Analiză: Există un adevăr incomod în spatele tentativei lui Trump de a pune mâna pe Groenlanda

Devine din ce în ce mai clar că Donald Trump este serios în privinţa ideii de a lua Groenlanda de la Danemarca, un aliat NATO, în ciuda avertismentelor că o asemenea mişcare ar distruge alianţa. Preşedintele SUA ştie că nicio ţară europeană nu ar încerca cu adevărat să-l oprească prin forţă, pentru că ar pierde.

El mizează, probabil, şi pe faptul că Washingtonul ar putea scăpa cu o acaparare de teritoriu în Arctica, întrucât restul NATO are nevoie de Statele Unite mai mult decât au ele nevoie de Washington.

Desigur, nu este exclus ca ofensiva diplomatică sau înţelegerile din culise să prevaleze în cele din urmă, însă adevărul incomod din spatele calculelor lui Trump este că, într-un anumit sens, are dreptate.

Zeci de ani de dependenţă excesivă a majorităţii statelor NATO de puterea militară americană, de armele şi tehnologia SUA au făcut ca și capacitatea alianţei transatlantice de a se apăra fără Statele Unite – ca să nu mai vorbim de a contracara o ameninţare venită chiar dinspre Washington – să fie grav compromisă.

Regatul Unit, deşi se prezintă drept cea mai puternică armată europeană din NATO, se află într-o poziţie deosebit de fragilă. Forţele armate britanice au beneficiat enorm de „relaţia specială” cu SUA, în special prin parteneriatul unic în domeniul armelor nucleare, cum ar fi rachetele şi submarinele care lansează focoasele nucleare.

Guvernul britanic susţine că capacitatea sa nucleară – piatra de temelie a politicii de apărare şi securitate – este suverană. Totuşi, relaţia cu SUA reprezintă în mod clar o componentă vitală.

Dependenţa Marii Britanii de puterea militară convenţională a SUA este, de asemenea, esenţială. Pe câmpul de luptă, aşa-numiţii „factori de sprijin” (enablers) sunt cruciali, iar America furnizează foarte mulţi dintre aceştia.

Este vorba despre fluxuri de informaţii de la sateliţi pentru identificarea şi urmărirea ţintelor, capabilităţi de război electronic pentru protejarea avioanelor, navelor şi tancurilor de atacurile inamice, precum şi despre sprijin logistic – vital pentru ca orice armată să-şi poată reface stocurile sau să transporte trupe şi echipamente.

Alianţa NATO porneşte de la premisa că va lupta alături de SUA în caz de război

În orice scenariu de război, Marea Britanie presupune că va opera alături de Statele Unite, care dispun de forţe terestre, navale şi aeriene mult mai numeroase şi mai bine echipate. Această convingere a permis guvernelor britanice succesive să economisească fonduri, renunţând la dezvoltarea unor capabilităţi de sprijin costisitoare, în ideea că America va fi întotdeauna acolo.

Dar dacă nu va mai fi?

Aceeaşi întrebare se aplică întregii alianţe NATO. Majoritatea celorlalte state membre se bazează, la rândul lor, pe sprijinul american pentru a-şi face trupele cât mai eficiente, mai ales pe câmpul de luptă modern.

În plus, există întreaga gamă de echipamente americane achiziţionate şi utilizate de forţele armate britanice şi de alte armate NATO, precum elicopterele Chinook, avioanele de luptă F-35 sau aeronavele de patrulare maritimă P-8.

Articol recomandat de sport.ro

Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia