Cartel Alfa cere demisia Guvernului Cîțu. Sindicaliștii vor ca banii pentru investiții să fie dați populației și firmelor

60306935

Confederaţia Cartel Alfa anunţă noi acţiuni de protest prin care cere demisia Guvernului Cîţu şi solicită redirecţionarea "către firme şi populaţie" a fondurilor alocate către investiţii de către Executiv.

 

În acest sens, un miting este programat în Piaţa Victoriei din Capitală miercurea viitoare, potrivit News.ro.

Sindicaliştii din cadrul confederaţiei Cartel Alfa consideră că, în această perioadă, susţinerea consumului şi protejarea populaţiei vulnerabile reprezintă "principala cale de a împiedica un colaps major din care cu greu s-ar mai putea reveni” şi cer Guvernului să direcţioneze către populaţie şi firme sumele alocate investiţiilor în bugetul de anul acesta.

"Bugetul României alocă anul acesta 62 de miliarde pentru aşa-zise investiţii, nespecificate însă, dar care ştim că se duc pe săli de sport, borduri, studii de fezabilitate etc. - direcţionând astfel resurse publice vitale către privilegiaţii din grupările apropiate politic de actuala putere. Mare parte din acest capitol bugetar a fost alocat prin tăierea din bugetul critic al sănătăţii şi nealocarea sumelor necesare pentru creşterea pensiilor şi a altor cheltuieli cu destinaţie socială. Cerem de urgenţă orientarea acestor fonduri către firme şi populaţie. Altfel, vom ajunge în situaţia în care experimentul economic a reuşit, dar pacientul este decedat”, transmite CNS Cartel Alfa într-un comunicat dat publicităţii marţi.

 

Cartel Alfa: Programele de susținere ale Guvernului Cîțu, ”cvasi-inexistente”

Sindicaliştii aduc drept argument faptul că, potrivit raportului FMI, România are unul dintre cele mai mici pachete de sprijin în lupta cu pandemia de COVID-19 şi cataloghează programele de susţinere economică ale Guvernului Cîţu drept "cvasi-inexistente" susţinând că acestea "nu fac îndeajuns pentru oameni, iar bandajul numit şomaj tehnic este doar o soluţie pe termen scurt care nu schimbă situaţia dezastruoasă a şomajului în România”.

Confederaţia sindicală anunţă, în acest context, că va continua acţiunile de protest, următorul miting fiind programat miercuri, 14 aprilie, de la ora 11.00, în Piaţa Victoriei din Capitală.

"Avem aceleaşi revendicări cu care am început acţiunile de protest în ianuarie - un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei”, precizează sindicaliştii.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62183321
Persoane care practică prostituția sau au comis furturi au folosit teste PCR false pentru a pleca din România

Cel puțin 11 persoane ar fi reușit să plece ilegal din țară, în timpul pandemiei de COVID, cu ajutorul unor teste PCR false, care atestau că nu sunt bolnave.

62183308
Cruce și sicriu pentru sportul românesc. Sindicaliștii spun că se pregătesc tunuri imobiliare în locul performanțelor

Protest gălăgios de Ziua Sportului. Reprezentanții Sindicatul Național pentru Sport și Tineret au ieșit în stradă cu o cruce și-un sicriu.

62156940
VIDEO. Șeful Gărzii de Mediu: ”Bucureștiul importă, produce și exportă poluare”

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că Bucureștiul este un oraș care ”importă, produce și exportă poluare”, iar anumite localități din apropierea Capitalei sunt ”forme de crimă organizată”, poluatoare, care până acum au fost tolerate de stat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.