Cei care au invins cancerul si pacientii actuali de la Elias, intalnire emotionanta in sectia nou-renovata a spitalului

61682623

Momente emotionante la nou-renovata sectie de Oncologie a Spitalului Universitar de Urgenta Elias din Capitala. Pacientii care s-au vindecat de cancer au venit sa-i incurajeze pe cei aflati acum pe patul de spital.

150.000 de euro, aceasta este investitia facuta de Asociatia Daruieste Viata, realizata cu ajutorul sponsorilor, banii fiind folositi pentru renovarea si utilarea sectiei de Oncologie a spitalului Elias. Duminica, Pavel Bartos a fost amfitrionul intalnirii dintre pacientii care s-au vindecat si cei care sunt inca sub tratament.

Teo, care a trecut prin sapte operatii, din care 5 pe creier, Petre Ion, care a ajuns la 6 ani distanta de cand nu mai are niciun semn de leucemie, Andreea, invingatoare a cancerului pe creier si doamna Dutescu, tratata pentru cancer la san chiar la Elias, au fost invigatorii veniti sa ii inspire pe cei aflati chiar acum in toiul luptei.

Spitalul Elias

Doamna Ana este o fosta infirmiera, internata in prezent la Elias, si spune ca lucrurile s-au schimbat mult in bine “Am lucrat inainte de pensionare chiar in spitalul asta. Conditiile de acum sunt ca cele din privat. Avem aer conditionat, baie la salon, imi este mult mai bine aici decat acasa pentru situatia in care sunt”, spune femeia in varsta de 70 de ani, care sufera de cancer de col uterin.

Teo, care a trecut prin sapte operatii pe creier, a povestit despre experienta ei in spitale romanesti si ce a facut-o sa reziste. “Salonul in care stateam la Spitalul Bagdasar, unde am fost operata de doua ori, era numit «Salonul Ecaterina Teodoroiu». Nimeni nu avea voie sa planga”, a incercat Teo sa o imbarbateze pe Andreea, o tanara de 23 de ani care nu a depasit socul vestii ca sufera de cancer. Andreea a pierdut o sarcina in decembrie, iar in martie, la control, pentru ca nu i se facuse chiuretaj, a descoperit ca s-a imbolnavit de cancer. Tanara facea parte din lotul national de atletism si, pana la primirea vestii cumplite, sportul era totul pentru ea.

Spitalul Elias

Pavel Bartos, care a acceptat invitatia Daruieste Viata "in calitate de om bun", a povestit despre echilibrul pe care cei dragi il aduc in viata lui si cat de importanta este de fapt Sanatatea. “Cand intalnesti astfel de oameni ramai fara cuvinte si realizezi inca o data cat de norocosi suntem si ca trebuie sa apreciem si sa ne bucur am de ce ni se intampla si de ce avem cu totii acasa , dar si ca trebuie sa intindem o mana de ajutor acestor oameni. Este foarte important ca firmele sa inteleaga cat de importanta este redirectionarea a 20% din impozitul pe profit si faptul ca in caz contrar acesti bani ajung pe mana statului, deci nu inseamna nimic. Pentru al doilea trimestru al acestui an redirectionarea se poate face pana la 30 iunie. Doar impreuna putem schimba ceva cu adevarat in sistemul medical romanesc".

Spitalul Elias

Managerul Spitalului Elias, dr. Doina Dimulescu, a multumit pentru intalnirea dintre supravietuitori si bolnavi: ”Medicina fara speranta nu da rezultate”.

In sectia de Oncologie de la Elias sunt tratati anual 750 de pacienti noi, iar alti 250 raman in observatie. Pana in prezent Asociatia Daruieste Viata a investit peste 4 milioane e euro in sistemul de sanatate, bani proveniti din sponsorizari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61682468
Ce contin de fapt cartofii prajiti de la McDonald's? Un bucatar dezvaluie toate ingredientele

 In urma unei intrebari online, un bucatar american prezinta ingredientele care se regasesc in cartofii prajiti de la McDonald’s si spune daca acestea sunt periculoase.

61682019
Un robot unic in Romania ajuta bolnavii paralizati din Iasi sa mearga din nou. Primul pacient, un politist criminalist

Un robot performant, unic in Romania, le reda speranta de a merge pe propriile picioare bolnavilor paralizati in urma accidentelor sau a unor afectiuni cerebrale.

61681925
Bebelusii care au nevoie de transfuzii cat inca sunt in burta mamei pot fi salvati, dar doar in cateva clinici din Romania

Bebelusii cu probleme de sanatate pot fi salvati, in burta mamei. Cateva maternitati din Bucuresti si din tara fac transfuzii intra-uterine.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.