O femeie a fost ucisă de un agent federal în Minneapolis, în timpul unei operațiuni de amploare împotriva imigrației

×
Publicitate

Un agent al Serviciului pentru Imigrare și Vamă al SUA (ICE) a împușcat mortal o femeie de 37 de ani în Minneapolis, miercuri, potrivit autorităților federale și locale.

Incidentul a avut loc la mai puțin de 24 de ore după ce administrația Trump a anunțat declanșarea unei operațiuni de amploare împotriva imigrației în Minnesota, scrie npr.org.

Într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Departamentului pentru Securitate Internă, Tricia McLaughlin, a declarat că agenții ICE s-au confruntat cu „protestatari” în timpul unei operațiuni țintite.

McLaughlin a acuzat victima că ar fi fost „una dintre aceste persoane violente” care „și-a transformat vehiculul într-o armă, încercând să dea peste agenții de ordine pentru a-i ucide”.

„Un agent ICE, temându-se pentru viața sa, pentru viața colegilor săi și pentru siguranța publică, a tras focuri de armă în legitimă apărare”, a adăugat ea.

Autoritățile locale au ridicat însă semne de întrebare cu privire la circumstanțele împușcăturii. Într-o conferință de presă tensionată, organizată miercuri după-amiază, primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a spus că ICE „încearcă să prezinte acest incident ca un act de autoapărare. După ce am văzut personal înregistrarea video, vreau să spun tuturor că asta este o prostie”.

„A fost un agent care a folosit puterea în mod iresponsabil, iar rezultatul a fost moartea unei persoane”, a adăugat el.

Primarul a cerut agenților ICE să părăsească orașul, susținând că autoritățile federale în domeniul imigrației destramă familii și creează haos pe străzile din Minneapolis.

La aceeași conferință de presă, șeful Poliției din Minneapolis, Brian O’Hara, a declarat că polițiștii locali au ajuns la fața locului și au găsit o femeie cu o rană prin împușcare la cap. Aceștia au aplicat măsuri de salvare, inclusiv resuscitare cardio-respiratorie. Femeia a fost transportată la Centrul Medical al Comitatului Hennepin, unde a fost declarată decedată.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de O’Hara, femeia se afla în vehiculul său și bloca circulația pe Portland Avenue, între străzile 33 și 34.

„La un moment dat, un agent federal de aplicare a legii s-a apropiat de ea pe jos, iar vehiculul a început să se pună în mișcare. Au fost trase cel puțin două focuri de armă”, a spus el, adăugând că mașina s-a izbit ulterior de marginea carosabilului.

O’Hara a declarat că este „foarte îngrijorat” de tacticile folosite de agenții federali de imigrație. El a subliniat că folosirea forței letale este justificată în anumite situații, însă majoritatea agențiilor de aplicare a legii din SUA sunt instruite să reducă riscurile și necesitatea utilizării acesteia.

„În orice agenție de aplicare a legii profesionistă din țară, cred că s-ar spune clar că este extrem de îngrijorător ori de câte ori se trage într-un vehicul al unei persoane neînarmate”, a spus el.

Poliția din Minneapolis a predat ancheta Biroului Federal de Investigații (FBI) și Biroului de Investigații Criminale din Minnesota, care vor analiza folosirea forței letale.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62595904
Presa din Ungaria: Ursula von der Leyen face România măreață. Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent

Presa ungară a scris despre situația economică a României și despre fondurile europene care au ajuns în ultimele luni în țara noastră, citându-l pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

62604261
Protestele violente continuă în Iran. Moschee și magazin cu Corane şi cărţi de rugăciuni, atacate. Arestările se țin lanț

Protestele nu slăbesc în Iran, unde în diferite oraşe izbucnesc confruntări uneori soldate cu morţi, în ciuda încercărilor de calmare ale preşedintelui Massoud Pezeshkian, care a cerut miercuri forţelor de securitate să nu-i atace pe protestatari.

62557787
Căsătorie anulată în Țările de Jos după ce discursul de nuntă a fost generat de ChatGPT. Ce spune instanța

În Olanda, ChatGPT „s-a invitat” la o ceremonie de nuntă şi a sfârşit prin a distruge totul. Justiţia olandeză a anulat o uniune, hotărând că inteligenţa artificială nu are ce căuta într-un discurs de nuntă, care trebuie să fie conform cu Codul Civil.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.