Monica Macovei propune printr-o lege ca omorul sa nu se mai prescrie

60470919

Monica Macovei, europarlamentar PDL si fost ministru al Justitiei, a finalizat un proiect de lege prin care infractiunile referitoare la omor sa devina inprescriptibile. In prezent, doar la noi si la bulgari crima se prescrie dupa mai multi ani.

Proiectul de lege a fost elaborat de Monica Macovei impreuna cu deputatul PDL Sever Voinescu si prevede ca prescriptia se elimina pentru toate infractiunile de omor pentru care nu s-a implinit termenul de prescriptie pana la data intrarii in vigoare a legii, precum si pentru cele viitoare.

Macovei afirma ca o legislatie asemanatoare a fost adoptata si de Suedia in 2010, iar printre tarile in care omorul nu are termen de prescriptie se afla: Marea Britanie, Germania, Austria, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Cehia, Estonia, Cipru, SUA, Canada si Japonia.

De altfel, dintre tarile aflate in zona euroatlantica, numai in Romania si Bulgaria crima se prescrie dupa un anumit numar de ani.

In Romania exista doua feluri de prescriptii, cea "obisnuita" de 15 ani si cea "speciala", de 22 de ani si jumatate. De asemenea, daca o persoana a fost prinsa si trimisa in judecata, iar aceasta perioada de 15 sau 22 de ani se incheie inainte ca instanta sa se pronunte, atunci scapa de "bratul legii".

Doua astfel de cazuri cu prescriptie "speciala" sunt cele referitoare la crimele din timpul evenimentelor din 1989 si cele privind mineriada din 1990. Termenul acestora va expira anul viitor.

Fostul ministru al Justitiei vrea ca persoana suspectata de o crima sa poata fi cercetata oricand, iar daca cineva este acuzat de omor si fuge, dar este prins dupa 20 sau 30 de ani, sa execute pedeapsa.

Proiectul de lege prin care se elimina prescriptia pentru infractiunile de omor si infractiunile cu intentie, care au ca urmare moartea victimei, va fi depus in Parlament in luna februarie.

A facut 12 ani de puscarie, nevinovat. Criminalul e liber. Fapta, prescrisa.

GURU Bivolaru a scapat de acuzatii! Procesul penal a fost oprit pentru ca s-a prescris raspunderea pentru trei infractiuni.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
60388298
Guvernul vrea sa stie cum vede romanul criza. Sondaj de 1,2 milioane de lei

Cum se impaca romanii cu criza? La aceasta intrebare ar vrea Guvernul Romaniei sa afle raspunsul. In acest sens va cheltui peste 1,2 milioane de lei pentru a face un sondaj la nivel national.

60398337
Salariile directorilor din companiile nationale raman la fel ca in 2010

Guvernul a adoptat ordonanta care stabileste ca indemnizatiile directorilor din companiile nationale de la nivel central si local vor ramane si in 2011 la nivelul de anul trecut.

60200427
Votul prin corespondenta, un nou motiv de cearta intre putere si opozitie

In plina dezbatere publica privind modificarea legislatiei electorale, puterea si opozitia au gasit un nou motiv de cearta: votul prin corespondenta pentru romanii din strainatate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.