Claudiu Manda, despre moțiunea împotriva lui Toader: "Nu e vorba despre niciun şantaj”

62037753
Agerpres

Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Claudiu Manda, a declarat, luni, că amânarea dezbaterii asupra moţiunii simple pe justiţie a fost solicitată de grupul PSD, deoarece în cadrul grupului există păreri pro şi contra. 

în privinţa votului, iar senatorii partidului trebuie să se "edifice" în privinţa poziţiei pe care o vor avea.

"A fost o propunere la comitetul liderilor de grup pe care a formulat-o liderul grupului PSD, de fapt viceliderul. Eu pot să vă spun doar că în cadrul grupului PSD sunt păreri pro şi contra vizavi de votul asupra moţiunii şi cred că până la urmă amânarea cu o săptămână în care să ne edificăm în interiorul grupului... Deci, noi am încercat la momentul respectiv să evaluăm în aşa fel încât o amânare în termen de o săptămână să vedem dacă grupul parlamentar al PSD va putea fi o poziţie unitară, fie fiecare să voteze în funcţie de punctul său de vedere. Având în vedere că în perioada următoare am stabilit ca şi calendar că nu o să mai fie în unele săptămâni şedinţe de plen, asta nu înseamnă că este obligatoriu, pentru că putem săptămâna viitoare să întrunim din nou Biroul permanent, să convocăm plen, pentru că săptămâna viitoare oricum avem comisii, toţi parlamentarii sunt în Parlament şi pot să funcţioneze", a afirmat Manda, potrivit Agerpres.

Întrebat despre faptul că este a treia oară când se amână dezbaterea acestei moţiuni, Manda a precizat că în regulament nu sunt precizate motivele pentru care se poate amâna o moţiune simplă.

"În regulament spune că va trebui să fie dezbătută în maxim 6 zile, au trecut cele 6 zile. Mergem mai departe. Plenul Senatului a amânat şi săptămâna trecută, putem să discutăm în săptămâna asta sau putem să stabilim o altă zi. Nu scrie în regulament care sunt motivele pentru care se poate amâna şi care sunt motivele pentru care nu se poate amâna. Nefiind un motiv anume sau lipsa unui motiv anume, eu v-am spus care este poziţia grupului PSD şi de ce s-a amânat astăzi sau s-a cerut şi s-a aprobat amânarea dezbaterii moţiunii pe justiţie.(...)Nu vorbim într-un mod extrem de concret de încălcarea regulamentului. Sunt moţiuni simple, una dintre ele este din 1991 care nu a fost dezbătută până astăzi. Intenţionăm să dezbatem şi intenţionăm să votăm moţiunea simplă, pro sau contra, vizavi de justiţie. Cum este şi celălalt subiect: moţiunea Teodorovici, care şi aceasta a fost amânată, pentru că domnia sa nu este în ţară zilele acestea. Cei de la PNL ne-au rugat să nu fie săptămâna viitoare. Vă asigur, staţi liniştiţi o să se dezbată şi o să se voteze amândouă", a adăugat Manda.

El a respins ideea că amânarea moţiunii simple pe justiţie ar fi un şantaj la adresa ministrului Tudorel Toader.

"Nu este vorba despre niciun şantaj, în ceea ce mă priveşte, eu am spus: voi vota pentru moţiune şi nu pentru a aproba textul opoziţiei, ci pentru că totuşi dezbatem despre justiţie de un an şi jumătate şi lucrurile trebuie închise şi să discutăm despre alte subiecte", a mai spus Manda.

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis amânarea pentru 6 mai a dezbaterii şi votului în cazul ambelor moţiuni simple înscrise luni pe ordinea de zi a plenului.

Cele două moţiuni iniţiate de PNL şi USR sunt îndreptate împotriva ministrului Justiţiei - "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader" şi împotriva ministrului Finanţelor - "Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61991606
Orban: "Avem o veste bună pentru români. Mandatul lui Victor Ciorbea încetează azi”

Liberalii solicită conducerii Parlamentului demararea de urgenţă a procedurilor pentru desemnarea unui nou Avocat al Poporului, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

62031783
Prima reacţie a PSD după amânarea procesului lui Dragnea. "Noi ne mândrim"

Postare neaşteptată pe pagina de Facebook a social--democraţilor luni după-amiază.

62034293
Scrisoarea lui Iohannis privind referendumul, trimisă pentru raport la Comisiile juridice

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum naţional va fi trimisă spre analiză şi raport către Comisiile juridice ale Parlamentului.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.

Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Agerpres siegfried muresan conferinta parlament
Miniștrii propuși de Siegfried Mureșan, audiați în Parlament. Sebastian Burduja, aviz nefavorabil în comisii

Şase miniştri din Cabinetul propus de Siegfried Mureşan vor fi audiaţi luni în comisiile parlamentare de specialitate. Sebastian Burduja, propunerea PNL pentru Energie și primul audiat, a primit un aviz negativ din partea parlamentarilor.