Policlinica de stomatologie din Iași, reabilitată cu peste 7,5 milioane de euro. Copiii cu urgențe medicale, tratați gratuit

×
Publicitate

Copiii cu urgențe medicale dentare din zona Moldovei vor fi tratați gratuit într-o clinică reabilitată cu 7,5 milioane de euro.

Alte 1,4 milioane de euro au fost investite în echipamente moderne. Policlinica este singura din țară aflată în cadrul unei universități – cea de Medicină și Farmacie din Iași. Așa că acolo vor face practică studenții, dar și rezidenții.

În 2021, când au început lucrările, clădirea monument istoric era puternic afectată de trecerea timpului. Banii investiți provin din bugetul universității și din cel de stat. Acum, clinica cu 4 etaje are 6 săli de curs, amfiteatre, cabinet de urgențe, de tratament și secție de radiologie.

Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași: „Pe lângă faptul că vom asigura un act medical de calitate în domeniul stomatologiei infantile, constituie și o infrastructură pentru procesul de învățământ, având în vedere faptul că Facultatea de Medicină Dentară este a doua facultate ca mărime din cadrul universității.”

În noua clădire se vor pregăti peste 1.200 de studenți români și străini, dar și rezidenții. În cabinete sunt 41 de scaune stomatologice de ultimă generație, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, sistem avansat de imagistică, de radiografie și scanare.

Prof. Univ. Dr. Irina Zetu, catedra „Ortodonție și Ortopedie dento-facială”: „Copiii și părinții lor vor veni într-un climat de încredere.”

Prof. Univ. Dr. Monica Tatarciuc, decanul Facultății de Medicină Dentară de la UMF Iași: „Întotdeauna clinica de stomatologie infantilă a oferit asistență întregii regiuni de NE, tuturor copiilor și tinerilor, inclusiv vara, când copiii sunt în vacanță.”

Policlinica de stomatologie infantilă de la Iași este singura din țară aflată în cadrul unei universități. A fost înființată în anii ’80 de profesorul Mircea Rusu, fondatorul disciplinei de pedodonție și ortodonție la UMF Iași.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62440689
Un centru de vaccinare pentru călătorie a fost deschis la Institutul Matei Balș
La Institutul Matei Balș a fost deschis un centru de vaccinare pentru călătorie
62513367
Devoratorii de șuncă și cârnați au un risc mai mare să se îmbolnăvească de demență. Singura carne care reduce pericolul
Cercetătorii de la spitalul universităţii Harvard au descoperit că dietele bogate în carne procesată, inclusiv şuncă, hot-dog şi cârnaţi, au fost asociate cu un risc cu 13% mai mare de demenţă la participanţii urmăriţi timp de 43 de ani.  
62513315
România, pe locul al doilea în UE la numărul de medici tineri. INS ne spune câți doctori avem acum în toată țara
După un exod al medicilor în urmă cu mai bine de 10 ani, acum avem printre cei mai mulți doctori tineri în spitale, potrivit celor mai recente date Eurostat.