mari sărbători creșține și prima în foarte mulți ani, în care preoții vor face slujba de Înviere fără credincioși. Peste 30.000 de polițiști și militari se vor asigura că vom respecta ordonanțele militare în noaptea de Înviere și nu vom merge să luăm lumină, iar oficialii sunt pregătiți să suplimenteze forțele, dacă va fi nevoie.

Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice: „Rămânem acasă și facem din casele noastre bisericile domestice. Folosim credința, dar și rațiunea. Știm cum se propagă un virus. Virusul nu ține cont de evlavie sau credință. Avem prudența de a rămâne acasă și să-l sărbătorim pe Hristos înviat.”

 Patriarhia Română: „Participarea sufletească, rugăciunea comună din timpul slujbei de Înviere, inclusiv cântarea „Hristos a înviat" care va răsuna în case sau pe balcoane, ne vor uni intens în aceeași comunitate de credință, speranță și dragoste creștină.”

Credincioșii sunt îndrumați să urmărească slujbele pe internet sau la televizor, să aprindă o lumânare sau o candelă la miezul nopții și să spună „Hristos a înviat” de acasă.

Bisericile rămân închise, deși mai mulți preoți ar vrea ca enoriașilor să li se permită accesul dacă stau la o distanță sigură unul de celălalt.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „Să ne rugăm cu toții și rugăciunea noastră cu lacrimi, căință, va ajunge la Dumnezeu și Dumnezeu va îndupleca pe cei care ne-au silit să nu vă primim în biserică, să ne dea voie să deschidem bisericile.”

Rugăciunea contravine însă, ordonanței militare și cel mai probabil nu va primi un răspuns pozitiv. Pericolul de contaminare este încă extrem de mare.

Paradoxal, vremea care se anunță urâtă, ne va ajuta, cel puțin de Paștele Ortodox, când este foarte probabil să plouă, iar temperaturile nu vor depăși 17 grade la nivelul întregii țări. Paștele Catolic, în schimb, respectiv sărbătoarea de Florii, vor aduce temperaturi peste medie, cu maxime de până la 22-23 de grade.

Pe ploaie sau soare, zi și noapte, forțele de ordine îi vor sancționa pe toți cei care nu respectă ordonanțele militare.

30.000 de polițiști și militari vor fi în stradă în zilele de sărbătoare și sunt pregătiți să suplimenteze forțele, în caz de nevoie.

Măsuri sporite de control și securitate sunt luate în multe țări europene. Autoritățile franceze, de pildă, au anunțat că 160.000 de polițiști vor fi pe străzi de Paște, ca să-i împiedice pe oameni să plece în vacanță.

Și oficialii slovaci au anunțat că cei care vor ieși din casă, dacă nu au vreo urgență, vor fi amendați cu 1600 de euro, iar cei ce nu poartă mască vor plăti 1000 de euro. Ieșirile din orașe vor fi păzite de 1500 de militari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62116221
Primăriile împrăștie soluții ciudate împotriva covid-19: ”Nu murim, dar nici bine nu e"

În lupta cu coronavirusul, primăriile din București și din țară au aruncat o întreagă armată de utilaje: sisteme de pulverizare, tunuri de zăpada, chiar și elicoptere.

62119128
Studenți din Sibiu, ajutoarele medicilor, în lupta cu Covid-19: „Nu am putut să las sistemul la greu”

În lupta cu noul coronavirus, unii dintre noi aleg să meargă înainte, indiferent de riscuri.

62117732
Cum se plătesc amenzile pentru încălcarea restricțiilor. Anunțul făcut de Guvern

Amenzile pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare pot fi plătite şi online, începând de luni, 6 aprilie, potrivit anunțului făcut de Guvern.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.