Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor

62174479
Agerpres

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la Compania Energetică Hunedoara, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

"Am identificat un set de măsuri care pot să conducă la ieşirea din impas. Aceste măsuri vizează binele minerilor şi rezolvarea unor probleme cronice care s-au acutizat în timp. Aşadar, prima măsură a fost elaborarea unei ordonanţe de urgenţă deja publicată în Monitorul Oficial, prin care, din Fondul de Garantare a salariilor putem face plăţile pentru Compania Energetică Hunedoara, aflată în insolvenţă. Doi: Astăzi, în şedinţa de Guvern, vom aproba o hotărâre de Guvern prin care vom elabora şi prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăţilor rezultată din ordonanţa de urgenţă. Trei: Vom aloca bani, în trei tranşe, pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajaţii care intră în pensie şi de asemenea pentru asigurarea transportului spre şi de la locul de muncă, precum şi tichetele de masă. În acelaşi timp, în prima tranşă vom acorda şi bani pentru plata subvenţiei de căldură", a afirmat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.

"Practic am agreat împreună cu reprezentanţii minerilor ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26 minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante şi de asemenea o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă şi banii de transport. Un alt mare avantaj al acestei soluţii identificate este că toată Compania Energetică Hunedoara capătă un răgaz de 3 luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung", a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii şi-a exprimat speranţa că soluţiile propuse îi vor determina pe cei 70 de mineri blocaţi în subteran să decidă să iasă la suprafaţă.

"Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie şi în momentul de faţă avem 70 de mineri blocaţi în mină. Practic îmi exprim speranţa ca prin soluţiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei şi să fi pus bazele, prin soluţiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajaţi în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara", a declarat Raluca Turcan.

Câteva sute de mineri din Valea Jiului aşteaptau, luni la prânz, în curtea sediului administrativ al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani un răspuns din partea liderilor sindicali care se află la Bucureşti pentru a negocia plata salariilor şi a drepturilor băneşti restante.

În curtea CEH s-au adunat mineri de la toate exploatările miniere, aceştia menţionând că sunt solidari cu colegii lor care sunt blocaţi, de şase zile, în subteranul Minei Lupeni.

În prezent, potrivit directorului general Samuel Dioane, CEH nu mai dispune de veniturile din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de închidere pentru Mina Lonea, care totalizau circa 7 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care bugetul de salarii se ridică la 12 milioane lei, lunar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62152049
Circ în Parlament. Premierul Cîțu: ”M-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor”

Premierul Florin Cîţu a participat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar al PSD.

62174549
Klaus Iohannis înlocuiește ambasadorii din Germania și SUA - George Maior și Emil Hurezeanu. Alți 21 de diplomați, rechemați

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de rechemare pentru 23 ambasadori ai României, printre care și cei din Statele Unite și Germania - George Maior și Emil Hurezeanu.

61949937
Cîțu: ”Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, ca în mandatul lui Iliescu

Premierul Florin Cîţu a spus, luni, despre protestele minerilor din Valea Jiului, că acțiunile lor nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.