Guvernul explică măsurile de austeritate. Conferință de presă la ora 16:00

62555901
Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul organizează o conferință de presă, joi, la ora 16:00, la Palatul Victoria unde se va vorbi despre măsurile de austeritate aprobate recent.

Conferința o vor susține viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Sănătății Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Educației Daniel-Ovidiu David și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.

Conferința survine într-un context în care guvernul trebuie să răspundă provocărilor economice majore și să prezinte public măsurile adoptate pentru gestionarea situației.

Ilie Bolojan a anunțat primele măsuri menite să împiedice România să ajungă în incapacitate de plată și să nu mai existe bani de pensii și salarii. Sunt dure și nu iartă pe nimeni.

TVA urcă la 21% de la 1 august. Doar la alimente, medicamente și lemne de foc va fi de 11 procente.

Și accizele se măresc cu 10%. Iar cei care au pensii de peste 3.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate de 10 procente, pentru suma care depășește acest prag.

De cealaltă parte, statul va face economii prin reduceri de sporuri și stimulente acordate în sistemul bugetar.

Măsurile pe larg se pot regăsi aici.

Bolojan, consultări cu sindicaliștii

Premierul Ilie Bolojan a avut joi dimineață consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Angajații din instituțiile de stat au protestat in ultimele patru zile față de tăierea sporurilor, iar sindicaliștii au amenințat cu greva. Guvernul Bolojan a decis lună să taie din „sporul pentru condiții vătămătoare”. Astfel, sute de mii de bugetari vor primi 300 de lei brut, față de plafonul de 1.500 de lei brut, care fusese până acum. Impactul bugetar este estimat de Guvern ca fiind de 1,3 miliarde de lei. 
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62557037
Ilie Bolojan i-a chemat la Guvern pe sindicaliștii supărați de tăierea sporurilor. Mesajul premierului după consultări
Premierul Ilie Bolojan a avut joi dimineață consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.
62556144
TVA crește la 21%, accize majorate cu 10%, CASS de 10% pentru pensiile „mari”. Primele măsuri anunțate oficial de Guvern
Ilie Bolojan a anunțat primele măsuri menite să împiedice România să ajungă în incapacitate de plată și să nu mai existe bani de pensii și salarii. Sunt dure și nu iartă pe nimeni.
62557131
Ministrul Economiei le răspunde membrilor PSD care au criticat măsurile fiscale: „Nu merge teatrul acesta la infinit”
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat miercuri seară, în legătură cu măsurile fiscale anunţate de Guvern, că le solicită celor din PSD să reflecteze asupra modului în care s-a ajuns în această situaţie.