În pregătirea deschiderii târgurilor de Crăciun, Ministerul Afacerilor Interne a transmis reprezentanţilor Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Asociaţiei Oraşelor din România o serie de recomandări privind siguranţa participanţilor la evenimentele publice organizate în perioada sărbătorilor de iarnă, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, vineri, potrivit Agerpres.

„Trăim într-un context în care vedem ce se întâmplă şi în alte ţări europene şi avem datoria să fim atenţi, să învăţăm din experienţele celorlalţi şi, mai ales, să prevenim situaţiile care ar putea pune în pericol siguranţa oamenilor. De aceea, cer tuturor structurilor MAI să trateze cu maximă seriozitate această perioadă, să fie prezente acolo unde este nevoie şi să acţioneze cu profesionalism şi echilibru. Am discutat şi cu reprezentanţii administraţiilor locale, pentru că siguranţa cetăţenilor este o preocupare comună şi fiecare trebuie să îşi facă partea sa", a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacşu.

Ce măsuri vor fi luate

Structurile MAI vor acorda o atenţie sporită prevenirii incidentelor, vor adapta dispozitivele de ordine publică în funcţie de specificul fiecărui eveniment şi vor asigura o coordonare eficientă a forţelor din teren.

Măsurile vizează, în principal, asigurarea ordinii şi liniştii publice în zonele aglomerate, prevenirea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier, monitorizarea principalelor căi de acces şi menţinerea unei capacităţi de intervenţie rapidă în cazul apariţiei unor situaţii de risc.

„Vreau ca oamenii să ştie că suntem la datorie pentru ei, indiferent unde se află sau la ce eveniment participă. Respectăm drepturile fiecărei persoane, dar avem şi obligaţia de a ne asigura că legea este respectată şi că nimeni nu este pus în pericol. Până la urmă, despre asta este vorba: despre grija faţă de oameni şi despre datoria noastră de a le oferi siguranţă", a spus ministrul.

Demersul are în vedere şi preocupările existente la nivel european privind siguranţa evenimentelor care reunesc un număr mare de persoane şi pune accent pe cooperarea dintre structurile de ordine publică, autorităţile locale şi organizatori, evaluarea riscurilor şi adoptarea unor măsuri preventive adaptate specificului fiecărei locaţii.

În acest sens, ministrul Afacerilor Interne a solicitat consolidarea cooperării la nivel local, astfel încât măsurile de siguranţă să fie pregătite din timp, iar cetăţenii să poată participa în condiţii de siguranţă la evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă.

În contextul manifestărilor publice şi al competiţiilor sportive anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, ministrul a solicitat evaluarea permanentă a situaţiei operative şi adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea incidentelor care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor.

MAI reaminteşte că dreptul la întrunire paşnică este garantat de Constituţie, iar rolul forţelor de ordine este de a proteja participanţii, de a preveni incidentele şi de a asigura respectarea legii