Precizările Guvernului privind majorarea salariilor profesorilor: Este un avans din creşterile care urmează după 1 ianuarie

62291750
StirilePROTV

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit, vineri dimineaţă, cu clarificări privind situația din educație, arătând că Guvernul a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie.

Dan Cărbunaru, subliniază că, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor dintre Guvern şi sindicate, majorarea salarială acordată angajaţilor din sistemul de educaţie reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic începând cu 1 ianuarie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, prin OUG 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

"Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat", a precizat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, în nota de fundamentare amintită se menţionează că, în noua lege a salarizării, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:

► 40% în primul an;

► 30% în al doilea an;

► 30% în al treilea an.

De asemenea, Cărbunaru aminteşte că premierul Nicolae Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, iniţiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanţii din sistemul educaţiei.

"Aşa cum şi-au asumat liderii coaliţiei, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024. Garanţiile privind implementarea noii grile în condiţiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învăţământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel şi de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliţiei de guvernare", a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Răspunsul lui Klaus Iohannis când a fost întrebat ce salariu ar trebui să aibă astăzi un profesor

Profesorii au anunțat că vor continua greva și săptămâna următoare, după ce Guvernul a adoptat ordonanța prin care le-au fost mărite salariile. Președintele Iohannis spune însă că dascălii au primit tot ce au cerut și speră ca de marți să revină la ore.

Guvernul anunță că negocierile cu sindicatele din Educație ”au luat sfârșit”. Surse: Oferta de majorare este finală

Ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern, iar negocierile cu sindicatele au luat sfârşit, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.  

Klaus Iohannis, mesaj pentru cetăţenii din Republica Moldova: Nu sunteţi singuri! UE şi ceilalţi parteneri sunt aici

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru cetăţenii din Republica Moldova, în discursul său susţinut joi la cea de-a doua reuniune a Comunităţii Politice Europene: „nu sunteţi singuri!”.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.