Votul pentru o femeie președinte, între prejudecăți și realitate. „Sexismul încă este o tară a societății românești”

62501324

Într-un interviu pentru stirileprotv.ro, lect. dr. Bader Simona a vorbit despre obstacolele și perspectivele legate de reprezentarea femeilor în politică, atât la nivel național, cât și internațional.

Lect. dr. Bader Simona a discutat despre rolul limitat al femeilor în politică, punând accent pe cauzele structurale și sociale care împiedică progresul lor în România și în alte contexte internaționale. Ea a evidențiat faptul că reprezentativitatea feminină este afectată de deciziile partidelor politice, prejudecățile persistente și lipsa unor modele feminine puternice.

A subliniat, de asemenea, importanța unor măsuri precum legea cotelor de gen, dar a remarcat că schimbarea mentalităților va necesita timp. În final, a analizat dificultățile întâmpinate de femeile în competițiile electorale, inclusiv în cazul recentelor alegeri din SUA.

Știrile PRO TV: „Autoritatea Electorală Permanentă a prezentat o sinteză a mandatelor care au fost atribuite recent noilor parlamentari ai României, în urma alegerilor care au avut loc în 1 decembrie 2024. Astfel, în Senatul României, din totalul de 134 de mandate, 26 au fost obținute de femei. La Camera Deputaților, din totalul de 331 de mandate, 75 au fost obținute de femei. Cum vedeți dvs. că stă România la reprezentarea femeilor în funcții publice?”

Lect. dr. Bader Simona: „Este evident că reprezentativitatea de gen este slab prezentă în Parlamentul României. Aceasta nu se datorează în mod direct alegătorilor, cât faptului că listele electorale alcătuite de partide sunt evident în favoarea bărbaților. Probabil că decizia de a pune mai puține femei pe listele electorale se datorează fricii partidelor că ar putea pierde electorat. De altfel, numărul organismelor guvernamentale în care femeile au funcții de conducere este de asemenea foarte scăzut. Spre exemplu, conform studiului privind reprezentativitate femeilor în politica românească realizat de Friedrich Neumann Foundation și Expert Forum în 2021, pentru indicatorii privind alegerile locale, România se află pe penultimul loc în Europa, după noi fiind Turcia. Local, în județul Timiș, din 99 de primari aleși în 2024, doar trei sunt femei.”

Știrile PRO TV: „Pe de altă parte, în urma rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, Elena Lasconi s-a clasat pe locul al doilea, cu 1.772.500 de voturi, în timp ce Călin Georgescu a obținut 2.120.401 de voturi. Președinta USR a fost a doua femeie din România care a intrat în turul al doilea al alegerilor, după Viorica Dăncilă, nefiind sprijinită de cel mai mare partid din țară, PSD. Elena Lasconi a fost la un pas de a deveni prima femeie din istoria României cu șanse reale să devină președinte. Aș dori să știu dacă, în opinia dvs, românii sunt sau nu pregătiți să aibă o femeie în cea mai înaltă funcție în stat.”

Lect. dr. Bader Simona: „În opinia mea Elena Lasconi nu a avut parte atât de un vot pe gen, cât de un vot bazat pe o opțiune politică, mai ales refuzul reprezentanților clasei politice „vechi”. Acest tip de vot de sancționare cred că a funcționat în cazul primilor doi clasați în opțiunile electoratului român. Este greu de spus dacă „românii în general” sunt sau nu pregătiți pentru o femeie președinte. Probabil că atitudinea de gen poate să fie un factor important, dar fără îndoială calitățile candidatei ar fi la fel de importante.”

Știrile PRO TV: „Partidele ar putea primi subvenția de la stat integral doar dacă pe listele de alegeri vor fi cel puțin 30% femei. Legea a trecut de Senat și urmează să fie votată de Camera Deputaților. Cum s-ar schimba lucrurile? E suficientă o lege sau e vorba de schimbat mentalități?”

Lect. dr. Bader Simona: „În condițiile unor atitudini discriminatorii legea este binevenită și poate un pas și înspre schimbarea mentalităților. Totuși, până nu vom vedea prezențe feminine puternice în politica românească schimbarea mentalităților va fi lentă.”

Știrile PRO TV: „În ce țări funcționează cel mai bine legea cotelor de gen?

Lect. dr. Bader Simona: „Nu am date referitoare la legile privind cotele de gen din țările lumii și nu pot face presupuneri, nefiind specialistă în acest domeniu. Ca om de comunicare însă, pot observa că acolo unde femeile sunt reprezentate la cel mai înalt nivel în stat (președinte, prim-ministru, alte structuri organizaționale unde femeile au un rol de decizie important) statutul femeilor în societate pare a fi mai respectat.”

Știrile PRO TV: „Media globală a femeilor în politică e de 25%, media europeană în parlamentele naționale este de 32,5% iar în Parlamentul European, 39% sunt femei. În România, succesul femeilor în politică e limitat cel mai mult de prejudecățile bărbaților aflați la putere. Cum priviți dvs. acest fapt?”

Lect. dr. Bader Simona: „Și la nivel de mentalitate, sexismul cu tot ansamblul de prejudecăți și atitudini, încă este o tară (n.red. defect moral) a societății românești. De această tară nu poate scăpa nici clasa politică. Deși în general se vorbește puțin despre asta, în preajma alegerilor subiectul este oarecum abordat în discursurile publice, dar impresia mea este că fără seriozitate, mai mult de fațadă.”

Știrile PRO TV: „A fost un an electoral plin. Dacă privim la ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din SUA, alegătorii voiau o ruptură clară față de trecutul administrativ al lui Joe Biden, însă Kamala Harris nu a reușit să le ofere acest lucru. De ce credeți că a pierdut Kamala Harris alegerile în fața lui Donald Trump? Cum descrieți radiografia acestui eșec?”

Lect. dr. Bader Simona: „În primul rând campania democraților a fost viciată de retragerea tardivă a lui Joe Biden și din această cauză Kamala Harris nu a avut timp să își pregătească o campanie mai consistentă. Electoratul democrat este în general mai puțin sexist și suprematist decât cel republican, dar este de remarcat că la aceste alegeri a fost a doua oară când o femeie (după Hillary Clinton) a intrat în competiția finală pentru președinția SUA.”

Despre lect. dr. Bader Simona

Simona Bader este lector și prodecan la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din Timișoara.

Lect. dr. Bader Simona predă cursuri precum Introducere în mass-media, Comunicare cu presa, Campanii sociale, Managementul relațiilor publice.

lect. dr. Bader Simona
Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Nicuşor Dan: Principalul lucru pe care trebuie să-l facă Iohannis este să lămurească anularea alegerilor

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că principalul lucru pe care trebuie să-l facă Klaus Iohannis, în această prelungire de mandat, este să lămurească anularea alegerilor. 

”Fructele neculese”. ANAF explică procedura prin care statul român va recupera prejudiciul în cazul caselor lui Iohannis

ANAF a explicat care sunt pașii legali pe care statul român trebuie să-i urmeze pentru a recupera prejudiciul creat în cazul caselor lui Klaus Iohannis.

 

PNL resuscitează proiectul pentru reducerea numărului de parlamentari de la 464 la 300. Aleșii îl tot resping din 2009

Liberalii pregătesc un proiect de lege prin care să reducă numărul de parlamentari de la 464, câți avem acum, la 300, potrivit rezultatului referendumului din 2009.

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a susţinut vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.