Secție a unui spital închisă pentru că toți medicii și-au luat liber de Paște. Explicația managerului

×
Publicitate

Cu aproape 20.000 de medici plecaţi din România, în ultimii 9 ani, sistemul sanitar de stat începe să dea rateuri grave.

De pildă, secţia de Pediatrie a Spitalului din Rădăuţi, judeţul Suceava, s-a închis, după ce cei doi doctori care lucrează acolo au intrat în concendiu de sărbători. Uluitor este că directorul s-a temut să îi împiedice, de teamă că îşi vor demisia. În tot acest timp, cel mai apropiat spital care îi poate trata pe micii pacienţi este la 40 de kilometri depărtare.

În secţia de Pediatrie a Spitalului din Rădăuţi sunt trataţi, în medie, în fiecare lună, 200 de copii. În mod normal, de pacienţi ar trebui să se îngrijească patru medici, dar unitatea medicală are numai doi, pentru că alţii nu au vrut să vină să lucreze aici.

Spital Rădăuți

De 4 zile situaţia a devenit dramatică. Cei doi pediatri au intrat în concendiu de sărbători, iar secţia s-a închis. Singura şansă pentru copiii bolnavi a rămas acum spitalul de la Suceava, aflat la 40 de kilometri depărtare.

"Cum e posibil aşa ceva? Ce facem cu copiii? Ajungem aici, constatăm că nu îi primeşte şi întârziem mai bine de o oră până ajungem la Suceava. Și dacă e în stare gravă?" - este indignată o mamă.

Situaţia nu le convine nici medicilor şi asistentelor de la Urgenţe. Ei sunt cei care trebuie să le explice părinţilor că spitalul nu le poate trata copii, dacă sunt în stare gravă.

"Noaptea ajung şi câte 3 copii o dată", spune o asistentă.

Conducerea spitalului susţine că a încercat să îi convingă pe cei doi pediatrii să nu îşi ia concediu în acelaşi timp, dar s-a lovit de un refuz. Directorul spune că dacă nu le-ar fi aprobat zilele libere, doctorii şi-ar fi dat demisia.

Traian Andronache, manager Spitalul Rădăuți: "Este un demers legal al lor şi nu am putut să îi împiedic."

Ca să nu închidă secţia de Pediatrie, conducerea Spitalului din Rădăuţi a cerut ajutor unităţii medicale din Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică, dar nu s-a găsit niciun medic care să îi înlocuiască pe cei plecaţi în concediu.

Secţia va rămâne închisă până pe 6 mai. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62038663
Eleva din Vaslui bolnavă de meningită a murit la spital. Este al doilea caz
Ziua şi motivul de îngrijorare. A apărut un al treilea caz de meningită menigococică, de această dată în Vaslui. Fata în vârstă de 15 ani a murit marți. 
62039713
Planta care crește pe toate câmpiile și poate să vă aducă o afacere de zeci de mii de euro. Beneficiile ascunse
Puţini ştiu că în spatele banalei păpădii de primăvară, care umple grădinile şi parcurile, stau afaceri de zeci de mii de euro.
62039693
Alertă. Al doilea caz de meningită meningococică în câteva zile. Cine este pacienta
Autorităţile medicale sunt în alertă. În România a apărut un al doilea caz de meningită meningococică în decurs de câteva zile.