Nicușor Dan: Încă trăim din bucuria după rezultatele din Republica Moldova. România poate da sfaturi pentru aderarea la UE

nicusor dan
Visit Timisoara

România nu era pregătită acum 20 de ani să adere la UE, dar a luat decizia corectă, iar acum poate să ofere sfaturi altor state care se pregătesc să adere, spune Nicușor Dan. Șeful statului afirmă că încă trăiește bucuria rezultatelor din R. Moldova.  

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a referit, în discursul susţinut, marţi, la Timişoara Cities Summit, la progresele pe are România le-a făcut de la aderarea în Uniunea Europeană şi a subliniat experienţa acumulată de ţara noastră, care acum poate da sfaturi altor state care se pregătesc să adere.

Nicuşor Dan a vorbit şi despre relaţia dintre marile oraşe europene şi statele europene, dar şi despre solidaritatea dintre primari care ”fură” unii de la alţii, învățând astfel cum să rezolve problemele locale.

”Încă trăim din bucuria de alaltăieri, după rezultatele din Republica Moldova. Evident că ne dorim o Europă în care şi în nord-estul României şi în sudul României să avem ţări care sunt membre UE. Credem că România are o experienţă în asta. A fost un întreg proces şi înainte şi după aderare şi uneori, când faci multe greşeli, devii foarte experimentat.

Dacă pentru prietenii noştri care iau parte la această reuniune şi sunt din ţări care doresc, la un moment dat, să adere la Uniune, experienţa noastră şi specialiştii pe care am reuşit să îi facem, inclusiv în programarea fondurilor europene pre- şi post-aderare, oricând puteţi apela la experienţa pe care am acumulat-o”, şi-a început Nicuşor Dan discursul la Timişoara Cities Summit, care are loc, marţi, la Palatul Baroc din Timişoara.

Citește și
Nicusor Dan
Nicuşor Dan: Votul basarabenilor a arătat demnitate în faţa unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum

Nicuşor Dan a afimat că România şi Bulgaria nu erau pregătite de intrarea în Uniunea Europeană, în urmă cu 20 de ani, dar că decizia de aderare a fost una corectă.

”Poate exigențele nu ar trebui să fie atât de înalte”

”Şi mai trebuie spus un lucru, cât de sus să fie ştacheta. Pentru că, dacă vrem să fim foarte direcţi, acum 20 de ani când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită de a intra în Uniunea Europeană, şi nici Bulgaria, dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care UE a luat-o şi vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderarea efectivă, România le-a făcut”, a arătat şeful statului.

El a vorbit şi despre competitivitate.

”Poate tocmai că există această competiţie geopolitică între Europa şi alte modele, poate că exigenţele nu ar trebui să fie atât de înalte şi poate că, după aderare, ţări ca România acum 20 de ani nu ar fi suficient de pregătite, pot să facă acele progrese. Întrebarea care se pune este de ce societăţi din aceste ţări nu pun suficientă presiune pe decidenţii politici pentru ca acest proces să se întâmple mai repede. Şi poate că răspunsul la această întrebare este în interiorul UE însăşi, poate că noi nu suntem suficient de competitivi, poate că noi nu suntem suficient de flexibili economic şi poate din cauza asta nu suntem suficient de atractivi pentru ca societăţile din ţările lor să pună presiune pentru reformele care să le aducă în stadiul de a fi incluse în UE”, a spus Nicuşor Dan.

Şeful statului a subliniat că există ”o relaţie dezechilibrată” dintre marile oraşe europene şi statele europene.

”Există o solidaritate între primari”

”A doua chestiune, relaţia de putere între marile oraşe europene şi statele europene. Aici, din nou, vreau să spun direct că e o relaţie dezechilibrată pentru că marile oraşe europene sunt cele care produc dezvoltarea, de fapt, cele care aduc valoare economică şi în relaţia cu autorităţile naţionale acest fapt nu este recunoscut şi resurse care ar face ca aceste oraşe să se dezvolte şi mai bine, să aducă mai multă prosperitate ţării, nu sunt alocate. Îmi aduc aminte de nenumăratele discuţii pe care le-am avut în calitate de primar cu autorităţile naţionale, îmi aduc aminte de rugămintea de a introduce nişte amărâte de tramvaie în PNRR. Faptul că eram primarul Bucureştiului pur şi simplu nu a contat în momentul acela şi e lăudabil ca marile oraşe europene să creeze o reţea în care să înerce să îşi impună la nivel european punctul de vedere, eu o să fiu printre cei care o să susţină în interiorul Consiliului European un rol mai mare în procesul de decizie al asociaţiilor reprezentative ale oraşelor, dar adevărul este că punctul lor de vedere nu se aude în momentul ăsta”, a declarat Nicuşor Dan.

De asemenea, Nicuşor Dan s-a referit şi la relaţia de solidaritate între primari.

”Ultima chestiune, asta e mai uşoară. Există o solidaritate între primari pe care am simţit-o în perioada în care am exercitat mandatul de primar al Bucureştiului. Este să învăţăm, să furăm unii de la alţii cum să furam unii de la alţii, cum să rezolvăm diverse probleme care îi preocupă pe cetăţeni, transport public, diverse facilităţi publice, cum să facem oraşele noastre atractive şi tot timpul acesta de întâlniri este foarte util pentru ca primarii să înveţe unii de la alţii. Aici nu am niciun dubiu că discuţia pe care o să o aveţi o să fie foarte productivă”, a adăugat preşedintele.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Citește și...
Nicuşor Dan, la înmormântarea Cardinalului Lucian Mureșan: „România are nevoie de reconciliere, el a fost un exemplu”
Nicuşor Dan, la înmormântarea Cardinalului Lucian Mureșan: „România are nevoie de reconciliere, el a fost un exemplu”

Președintele României, Nicușor Dan, a adus luni un omagiu Cardinalului Lucian Mureșan, la funeraliile din Blaj, evidențiind rolul istoric al Bisericii Greco-Catolice și exemplul lăsat de acesta.

Nicuşor Dan: Votul basarabenilor a arătat demnitate în faţa unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum
Nicuşor Dan: Votul basarabenilor a arătat demnitate în faţa unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum

Nicușor Dan a transmis luni respectul său pentru votul basarabenilor, evidențiind demnitatea, maturitatea și curajul lor în fața unei presiuni fără precedent, după rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: Dreptul nu e o știință exactă. Decizia CCR nu afectează legitimitatea Guvernului
Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: Dreptul nu e o știință exactă. Decizia CCR nu afectează legitimitatea Guvernului

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că, în opinia sa, decizia pe care urmează să o ia Curtea Constituţională cu privire la proiectul privind pensiile magistraţilor nu are legătură cu legitimitatea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Nicușor Dan: ”Coaliția de guvernare funcționează”. Ce a spus președintele despre o nouă creștere a TVA
Nicușor Dan: ”Coaliția de guvernare funcționează”. Ce a spus președintele despre o nouă creștere a TVA

Coaliţia de guvernare funcţionează în momentul acesta, a declarat, duminică, preşedintele Nicuşor Dan, care a precizat că, în trei luni de mandat, Executivul a luat măsuri care au fost adoptate prin consens.

Nicușor Dan i-a îndemnat pe basarabeni să iasă la vot: E o chestiune foarte serioasă. Zi decisivă pentru Republica Moldova
Nicușor Dan i-a îndemnat pe basarabeni să iasă la vot: E o chestiune foarte serioasă. Zi decisivă pentru Republica Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan i-a îndemnat, duminică, pe basarabenii din România să meargă la vot la alegerile parlamentare, adăugând că este o zi "decisivă", "istorică" pentru Republica Moldova.

Recomandări
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică

Sute de tehnicieni STS lucrează în schimburi în aceste zile, ca să rezolve problemele ce apar în secții. Deja sunt ocupați, pentru că în sâmbătă seară se pun în funcțiune tabletele pentru înregistrarea și verificarea alegătorilor.

R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești
R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești

Moldelectrica a anunțat că atacurile rusești din regiunea Odesa au lăsat fără curent sudul Ucrainei și au afectat fluxurile energetice din zonă.

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete
A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița. Va dura, însă, până va ajunge peste tot, pentru că rețeaua are peste 700 de kilometri.