52 de femicide în România în 2025. Cauzele pentru care sistemul de protecție a victimelor eșuează în a preveni tragediile
În România s-au înregistrat 52 de cazuri de femicid în 2025, aproape câte unul pe săptămână. Într-un interviu pentru stirileprotv.ro, prof.univ.dr. habil. Valentina Rujoiu și conf.univ.dr. Ana Rădulescu au vorbit despre acest fenomen alarmant.
Cele două specialiste au subliniat necesitatea recunoașterii femicidului ca infracțiune distinctă în România și au explicat care este principala cauză pentru care sistemul de protecție a victimelor eșuează în a preveni tragediile, dar și ce măsuri concrete ar trebui implementate imediat pentru a opri creșterea acestor cazuri.
Valentina Rujoiu a explicat de ce este important ca statul român să-l recunoască oficial ca formă distinctă de crimă.
„În Codul Penal din România femicidul nu este definit ca reprezentând o infracţiune distinctă sau ca o formă extremă de violenţă intimă exercitată împotriva femeii de către actualul partener, fostul partener, soţ, concubin şi este încadrat la omor “clasic” fără a se raporta şi a analiza, corespunzător, o serie de aspecte precum: intensitatea şi frecvenţa formelor de abuz (fizic, psihoemoţional, sexual, social, economic, religios, cibernetic), solicitarea de către victimă a diferitelor forme de suport social formal (poliţie, medic, cadre didactie, asistenţi sociali, psihologi, psihoterapeuţi, preoţi etc) şi informal (rude, prieteni, vecini) şi, nu în ultimul rând, analiza acestui tip de omucidere luând în considerare socializarea în funcţie de gen”, a precizat Valentina Rujoiu într-un interviu pentru stirileprotv.ro.
Totodată, Ana Rădulescu a definit conceptul de femicid drept „uciderea unei femei sau fete din cauza genului său. În esență, agresorul urmărește să controleze viața victimei și consideră că are dreptul să o pedepsească sau chiar să o omoare, pentru că aceasta refuză să se supună dorinței sale de dominație. Cea mai frecventă situație apare în cadrul relațiilor intime, fie că este vorba despre partenerul actual sau fost, dar femicidul poate fi comis și de alte rude sau membri ai familiei.”
De la realizarea celor două interviuri, în România a avut loc un nou caz de femicid, numărul total ajungând la 52.
„Recunoașterea femicidului ca infracțiune separată transmite un mesaj clar: aceste crime nu sunt incidente izolate, ci sunt o problemă de gravitate maximă. Când nu este tratată distinct, dispare și responsabilitatea instituțională: statisticile devin simple cifre, iar moartea fiecărei femei rămâne fără ecou. Cele 51 de femicide înregistrate în 2025 ne spun că recunoașterea oficială nu este doar o formalitate legală, ci o urgență. Este un pas crucial pentru prevenție și pentru construirea unei societăți care apără viața femeilor și acționează ferm împotriva violenței”, a afirmat Ana Rădulescu într-un interviu pentru stirileprotv.ro.
Principala cauză pentru care sistemul de protecție a victimelor eșuează în a preveni tragediile
Valentina Rujoiu a explicat că eșecul sistemului de protecție a victimelor se datorează în mare parte mentalității patriarhale, care normalizează violența în familie și tratează abuzul partenerei ca pe un fapt obișnuit.
„Una dintre cauze este reprezentată de prezenţa mentalităţii de tip patriarhal. Poate părea o afirmaţie dură, însă încă suntem tributari unei astfel de socializări în funcţie de gen. Încă există bărbaţi şi femei care consideră violenţa în familie ca reprezentând un fapt comun şi astfel abuzul partenerei este anticipat şi îmbracă un caracter de normalitate”, a declarat Valentina Rujoiu.
Ea a mai afirmat că, din cauza alternanței între violență și momente de liniște, multe femei au revenit de mai multe ori în relații abuziv.
„Deoarece sunt alternate momentele de agresivitate şi violenţă cu cele de linişte şi bunăvoinţă, multe femei speră că partenerul îşi va reconsidera comportamentul şi atitudinea şi revin în relaţia agresivă şi violentă. Studiile de specialitate menţioneaza că multe femei se întorc în relaţia agresivă de aproximativ 9 ori până iau decizia să părăsescă definitiv partenerul. Din păcate, o parte dintre furnizorii de servicii sociale nu au formare şi nu cunosc, în profunzime, etiologia violenţei intime”, a transmis Valentina Rujoiu.
Ea a menționat care este principala cauză pentru care sistemul de protecție a victimelor eșuează în a preveni tragediile: „Reţeaua de servicii sociale destinată cazurilor şi problematicii generată de violenţa domestică este subdimensionată iar calitatea acestor servicii nu este corespunzătoare şi nu se pliază pe nevoile cu care victimele se confruntă. Pe de o parte sunt vizate formarea specialiştilor iar pe de altă parte centrele de primire în regim de urgenţă nu acoperă solicitările şi, cel mai important, nu există suficiente locuinţe sociale destinate acestei categorii vulnerabile”.
Conf. univ. dr. Ana Rădulescu a explicat că sistemul de protecție al victimelor violenței domestice eșuează frecvent din cauza factorilor structurali și culturali.
„Resursele insuficiente, lipsa coordonării între instituții, personalul insuficient instruit și nivelul redus de educație al comunității fac ca legislația existentă să nu producă efectele dorite. În multe cazuri, autoritățile nu prioritizează protecția victimelor, iar semnalele de avertizare sunt adesea interpretate superficial sau ignorate. Dacă ne uităm la victimele femicidului, acestea sunt cunoscute ca fiind victime ale violenței de către comunitate și de către specialiști, dar nu sunt protejate. Cultura socială care tolerează violența este un alt obstacol major. Lipsa educației timpurii privind egalitatea de gen și gestionarea conflictelor menține percepția că violența este o problemă personală. În comunitate, răspunsul la comportamentele violente este adesea absent sau inconsistent”, a precizat Ana Rădulescu.
Cât de serios tratează autoritățile semnalele de violență domestică, înainte ca ele să devină fatale
„Din păcate, răspunsul poliției și al procurorilor este adesea inegal și insuficient. Comportamentele violente sunt subestimate sau ignorate, iar lipsa unui răspuns ferm și coordonat expune victimele la riscuri majore. În cazul celor 51 de femicide din 2025, violența domestică nu a dispărut de la sine, ci a escaladat și a devenit fatală. Atât victimele, cât și agresorii, au nevoie de sprijin și consiliere, iar protecția victimei trebuie să fie constantă. În majoritatea cazurilor, semnalele de avertizare erau prezente, însă intervenția instituțiilor a fost insuficientă sau întârziată. Lipsa unui răspuns ferm nu este doar un eșec procedural – ea are consecințe fatale”, a precizat Ana Rădulescu.
Pe de altă parte, Valentina Rujoiu a explicat că există polițiști și procurori care gestionează cazurile de violență domestică respectând protocoalele și arătând compasiune față de victime: „Sunt poliţişti şi procurori care abordează astfel de situaţii respectând protocoalele existente şi manifestând compasiune pentru victime. Din păcate, există şi un număr covârşitor de poliţişti şi procurori pentru care astfel de cazuri sunt percepute din perspectivă patriarhală sau, şi mai grav, statusul pe care îl are agresorul influenţează, în defavoarea victimei, stilul de abordare”.
Cum afectează traumele din copilărie sau mediul familial violența domestică și riscul de femicid în România
Ana Rădulescu a afirmat că traumele din copilărie și mediul familial violent sporesc vulnerabilitatea și favorizează repetarea ciclurilor de violență, persoanele afectate ajungând să accepte sau să nu recunoască semnalele de risc.
„Traumele din copilărie și mediul familial violent cresc vulnerabilitatea și pot crea cicluri de reproducere a violenței. Persoanele care au crescut într-o familie cu violență între părinți sau care au fost victime pot internaliza norme de acceptare a violenței sau pot întâmpina dificultăți în recunoașterea semnalelor de risc”, a precizat Ana Rădulescu pentru stirileprotv.ro.
Valentina Rujoiu arată că mediul familial influențează transmiterea violenței între generații, comportamentul agresiv fiind învățat social, deși agresivitatea are baze înnăscute.
„Mediul familial este responsabil de ceea ce specialiştii din domeniu numesc învăţare socială sau transmiterea, din generaţie în generaţie, a comportamentelor violente. Agresivitatea este înnăscută iar comportamentul violent este dobândit/învăţat social”, a menționat Valentina Rujoiu.
Semnale de avertizare clare care ar trebui să fie cunoscute de toți membrii familiei și prietenii victimelor
Ana Rădulescu a explicat că violența domestică se manifestă prin semnale evidente, iar sprijinul comunității este crucial pentru protecția victimelor și prevenirea escaladării abuzului.
„Violența domestică nu apare brusc; ea are semnale evidente, precum control excesiv, izolare, amenințări repetate, consum de alcool sau droguri, stres major sau comportamente obsesive ale agresorului. Comunitatea și modul în care aceasta răspunde sunt esențiale pentru protecția femeilor și prevenirea violenței. Lipsa sprijinului social și comunitar lasă victima vulnerabilă. Femeile depind nu doar de autorități, ci și de rețeaua lor socială: familie, prieteni, vecini, colegi sau organizații non-guvernamentale. În absența acestui sprijin, victima rămâne izolată și expusă riscurilor generate de agresor”, a afirmat ea.
Ana Rădulescu a subliniat că evaluarea riscurilor, planurile de protecție și comunicarea între instituții transformă semnalele de avertizare în acțiuni concrete, iar implicarea comunității poate preveni tragediile.
„Evaluarea periodică a riscurilor, planurile individualizate de protecție și comunicarea între instituții sunt esențiale pentru a transforma semnalele în acțiuni concrete. Recunoașterea acestor semnale nu este doar informare: este prevenție. Fiecare membru al comunității poate interveni: un prieten care ascultă, un vecin care observă comportamente suspecte sau un profesionist care respectă protocoalele. Împreună, semnalele timpurii pot deveni protecție reală și salvarea unei vieți”, a mai transmis Ana Rădulescu.
De asemenea, Valentina Rujoiu a axplicat care sunt semnale de avertizare clare care ar trebui să fie cunoscute de toți membrii familiei și prietenii victimelor.
„În prima etapă se instaurează frica. Victimele trăiesc permanent într-o stare de nesiguranţă faţă de producerea unui atac care implică abuz fizic cu efecte directe asupra propriei persoane sau asupra victimelor colaterale (copii, animale de companie, persoana adultă din familie care este vulneranbilă). Frica, odată cronicizată genereză apariţia panicii şi a stării de teroare pe care femeia le manifestă în preajma partenerului. Ele sunt responsabile, în anumite cazuri, de ceea ce numim depersonalizarea victimei şi transformarea acesteia într-o marionetă care are ca obiectiv major satisfacerea doleanţelor pertenerului violent”, a precizat Valentina Rujoiu.
Ea a explicat că familia și prietenii trebuie să observe starea emoțională a femeii.
„Familia şi prietenii ar trebui să fie atenţi la starea emoţională şi la reacţiile pe care femeia le are atunci când vorbeşte despre partener sau să fie atenţi la stilul de relaţionare-interacţiune dintre cei doi. Mare atenţie dacă în prezenţa rudelor, prietenilor, copiilor, partenerul consideră că este oportun să o blameze şi “să o facă de ruşine pentru a-i da o lecţie”. O formă distinctă de manifestare a abuzului emoţional şi psihologic este reprezentată de actele de agresiune şi manifestările violente faţă de bunurile personale ale femeii, în raport cu prezenţa minorilor sau faţă de animalele de companie cu care victima a stabilit diferite forme de ataşament”, a declarat Valentina Rujoiu.
Specialistul a subliniat că abuzul economic și cel social sau cibernetic se pot manifesta prin control financiar și protecție excesivă aparent benignă.
„Un alt semnal demn de luat în considerare este reprezentat de obstrucţionarea independenţei financiare, controlul banilor şi al cheltuielilor, împiedicarea femeii de a munci dacă acesta îşi doreşte acest demers, refuzul partenerului de a contribui la bugetul comun, inaccesarea de către femeie a propriilor resurse (economii, salariu, donaţii etc.). Sunt forme de manifestare ale abuzului economic dublat de forme de şantaj şi de intimidare. Nu în ultimul rând, două tipuri de abuzuri, social şi cybernetic, pot reprezenta semnale de avertizare care iniţial pot fi camuflate în acte de grijă excesivă pentru siguranţa victimei, dorinţa de a oferi protecţie, dorinţa de a petrece cât mai mult timp împreună”, a mai menționat ea.
Măsuri concrete care ar trebui implementate pentru a opri creșterea acestor cazuri
Ana Rădulescu a subliniat că stoparea violenței și a femicidului necesită măsuri coordonate și constante, care să asigure protecția reală a femeilor.
„Primul pas este întărirea protecției victimelor. Planurile individualizate de protecție trebuie create și aplicate cu rigurozitate, asigurând accesul rapid la adăposturi sigure, consiliere socială și emoțională și sprijin juridic. Situațiile de risc ridicat trebuie monitorizate constant, iar instituțiile trebuie să reacționeze prompt la orice semnal de avertizare. În același timp, cooperarea între poliție, procuratură, servicii sociale și organizații neguvernamentale este vitală. Un alt pilon important este sprijinul comunitar. Familie, prieteni, vecini și întreaga comunitate locală pot deveni rețele de protecție atunci când aleg să observe, să raporteze și să susțină victimele. În același sens, dezvoltarea unor platforme digitale și aplicații care să permită semnalarea rapidă a situațiilor de risc poate salva vieți.
Prevenția pe termen lung începe cu educația. Este nevoie ca egalitatea de gen, respectul și gestionarea non-violentă a conflictelor să fie învățate încă din școală. În final, este necesară întărirea legislației și a responsabilității instituționale. Legea trebuie aplicată ferm în cazurile de violență și trebuie să recunoască femicidul ca infracțiune distinctă. Intervențiile trebuie monitorizate și evaluate periodic, iar instituțiile care nu acționează prompt sau eficient trebuie să răspundă public pentru inacțiune. În paralel, avem nevoie de cercetări bazate pe date concrete, care să fundamenteze politicile publice de prevenție și intervenție”, a precizat Ana Rădulescu.
Valentina Rujoiu a arătat că este nevoie de aplicarea constantă și consecventă a legislației și de instruirea reală a furnizorilor de servicii sociale pentru a înțelege violența intimă și efectele ei.
„Constanţă şi consecvenţă în aplicarea legislaţiei în vigoare. Formarea furnizorilor de servicii sociale în vederea cunoaşterii etiologiei violenţei intime şi a modului de manifestare a diferitelor tipuri de abuzuri precum şi implicaţiile acestora în plan biopsihosocial. Fără crearea pragmatică, reală, a unei reţele de suport social formal, fără investiţii în resursa umană care activează în acest domeniu (formare continuă de calitate), fără crearea unor centre de primire în regim de urgenţă în fiecare judeţ sau, în special, în acele areale în care prevalenţa violenţei inime este extrem de crescută, fară existenţa, în fiecare judeţ, a unor locuinţe sociale destinate exclusiv acestui grup vulnerabil, tot ceea se noi semnalăm rămân simple discuţii”, a transmis Valentina Rujoiu.
Cum pot contribui presa, educația și societatea civilă la schimbarea percepției și la protejarea reală a femeilor
Ana Rădulescu a precizat că prevenirea femicidului și protecția femeilor depind de presa responsabilă, educație și societate civilă, care transformă semnalele de avertizare în acțiuni reale.
„Prevenirea femicidului și protecția femeilor nu se limitează la instituții și legislație. Un plan eficient de siguranță trebuie să includă o presă responsabilă, educație și implicarea activă a societății civile. Acestea formează un adevărat scut social și cultural care poate proteja victimele înainte ca tragedia să apară. Presa nu este doar un observator, ci un actor activ de prevenție. Modul în care se relatează violența poate schimba mentalități și mobiliza comunitatea. Informațiile corecte și responsabil prezentate transformă semnalele de avertizare în acțiuni concrete, cresc vigilența și împiedică ignorarea situației victimelor. Este important ca prezentarea realității să includă contextul social și factorii care contribuie la risc sau protecție, astfel încât publicul să înțeleagă mecanismele violenței și rolul său în prevenție”, a explicat ea.
Ana Rădulescu a menționat că educația practică și implicarea activă a societății civile formează un ecosistem comunitar care previne violența, iar tinerii și rețelele de sprijin protejează femeile înainte de apariția tragediilor: „Educația reprezintă fundamentul pe termen lung al oricărui plan de protecție. (...) Societatea civilă aduce dimensiunea practică a protecției. Organizațiile comunitare, grupurile de suport și voluntarii creează rețele reale de siguranță: monitorizarea riscurilor și intervenții rapide”.
Totodată, Valentina Rujoiu subliniază că presa, educația și societatea civilă protejează femeile prin informare, servicii accesibile și programe care combat stereotipurile de gen.
„(n.r. Presa, educația și societatea civilă pot contribui la schimbarea percepției și la protejarea reală a femeilor) prin campanii de informare şi sensibilizare care să respecte principiul constanţei şi al consecvenţei. Prin accesul publicului la informare de calitate şi oferire de exemple de bune practici în contextul unor emisiuni în care să fie invitaţi practicieni din domeniu, poliţişti, juristi, preoţi, medici, pentru a aborda costurile şi efectele generate de violenţa dintre parteneri dintr-o perspectivă interdisciplinară. Prin servicii sociale comunitare pe care victimele să le poată accesa uşor, fără teama de a fi judecate şi care să aibă standarde calitative datorită formării resursei umane şi infrastructurii aferente. Prin alocarea de fonduri şi accesarea de proiecte care să aibă ca obiectiv principal generarea de locuinţe sociale destinate strict acestui segment vulnerabil”, a declarat Valentina Rujoiu.
Bune practici internaționale pentru prevenirea femicidului și protecția victimelor violenței domestice
Ana Rădulescu subliniază că România ar putea prelua din experiența internațională evaluări standardizate de risc, centre integrate de sprijin, cooperare interinstituțională și rețele comunitare pentru a transforma semnalele de avertizare în intervenții eficiente și a preveni femicidul.
„Deși multe țări sunt considerate avansate în abordările sistemice și în dezvoltarea serviciilor de sprijin, prevenirea violenței bazate pe gen rămâne un proces complex. De exemplu, în Suedia datele arată că în 2022 circa 15,2% dintre femei au declarat că au fost victime ale violenţei din partea partenerului intim, iar toate cazurile sunt atent monitorizate de autorităţi. În UK, a fost implementat sistemul de evaluare a riscului „DASH” pentru violenţă domestică, dar evaluările arată că instrumentul are limitări în identificarea corectă a cazurilor cu risc foarte ridicat. Este important ca aceste instrumente sunt evaluate și adaptate. Adoptarea unor măsuri – evaluări standardizate de risc, centre integrate de sprijin pe termen lung, cooperare interinstituțională și rețele comunitare – poate transforma semnalele de avertizare în intervenții eficiente, salvând vieți și prevenind tragedii”, a transmis Ana Rădulescu.
Nu în ultimul rând, Valentina Rujoiu recomandă ca România să recunoască femicidul ca infracțiune distinctă și să dezvolte servicii sociale integrate și sprijin pentru victime.
„Principalul demers este reprezentat de aspectul legislativ. Femicidul trebuie recunoscut ca formă distinctă şi extremă de violenţă intimă. Spania recunoaşte femicidul din anul 2004 şi a stabilit o serie de măsuri instituţionale (elaborare statistici şi sisteme de monitorizare a cazurilor de violenţă intimă). În Cipru, Malta şi Croaţia femicidul a fost inclus în codul penal ca infacţiune distinctă. Din cauza prevelenţei ridicate a violenţei intime, multe state din America Latină prevăd reglementări care vizează femicidul. Totodată existenţa unei reţele de servicii sociale interconetactă şi care dispune de resursă umană bine pregătită, existenţa unei logistici reale”, a conchis Valentina Rujoiu.
Peste 500 de femei, ucise în România în ultimii 11 ani
În România s-au înregistrat 52 de cazuri de femicid în 2025, aproape câte unul pe săptămână. Statisticile arată o situație îngrijorătoare: au fost emise peste 11.000 de ordine de protecție provizorii, dintre care aproape 4.000 au fost încălcate. Ministerul Justiției raportează că, doar în primele patru luni, peste 40.000 de femei au fost victime ale violenței domestice, echivalentul a 14 agresiuni pe oră.
Statistici oficiale arată că în 2019, 51 de femei au fost ucise. Un an mai târziu, în 2020, raportările naționale indicau cifra 43 în dreptul “femeilor ucise de un membru al familiei si/sau un partener. În 2021, aceleași date ale oficialilor indicau cifra 40. La nivel de stat, nu s-a schimbat nimic, doar cifrele.
În ultimii 11 ani, peste 500 de femei au fost ucise în România.
Femicidul înseamnă uciderea unei femei din motive legate de gen. Altfel spus, o crimă comisă tocmai pentru că victima este femeie. Este considerată cea mai gravă formă a violenței domestice — rezultatul extrem al abuzurilor repetate, al controlului și al urii față de femei.
State precum Belgia, Croația, Cipru, Turcia și Macedonia recunosc femicidul, iar în Italia este pedepsit cu închisoare pe viață.
Legea femicidului, în așteptare
Sunt doar câteva cazuri, dintr-un șir lung de tragedii. În tot acest timp, România mai are pași de făcut spre recunoașterea femicidului. A fost depus în Parlament Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea femicidelor şi a violenţelor care le preced, care introduce pentru prima dată în legislaţia românească conceptul de femicid, adică uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie.
Deputatul PNL, Alina Gorghiu, iniţiatoare a proiectului, spune de asemenea că e un pas uriaş pentru societatea noastră. 250 de parlamentari și parlamentare au semnat documentul, devenind astfel inițiativa legislativă cu cel mai mare număr de susținători din istoria Parlamentului României de după 1989.
„Prin introducerea conceptului de femicid în legislația națională, România face un pas esențial în recunoașterea faptului că violența împotriva femeilor nu este o serie de cazuri izolate, ci o formă de violență structurală, adânc înrădăcinată în societate, care trebuie prevenită și combătută în mod sistematic", au declarat reprezentantele Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD).
Eurostat: România este printre ţările UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu
România se află în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu, arată datele Eurostat, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, fenomenul violenţei asupra femeilor este mai mare în România comparativ cu alte state UE.
„Violenţa exercitată de partenerul intim asupra femeilor este răspândită în toate mediile de rezidenţă şi indiferent de nivelul de educaţie, însă se regăseşte în procent mai mare în mediul rural şi în rândul celor cu educaţie mai scăzută'', precizează sursa citată.
Potrivit Monitorului Social, aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a patra, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, Finlanda (50,2%) şi Slovacia (48,9%).
„Este un indicator alarmant privind controlul, manipularea, insultele şi intimidările frecvente în relaţii'', menţionează sursa citată.
Un sfert dintre femeile din România (25,4%) au suferit violenţă fizică, inclusiv ameninţări din partea partenerului intim, un procent dublu faţă de media UE (10,7%).
„Când includem toate formele grave de violenţă (psihologică, fizică şi sexuală) săvârşite de partenerul intim, aproape una din două femei din România care au avut vreodată un partener (48,9%) declară că au fost afectate, în comparaţie cu 31,8% în UE'', se mai arată în comunicat.
Violenţa în cuplu asupra femeilor din România este mai răspândită în rândul celor cu educaţie scăzută. 60,4% dintre femeile cu educaţie scăzută (cel mult absolvente de învăţământ gimnazial) au declarat că au fost victime ale violenţei partenerului intim, în timp ce 47,9% dintre cele cu educaţie medie (liceu sau postliceal) au raportat astfel de experienţe. Chiar şi dintre cele cu studii superioare, 35,8% au declarat că au fost victime ale violenţei partenerului intim. La nivel european nu se observă o diferenţă a frecvenţei violenţei de gen în cuplu în funcţie de nivelul de educaţie, afirmă sursa citată.
Pe mediu de rezidenţă se observă că violenţa în cuplu este mai răspândită în mediul rural şi în oraşele mici.
Date îngrijorătoare
În România, jumătate din femeile din mediul rural (50,3%) care au avut vreodată un partener au declarat că au fost victime ale violenţei din partea acestuia, pe primul loc în UE, urmată de Slovacia (unde 48,2% dintre femeile din rural au experimentat violenţă din partea partenerului), Finlanda (48,0%), Ungaria (47,9%) şi Suedia (46,7%) - media europeană situându-se la 29,6%.
În rândul femeilor de la oraşe procentul celor care au experimentat vreodată violenţă din partea partenerului este 46,2% în România, pe poziţia a noua, media UE fiind de 35,3%.
Datele Eurostat provin dintr-un sondaj derulat în perioada 2021 - 2024, ale cărui rezultate au fost publicate în noiembrie 2024. În România, datele au fost colectate de firme private sub coordonarea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) şi Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Sexe (EIGE), în conformitate cu metodologia sondajului UE privind violenţa de gen.
„Aceste date reflectă un nivel ridicat de violenţă împotriva femeilor în relaţiile de cuplu din România, o problemă care cere intervenţia fermă a autorităţilor. Printre măsurile necesare se numără derularea unor campanii de conştientizare, adoptarea unei politici de toleranţă zero faţă de orice formă de violenţă, predarea unor noţiuni privind consimţământul, relaţiile sănătoase şi egalitatea de gen în şcoli, formarea adecvată a personalului care lucrează cu victimele şi extinderea serviciilor de sprijin disponibile (psihologic, juridic, social)'', evidenţiază Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Numere de telefon importante
l 0800.500.333: Linie telefonică națională gratuită, 24/7, gestionată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Oferă suport pentru victimele violenței domestice, discriminării și traficului de persoane.
l 112: Numărul unic de urgență. Sună aici în caz de pericol imediat pentru a cere ajutorul poliției.
l 021.9524: Linie telefonică disponibilă 24/24 pentru victimele violenței domestice, gestionată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
Paşii de urmat în cazul unei violenţe în familie
Violenţa în familie este incriminată prin Legea 217/2003 Republicată. În sensul prezentei legi, prin violenţa în familie înţelegem ”orice acţiune sau inacţiune intenţionatã, cu excepţia acţiunilor de autoapãrare ori de apãrare, manifestatã fizic sau verbal, sãvârşitã de cãtre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacã ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrarã de libertate. Constituie, de asemenea, violenţã în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertãţile fundamentale.”
Membrul de familie este:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b)soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemãnãtoare acelora dintre soţi sau dintre pãrinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;
d) tutorele sau altã persoanã care exercitã în fapt ori în drept drepturile faţã de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altã persoanã care îngrijeşte persoana cu boalã psihicã, dizabilitate intelectualã ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:
· Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
· Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când victima a părăsit locuinţa;
· Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
· Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
· Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
· Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
· Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
· Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
· Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască;
· Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Dacă sunteţi victimă a violenţei în familie:
- depuneţi o sesizare scrisă la subunitatea de poliţie pe raza căreia domiciliaţi;
- cereţi de la poliţist /printaţi de pe internet Legea 217/2003 Republicată „cererea privind emiterea ordinului de protecţie” şi completaţi-o;
- depuneţi această cerere completată la judecătoria de care aparţineţi cu domiciliul sau reşedinţa, însoţită de probe: a sesizării depuse la poliţie, certificat medico-legal, nume martori, înscrisuri sau înregistrări;
- la depunerea cererii la judecătorie este bine să vă prezentaţi împreună cu martorii;
- dacă, până la emiterea ordinului de protecţie vă simţiţi în pericol, cereţi sprijin ONG-urilor care oferă servicii sau adăposturi, ori D.G.A.S.P.C.
- după emiterea ordinului de protecţie şi punerea lui în aplicare, semnalaţi orice încălcare a prevederilor lui, la 112 sau la postul de poliţie;
- trebuie să ştiţi că aveţi dreptul la punerea în aplicare de îndată a ordinului de protecţie şi dreptul de a fi protejaţi de încălcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentând infracţiunea de încălcare a hotărârii judecătoreşti, care se sancţionează cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Despre prof.univ.dr. habil. Valentina Rujoiu și conf.univ.dr. Ana Rădulescu
Valentina Rujoiu este licenţiată în asistenţă socială, doctor în sociologie, profesor universitar habilitat la Departamentul de Asistență Socială (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti) și membru fondator al Asociației Animal Partners & Friends. Valentina Rujoiu predă cursuri centrate pe violenţa în relaţia de cuplu (abordare interculturală), dezvoltare umană, tehnici de intervenţie în situaţiile de criză, metode şi tehnici în asistenţă socială la nivel individual, tehnici de intervenţie pentru familiile aflate în situaţie de risc și planificare familială.
Este redactor-şef adjunct al Revistei de Asistenţă Socială, coautor de cărţi, autor şi coautor de studii şi articole de specialitate, publicate la edituri și în reviste de prestigiu. Dintre jurnalele în care a publicat, amintim: Journal of Human Behavior in the Social Environment, Qualitative Research in Psychology, Journal of Loss and Trauma. International Perspectives on Stress and Coping sau European Journal of Social Work (Routledge, Taylor & Francis Publishers). Dintre lucrările publicate amintim: Relații intime, putere și control. Studii și cercetări (coautor împreună cu Octavian Rujoiu, 2021, Editura Prouniversitaria, București) Violența intimă. Abordare psihosocială (autor, 2016, Editura ASE), Vest și est. Cultura violenței și emoțiile sociale (coautor împreună cu Octavian Rujoiu, 2015, Editura ASE, Bucureşti), Violenţă şi societate. Tematizări contemporane (coordonator, 2013, Editura ASE, Bucureşti), Violenţa în familie. Între percepţie socială şi asumare individuală (coordonator împreună cu Octavian Rujoiu, 2012, Editura ASE, Bucureşti), International Social Work. A Supplement of Social Work Review (editor împreună cu Doru Buzducea, Florin Lazăr, Anamaria Szabo şi Theodora Ene, 2011, Editura Universităţii din Bucureşti).
Domenii de interes: violența intimă, planificare familială, dezvoltare umană, metode și tehnici la nivel individual în asistența socială, metode și tehnici de intervenție în situații de criză și interacțiunea om-animal.
Ana Rădulescu este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, și director executiv al Centrului de Formare și Evaluare în Asistență Socială (CFCECAS). Este asistent social de profesie și doctor în sociologie, cu o teză dedicată violenței împotriva femeilor.
A deținut funcția de președinte al Federației Internaționale a Asistenților Sociali Europa până în 2024 și a fost manager de consorțiu pentru proiectul ANES, care a vizat formarea echipelor mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică. A editat Standardul de intervenție al asistenților sociali din UPU pentru asistarea victimelor abuzului fizic și sexual și Standardul minim privind asistența victimelor violenței domestice.
A creat instrumente menite să ajute la identificarea formelor de violență și a contribuit la dezvoltarea serviciilor de asistență a victimelor violenței domestice. A contribuit, de asemenea, la elaborarea legislației în domeniu pe tot parcursul actualizărilor, încă de la Legea nr. 217/2003.
