A suferit o infecție, de Crăciun, și este în stare critică. Apel pentru donare de sânge

×
Publicitate

Mobilizare impresionantă a studenţilor din Oradea, care au venit în număr mare să îşi ajute o colegă aflată în suferinţă.

Tânăra, studentă în anul întâi la Farmacie, a suferit o infecţie gravă, iar acum are mare nevoie de sânge. Cu toate că anunţul a apărut abia de o zi, peste 100 de tineri s-au prezentat marți dimineaţă la Centru de Transfuzii Sanguine din Oradea.

Sala de aşteptare a Centrului de Transfuzii Sanguine din Oradea a fost marți dimineaţă neîncăpătoare. La ora 9 şi jumătate, 60 de tineri erau deja înscrişi pe lista de donatori pentru Larisa şi îşi aşteptau rândul. Printre ei se aflau şi colegi de-ai tinerei, impresionaţi de drama ei.

Colegă: ”E în stare foarte gravă, chiar critică. Vine la şcoală, la proiecte, la toate. Toată lumea, am pus pe Facebook anunţuri şi chiar ASCO şi ASMO, încearcă să dea de veste, asociaţiile şcolare, să vină să doneze sânge, cel mai important."

Părinţii Larisei veghează la capatuiul ei şi speră că ajutorul acestor tineri va fi cu folos.

Doina Ujvari, mama Larisei: "Le mulţumesc foarte mult şi din suflet la toţi cei care au participat la donare de sânge şi care au dat. I-au dat o mică speranţă la viaţă, să trăiască mai departe … tânără. Le mulţumesc din suflet, nu găsesc cuvintele cu care să le mulţumesc tuturor celor care au participat la această donaţie. 

A pornit totul de la o criză de rinichi, deci în săptămâna Crăciunului. Care nici nu se ştie, încă. Deci prea multe informaţii n-am primit nici eu de la medici.

Alţi tineri au venit să doneze chiar dacă nu o cunosc pe Larisa, dar au aflat de pe reţelele sociale, că are nevoie de ajutorul lor.

Donatoare: "Pentru Larisa, am văzut pe Facebook o grămadă de postari şi chiar ieri am văzut, după-amiaza şi m-am hotărât să vin să donez pentru ea. Am înţeles că chiar are nevoie şi e o situaţie de urgenţă. Impresionant, chiar azi dimineaţă, când am văzut, nu mă aşteptam, sincer."

Doctor Ligia Burtă, șefa Centrului de Transfuzii Sanguine Oradea: "Iată că ne confruntăm din nou cu o situaţie aparte: o tânără, studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie, se află în stare critică, la spital. Nu este vorba despre un accident, este vorba despre o patologie extrem, extrem de gravă şi, încă o dată, sunt extrem de fericită să văd că această comunitate răspunde în număr atât de mare şi atât de frumos."

Conducerea centrului de recoltare a prelungit programul, iar
donatorii se vor putea prezenta inclusiv sâmbătă, pentru a veni în ajutorul tinerei.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Exasperați de starea jalnică a unui drum, zeci de șoferi din Vaslui au protestat cu claxoane

Protest în sunet de claxoane, pe un drum judeţean din Vaslui, plin de gropi. Zeci de şoferi au circulat cu viteza melcului, pe o porţiune de 15 kilometri, ca să atragă atenţia autorităţilor.

Taberele la munte, ideale pentru vacanţa copiilor. Preţul plătit instructorilor de schi

Copiii se bucura de o vacanţă prelungită şi foarte mulţi sunt acum la munte în tabere. Începători sau avansaţi, toţi sunt însoţiţi pe părţii de monitorii de schi, care le supraveghează fiecare pas.

Pacientă umilită de un medic de la Spitalul Băicoi, care refuză o internare. ”Aici eu hotărăsc”

S-au derulat scene revoltătoare la spitalul orăşenesc din Băicoi. O doctoriţă care era de gardă a fost filmată în timp ce refuza să interneze o pacientă adusă cu ambulanţa de la Ploieşti.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.