Potrivit FABC, în prezent lipsesc trei medicamente oncologice, iar pentru alte opt se înregistrează discontinuităţi în aprovizionare.

"În numai 24 de ore, în urma informaţiilor primite din teritoriu de la asociaţiile noastre membre, am identificat trei medicamente care lipsesc şi alte opt medicamente cu discontinuităţi repetate şi de lungă durată, situaţii care determină amânarea tratamentelor şi pot pune în pericol sănătatea şi viaţa pacienţilor oncologici. Lista oficială de discontinuităţi a ANMDMR confirmă probleme de aprovizionare pentru mai multe substanţe active utilizate în oncologie şi hemato-oncologie. Aceasta este realitatea din spitale şi din viaţa pacienţilor", a explicat federaţia în scrisoare.

Potrivit sursei citate, de ani de zile, pacienţii oncologici trăiesc cu incertitudinea accesului la investigaţii, tratamente şi medicamente. Pentru un pacient cu cancer, o discontinuitate de câteva săptămâni nu înseamnă o simplă problemă de aprovizionare, ci tratament amânat, boală care poate progresa, şanse terapeutice pierdute şi, uneori, vieţi pierdute, a subliniat FABC.

"Declaraţiile potrivit cărora medicamentele nu lipsesc nu ne liniştesc. Dimpotrivă, ne îngrijorează profund, pentru că realitatea raportată de pacienţi şi de asociaţiile din teritoriu este alta. (...) Noi credem că informaţiile care ajung la dumneavoastră despre realitatea sistemului sanitar sunt, cel puţin uneori, incomplete. De aceea, vă invităm să vă luaţi informaţiile şi de la 'firul ierbii': de la pacienţi, de la medicii care îi tratează şi de la organizaţiile care primesc zilnic sesizări din spitalele din România", se menţionează în scrisoare.

Totodată, a punctat FABC, noile terapii pot face diferenţa între progresia şi controlul bolii, între o viaţă marcată de suferinţă şi una cu o calitate mai bună şi, în anumite situaţii, între viaţă şi moarte.

Federaţia a solicitat publicarea transparentă a situaţiei stocurilor şi a discontinuităţilor pentru medicamentele esenţiale din oncologie, identificarea imediată a soluţiilor de aprovizionare pentru medicamentele care lipsesc sau pentru care există riscul întreruperii tratamentelor, clarificarea situaţiei terapiilor aprobate, dar care nu sunt încă efectiv accesibile pacienţilor, instituirea unui mecanism permanent de dialog cu organizaţiile de pacienţi, astfel încât autorităţile să afle în timp real problemele existente în teritoriu.

"Domnule prim-ministru, (...) vă rugăm să trataţi acest apel cu urgenţa pe care o impune situaţia pacienţilor oncologici din România. Şi vă cerem ca, înaintea oricărei declaraţii potrivit căreia 'medicamentele nu lipsesc', să verificaţi, în mod real, situaţia din spitale şi din farmaciile în care pacienţii îşi caută tratamentele. (...) Vă adresăm un apel disperat, dar în acelaşi timp responsabil: nu permiteţi ca lipsa medicamentelor, subfinanţarea sau întârzierile administrative să decidă cine primeşte la timp şansa la tratament şi cine nu. Nu vă puneţi, prin inacţiune, semnătura pe certificatele noastre de deces", a mai transmis FABC. 

Bolojan estimează că în câteva zile se va rezolve situaţia medicamentelor care necesită autorizaţii speciale

Premierul interimar Ilie Bolojan estimează că în câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizaţii speciale, pentru bolnavii oncologici.

"Înţeleg de la Casă - pentru că am căutat să mă interesez, să văd în permanenţă care sunt problemele - că cea mai mare parte, peste 90%, aproape de 100% din pacienţii din România beneficiază de tratamente cu medicamente care sunt în listele noastre, care sunt acoperite, sunt în stocuri şi nu sunt întârzieri şi nu sunt probleme pe tema asta. Dar într-adevăr există o categorie de pacienţi care au nevoie de un tratament special, care înseamnă importuri nişate de cantităţi mai mici, care se aduc exclusiv pentru aceşti pacienţi şi aici, într-adevăr, pot fi anumite sincope de aprovizionare, dar trebuie să încercăm să evităm astfel de situaţii, pentru ca ei să îşi poată lua la timp tratamentul", a declarat Bolojan, conform Agerpres.

El a precizat că a cerut Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să soluţioneze aceste sincope şi că problemele ar urma să fie rezolvate în câteva zile.

"Eu înţeleg că e vorba de sincope care înseamnă câteva zile în astfel de situaţii pentru medicamentele care necesită nişte autorizaţii speciale. E o problemă de cantităţi, de stocuri, de transport, de logistică şi aşa mai departe. (...) Eu aştept să se rezolve cât mai repede posibil, e vorba de câteva zile", a spus Ilie Bolojan. 

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea de urgență a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a ANS

Ministrul interimar al Sănătății a solicitat, de urgență, Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România un raport complet privind monitorizarea pieței medicamentelor și supravegherea pieței care să arate clar unde sunt problemele și ce trebuie schimbat pentru a nu mai discuta despre discontinuitatea medicamentelor. În același timp, acesta trebuie să includă propuneri concrete pentru îmbunătățirea soluțiilor informatice, astfel încât să existe un sistem de alertare care să semnaleze din timp situațiile în care stocurile unui medicament ajung la un nivel critic.

„Este nevoie de un sistem care să ne alerteze înainte să avem o criză, nu după ce aceasta apare. Avem nevoie de date clare și în timp real, nu de estimări și informații care ajung cu întârziere. Pacientul trebuie să fie primul nostru reper atunci când vorbim despre disponibilitatea medicamentelor”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul interimar al Sănătății a cerut, de asemenea, direcției de specialitate revizuirea procedurii privind eliberarea a Autorizației de Nevoi Speciale (ANS-ului) și modificarea ordinului în vigoare.

Una dintre modificările analizate vizează creșterea nivelului minim de stoc de la care poate fi demarată procedura de eliberare/reautorizare a ANS-ului. În prezent, pragul este de 10%, iar Ministerul Sănătății analizează posibilitatea ca acesta să fie stabilit la un nivel mai ridicat, astfel încât să existe o protecție mai bună pentru disponibilitatea medicamentelor pe piața din România.

„Dacă un medicament este deja la un nivel foarte scăzut în stoc, nu putem trata această situație ca și cum nu ar exista un risc pentru pacienți. Pragul actual îl vom modifica. Regulile trebuie să ne permită să intervenim mai devreme și să protejăm accesul pacienților la tratament”, a precizat ministrul interimar al Sănătății.