Infertilitatea, o problemă tot mai frecventă în rândul românilor. Care sunt soluțiile

×
Publicitate

Fântânile din Piața Unirii din Capitală s-au colorat vineri în roz și în bleu, în semn de solidaritate cu românii care vor să devină părinți.

Un cuplu din cinci nu reușește să aibă copiii pe cale naturală, iar jumătate dintre cei afectați de infertilitate nu își permit să apeleze la tehnici medicale moderne.

E o problemă tot mai frecventă de sănătate publică, atrag atenția medicii. Ar trebui să fie extinse programele statului, pentru a finanţa procedurile de fertilitate, mai ales că populația îmbătrânește, iar natalitate scade.

Un dosar gros, cu sute de analize scumpe, rămâne dovada pentru ani buni în care Alexandra şi soţul ei au căutat răspunsuri. În decembrie li se va naşte, în sfârşit, bebeluşul.

Alexandra Serbu: „Nu prea conştientizam ce înseamnă infertilitatea, nu prea găsim sprijin, nu prea găsim informaţii şi lumea ne arată cu degetul.”

Dr Diana Cocei, medic specialist infertilitate: „Adresabilitatea nu se face la vârsta potrivită, mai precis până în 35 de ani. După, rata de sarcini este din păcate mult mai mică.”

Faptul că o nouă viaţa începe într-un decor foarte tehnic şi deloc romantic, aşa cum e un laborator, n-ar trebui să fie decât treaba familiei.

Şi totuşi, potrivit primului studiu despre infertilitate făcut în România, 54% dintre cuplurile care nu pot avea un copil spun că nu vor apela curând la tehnici de reproducere asistată. Unele se tem de gura lumii, altele, 44%, nu îşi permit.

Chiar dacă preţurile sunt încă mai mici decât în ţările din jur, o fertilizare în vitro costă între 3 şi 5 mii de euro. Şi e nevoie în medie de 2 încercări pentru o reuşită.

La Nicoleta, a fost nevoie 7. Naşterea Larei a mobilizat-o pe mama ei să pună bazele unei asociaţii care să-i ajute pe cei care speră să aibă un prunc.

Nicoleta Brunel: „Aveam 28 de ani, îmi doream un copil şi medicii mi-au spus că am nevoie de fertilizare în vitro. Mi-am dat seama că în România oamenii îşi vindeau maşinile, îşi ipotecau casele sau pur şi simplu nu făceau nimic pentru că nu aveau bani.”

De 4 ani, câteva clinici private oferă, o procedură FIV gratuită pentru o pacientă cu diagnostic de infertilitate. Din această loterie atipică, făcută în ajunul Crăciunului, s-au născut până acum 12 copii şi sunt încă 11 sarcini în curs.

Şi totuşi, în alte ţări, dorinţa de a avea un copil nu ţine de noroc. Statul bulgar finanţează 3 fertilizări în vitro. Cel ungar, 5 proceduri. În România, programul naţional de reproducere plăteşte una singură, în funcţie de buget. În 2018, 567 de cupluri au avut această şansă şi s-au născut 300 de copii.

Pentru acest an, fondurile Ministerului Sănătăţii au fost dublate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62089319
Medicii de la Spitalul Fundeni au donat sânge pentru pacienții lor

Zeci de medici de la spitalul Fundeni din Capitală au dat vineri un exemplu de generozitate şi au donat sânge pentru pacienţii lor, mai ales că în secţiile din această unitate medicală este permanent nevoie de transfuzii.

62089062
Frigul a adus sute de români pe litoral. Cum funcționează terapia cu aerosoli

Odată cu frigul, pe litoral au ajuns şi primii turişti care cred în beneficiile aerosolilor. 

62089055
Speriați de decesele de anul trecut, românii au epuizat stocul de vaccin gripal

Vremea rece vine la pachet cu tot soiul de neplăceri. A sporit numărul infecţiilor respiratorii, pentru care românii cer ajutorul doctorilor.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.