Ea a susţinut că acest demers duce CCR într-un joc de partid şi „toacă ultima fărâmă de credibilitate” a acestei instituţii.

Înţeleg că cea mai nouă 'soluţie' găsită de PSD ca să iasă din fundătura politică în care s-au băgat singuri este să trimită o sesizare la Curtea Constituţională. Să ne lămurim, zic ei, ce se întâmplă după cele 45 de zile de interimat: adică se prelungeşte mandatul guvernului condus de Ilie Bolojan cu alte 45 de zile sau trebuie să meargă în Parlament la vot? Nu vi se pare interesant că apelează tocmai la un CCR despre care toată lumea ştie că este în buzunarul PSD prin judecătorii aflaţi în siajul lor? Această mişcare disperată arată că PSD duce CCR într-un joc de partid şi toacă inclusiv ultima fărâmă de credibilitate a acestei instituţii”, a scris Turcan, pe Facebook.

În opinia sa, PSD „nu are nicio reţinere” să folosească instituţii fundamentale ale statului ca pe nişte instrumente politice.

Amintiţi-vă episodul cu pensiile speciale: CCR a tergiversat luni de zile o decizie, invocând motive care de care mai hilare, până când PSD şi-a 'sunat' judecătorii şi le-a zis 'ok, puteţi da undă verde acum'. Şi au dat”, a explicat deputatul PNL.

Citește și
Ministrul de Finanțe anunță că mai multe sedii ale ANAF vor fi desființate: ”Viitorul trebuie să fie unul digitalizat”

Potrivit Ralucăi Turcan, PSD încearcă „să mute jocul” din Parlament pentru că a înţeles că nu s-ar poate baza nici pe proprii parlamentari pentru o moţiune de cenzură.

PSD a înţeles că nu se poate baza nici măcar pe propriii parlamentari să voteze moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, darămite pe alte partide! Aşa că încearcă să mute jocul din Parlament în altă parte, adică unde cred ei că au mai mult control”, a adăugat Turcan.

Mișcarea lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu ia în calcul ca PSD să meargă la Curtea Constituțională a României, au explicat surse politice pentru Știrile ProTV. Scopul acestei demers ar fi acela de a stabili dacă Executivul mai are legitimitate după pierderea sprijinului partidului principal din coaliție.

Șase miniștri PSD și vicepremierul Marian Neacșu și-au dat demisia din guvernul condus de Ilie Bolojan, joi la prânz. Ei nu au participat la şedinţa Executivului, care a avut loc de la ora 11:00, la Palatul Victoria. PSD a anunțat că e gata să participe la formarea unui nou cabinet pro-european.

Fost judecător CCR, despre sesizarea în urma demisiilor în bloc ale miniștrilor PSD: „Curtea nu dă consultații”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și fostul judecător constituțional Tudorel Toader au respins joi ideea că PSD ar putea obține de la CCR o „clarificare" în criza politică actuală. 

Ambii au subliniat că instituția nu emite consultanță juridică, ci doar soluționează conflicte constituționale concrete.