De ce se duce premierul Marcel Ciolacu în Ucraina, care este în plin război cu Rusia: ”Două obiective clare!”

62395059
Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu ajunge miercuri la Kiev, unde va participa, împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului şi experţi din domeniile apărării, agriculturii, transporturilor, la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susţine declaraţii comune de presă, precum şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

"Vizita la Kiev are două obiective clare - promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum şi pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucţia acestei ţări", a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În contextul vizitei la Kiev, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei şi va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de premierul Denys Shmyhal.

Alături de premier, la şedinţa comună a Guvernelor român şi ucrainean vor participa vicepremierul Marian Neaşcu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, informează comunicatul Executivului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62395009
Pe două fronturi de război într-o zi. Marcel Ciolacu merge din Israel în Ucraina, la o ședință de guvern comună
Din Israel, Marcel Ciolacu ajunge miercuri în Ucraina. Premierul a făcut marți o vizită oficială de câteva ore în Israel, fiind primul șef de guvern care merge acolo de la izbucnirea conflictului.
62394861
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu diaspora română din Israel: „Cuvintele nu pot alina pierderea persoanelor dragi”
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marţi, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Tel Aviv, cu reprezentanţii comunităţii românilor din Israel, el transmiţând că în astfel de momente, cuvintele nu pot alina pierderea persoanelor dragi.
62394843
Ciolacu și Netanyahu, declarații din Israel. Premierul român: „Fac apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Tel Aviv, în declaraţiile comune cu premierul Benjamin Netanyahu, că a decis să vină marți în Israel deoarece partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea.