Preşedintele Nicuşor Dan, la Consiliul European informal din Cipru. ”Se discută despre viitorul buget pe termen lung al UE”

Nicusor dan afp
AFP

Preşedintele Nicuşor Dan participă, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European, care are loc în Cipru. La reuniunea liderilor europeni participă şi partenerii regionali din Orientul Mijlociu.

Consiliul informal a început joi, la Ayia Napa, unde preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, au discutat cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Potrivit Agerpres, din delegaţia preşedintelui Nicuşor Dan fac parte consilierii prezidenţiali Valentin Naumescu şi Diana Iancu şi reprezentantul permanent al României pe lângă UE, Iulia Matei.

Nicuşor Dan a subliniat, în prima zi a reuniunii, că prosperitatea şi securitatea României depind de o Uniune Europeană puternică şi prosperă.

Şeful statului a menţionat că una dintre temele esenţiale pentru România de pe agenda reuniunii este viitorul buget al UE. "Ne dorim să fie un buget ambiţios, un buget mare", a afirmat el, înainte de a participa la o cină de lucru, pledând ca fondurile destinate competitivităţii să fie accesibile şi companiilor din statele membre mai puţin dezvoltate.

Consiliul informal este prezidat de Antonio Costa şi găzduit de preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, în contextul în care Ciprul deţine preşedinţia Consiliului UE până pe 30 iunie.

Liderii UE vor discuta la Nicosia despre conflictul din Iran şi din Orientul Mijlociu şi despre rolul Europei în procesul de dezescaladare. O temă importantă pe agendă este şi cea legată de libera navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, dar şi criza preţurilor carburanţilor. 

Europarlamentar: ”Se discută despre viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene 2028–2034”

Europarlamentarul Victor Negrescu afirmă că la Consiliul European se discută despre viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene 2028–2034.

”Pentru România, această dezbatere nu este una tehnică. Este despre dezvoltare, investiții și șanse reale pentru oameni. Investițiile din România depind de fondurile europene, iar fără ele există un risc acut de blocaj economic. Direcția acestui buget va influența puternic economia noastră, comunitățile locale și nivelul de trai.”, spune el.

În opinia sa, România trebuie să susțină clar câteva ”priorități esențiale”:

  • Menținerea unor politici de coeziune și agricultură puternice, bine finanțate și separate, nu diluate în mecanisme centralizate care reduc transparența și predictibilitatea, inclusiv creșterea subvențiilor pentru fermieri.
  • Alocări mai mari pentru educație, competențe și tineri. Europa nu poate fi competitivă fără investiții serioase în oameni. Creșterea bugetului Erasmus+ și o alocare de minimum 20% pentru aceste componente în programele compatibile.
  • O finanțare europeană solidă pentru sănătate. O Europă puternică are nevoie de cetățeni sănătoși, iar acest domeniu trebuie să fie vizibil și protejat în buget. Chiar ieri, în calitatea mea de raportor al opiniei Comisiei SANT cu privire la viitoarele planuri naționale, am solicitat 35 de miliarde de euro.
  • Simplificare, nu mai multă birocrație. Fondurile europene trebuie să ajungă mai rapid la beneficiari. Menținerea regulii N+3 pentru anvelopa națională.
  • Menținerea alocării de 60 de miliarde de euro pentru țara noastră. Pentru acest lucru este nevoie de noi resurse proprii pentru bugetul UE, care să nu pună presiune pe cetățeni, ci să valorifice corect activitățile economice la nivel european.
  • Programele europene precum Fondul European de competitivitate trebuie să includă o distribuție geografică echitabilă și inițiative de interes pentru România, pe care țara noastră să le poată coordona.
  • Proiecte și inițiative de anvergură europeană lansate de România: Centrul European de Competențe Cibernetice, Hubul European de Securitate la Marea Neagră, proiecte de infrastructură (transport și energie) pentru interconectarea cu statele din regiune, Black Sea AI Gigafactory și Institutul de Cercetare în AI, o nouă fază de finanțare pentru Laserul de la Măgurele și proiectul Danubius-RI, cofinanțarea unor investiții industriale de mare anvergură etc.
  • În același timp, trebuie să fim atenți la riscuri: tendința de centralizare excesivă, reducerea rolului societății civile și a autorităților locale, condiționarea fondurilor europene de reforme și posibilitatea ca prioritățile naționale să fie diluate.
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
Racheta galati
Proiect revoluționar la Galați, susținut de Agenția Spațială Europeană. La ce lucrează inginerii români de opt ani

Cercetătorii români din Galați dezvoltă un motor de rachetă revoluționar, capabil să fie reaprins în zbor. Proiectul, susținut de Agenția Spațială Europeană, marchează un salt uriaș, de la prototipuri mici, la tehnologie de înaltă performanță.

565158948 1547541470060485 1432486532076536142 n
PSD primește sprijin de la socialiștii europeni în conflictul cu Bolojan: „România are nevoie de o coaliţie pro-europeană”

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul pentru PSD. În plus, îl critică pe liderul grupului PE, Manfred Weber, pentru sprijinul oferit PNL.

diana sosoaca
Diana Șoșoacă, aproape să rămână fără imunitate parlamentară. Vot tranșant la comisie, în Parlamentul European

Imunitatea parlamentară a eurodeputatei Diana Șoșoacă va fi hotărâtă de plenul Parlamentului European, după un raport în favoarea ridicării acesteia.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.