"Arest la domiciliu? Tot un abuz, dar o victorie a protestelor, o mică victorie a românilor", a scris Simion marţi pe Facebook, potrivit Agerpres.
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu.
Decizia nu este definitivă şi surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestaţie. Până la judecarea contestaţiei DIICOT, Călin Georgescu rămâne în Arestul Central.
Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
„Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în dosarul nr. 41685/3/2026 al Tribunalului BUCUREŞTI, s-a admis cererea formulată de inculpatul G.C. de înlocuire a măsurii preventive, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data rămânerii definitive a încheierii. Totodată, s-a stabilit ca pe durata acestei măsuri, G.C. să se prezinte la orice chemare a organelor de urmărire penală sau a instanței, să nu comunice cu persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martorii, experții sau ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și să comunice periodic informații despre mijloacele de existență. Soluția poate fi atacată cu contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, a transmis instanța.