VIDEO. Ministrul Predoiu, foarte nervos, așa cum nu a fost văzut niciodată, aproape țipând în Parlament: ”Aveți o limită!”

×
Publicitate

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o ieșire foarte nervoasă, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, unde au fost adoptate modificările codurilor penale.   

Liberalul s-a enervat după ce a fost criticat, într-un limbaj dur, de liderul USR Cătălin Drulă, pentru desele răzgândiri ale coaliției PSD-PNL-UDMR în privința pragului la abuzul în serviciu.

Ministrul Predoiu, care, în general, vorbește pe un ton calm și liniștit, de această dată a ridicat tonul la microfonul plenului, aproape țipând la un moment dat, pentru a susține că ”de bine, de rău, această coaliție a făcut” ce USR n-a făcut un an de zile.

”Aceste proiecte, așa cum au fost ele votate astăzi și, încă o dată, solicit să se consemneze public votul meu pentru aceste proiecte, au stat în mâna dvs. dragi colegi din opoziție. 12 luni de zile, aproximativ, ele nu au fost adoptate. Ați stat și v-ați uitat la ele și apoi au fost preluate de această coaliție PSD-PNL-UDMR. După dezbateri, că așa e în democrație, dure, complicate, dificile, a fost adoptat acest proiect. Ce să înțelegem noi, că e bine ca dvs., care stați, vorbiți și nu faceți nimic? Sau e bine, ca noi care vorbim, dezbatem, uneori ne contrazicem? Da, votăm și lăsăm ceva în Monitorul Oficial. Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declarațiile, trotinetele, cablurile și boxele dvs., ci sunt legile adoptate de această coaliție. Această coaliție a votat anul trecut desființarea SIJ, ați fost incapabili să o faceți.

Legile justiției, 12 luni v-ați uitat la ele ca pisica în calendar, incapabil să le treceți. Legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI, ca să recuperăm produsele infracțiunii despre care dvs. vorbiți și nu faceți nimic și, în fine, codurile penale. Deci, noi suntem de vină că adoptăm într-un an de zile șapte legi pentru consolidarea agendei justiției. Și voi, care nu faceți nimic trebuie să ne dați lecții. Păi, cred că și lipsa de bun-simț politic și de altă natură are o limită, pentru că tot vorbim de drept și de justiție, unde e vorba de limită. Aveți o limită, măcar, și în critică, și în jigniri, și-n aberații. Nu faceți decât să vorbiți și să vă înfășurați în cabluri, între care o să rămâneți în istorie, fără să lăsați nimic în urmă.

De bine, de rău, această coaliție a făcut ce voi n-ați făcut un an de zile, în mai puțin de un an de zile, asta este explicarea votului meu.” - a spus ministrul Cătălin Predoiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62337271
VIDEO. Liderul USR, către parlamentarii PSD-PNL: ”Ar trebui să vă întrebe poporul român dacă sunteți sănătoși la cap”

Președintele USR, deputatul Cătălin Drulă, i-a criticat dur, miercuri, pe parlamentarii PSD-PNL-UDMR care au votat controversatele modificări aduse codurilor penale, după ce s-au răzgândit de vreo două ori.  

62292616
Ligia Deca: „2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor de reformă a Educației”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri în plenul Senatului că ştie faptul că despre o reformă a educaţiei se vorbeşte de mulţi ani, dar 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor.

62337265
VIDEO. Fostul premier Ludovic Orban, scandal în Parlament: ”Să vă crape obrazul de rușine, că sunteți cârpe de șters praful”

Fostul premier Ludovic Orban, în prezent deputat și președintele Partidului Forţa Dreptei, a făcut scandal în Camera Deputaților, miercuri, la dezbaterile și votul pentru modificările aduse codurilor penale.    

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.