CES desființează un proiect de lege PSD care propune un nou grup de pensionari speciali, care să primească bani retroactiv

62588799

Consiliul Economic și Social respinge un proiect de lege inițiat de parlamentari ai PSD, privind sistemul public de pensii, susținând că introduce un ”regim privilegiat” pentru agricultorii care nu au lucrat în fostele cooperative de stat.

Este vorba despre propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 360/2023, prin care parlamentarii PSD susțin că va ”înlătura” ”discriminarea creată între persoanele care au avut calitatea de agricultori din zonele cooperativizate şi pentru care se află în plată pensia minim garantată şi cele care au avut calitatea de agricultori din zonele necooperativizate care nu beneficiază de dreptul la pensie, deşi au dobândit
calitatea de asiguraţi potrivit legii speciale”.

Astfel, PSD vrea ca și persoanele care NU au lucrat ca agricultori în zonele cooperativizate, adică acele C.A.P.-uri în perioada comunistă, să primească acum o pensie.

Potrivit expunerii de motive la inițiativa legislativă, acest lucru se întâmplă în prezent ”din cauza unui cadru legislativ impropriu de natură a creea confuzie în ceea ce priveşte drepturile agricultorilor din zonele necooperativizate dobândite anterior anului 1990 și eliminate ulterior anului 1990”.

”Modificarea propusă va genera următoarele consecinţe:

-perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii 5/1977 şi până la abrogarea acesteia prin Legea 80/1992 va fi recunoscută ca stagiu de cotizare la sistemul de pensii

-stagiu minim de cotizare va fi cel din Legea 5/1977, adică minim 10 ani

- documentele necesare se vor obţine mult mai facil

De asemenea, vor fi reduse decalajele de sărăcie dintre diversele categorii sociale din România. Accesul la serviciile publice va fi asigurat şi acestor persoane, care în prezent, sunt vulnerabile, după ultimele modificări ale Guvemului aceste persoane nici măcar calitatea de co-asigurat la sistemul
public de sănătate nu o mai pot avea.

Opinăm că impactul financiar este nesemnificativ datorită unui număr redus de agricultori în viaţă şi datorită faptului că veniturile acestora nu pot fi cumulate cu venituri din alte surse bugetare.” - se arată în proiectul semnat de parlamentari ai PSD, printre care se află Titus Corlățean, Natalia Intotero, Bogdan Ivan, Claudiu Manta sau Adrian Solomon.

De ce se opune CES acestui proiect

În decizia publicată pe site-ul CES se arată că acest act normativ introduce un ”regim privilegiat pentru persoanele care au deținut calitatea de agricultori din zonele necooperativizate, în sensul în care stabilirea dreptului la pensie s-ar putea realiza pe baza unei declarații pe proprie răspundere, fără documente justificative, este contrar prevederilor Codului muncii, care reglementează expres procedura de reconstituire a vechimii în muncă în lipsa actelor doveditoare”.

Mai exact, în opinia Consiliului, propunerea legislativă ”deschide posibilitatea stabilirii unor drepturi patrimoniale în absența unor dovezi concrete, doar pe baza unor declarații, ceea ce poate afecta principiile de legalitate, echitate și contributivitate.”

”De asemenea, propunerea legislativă este discriminatorie față de membrii fostelor cooperative agricole de producție (CAP-uri), care, în lipsa documentelor primare ce atestă activitatea desfășurată, sunt obligați să parcurgă un demers judiciar pentru reconstituirea vechimii în muncă, în timp ce pentru alți beneficiari se acceptă stabilirea drepturilor doar pe baza unei declarații pe proprie răspundere.

Totodată, măsura privind acordarea retroactivă a unor drepturi de pensie pentru aceste categorii de persoane, prin raportare la condițiile privind vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de o lege abrogată, contravine atât principiilor de stabilitate și predictibilitate a reglementărilor în materia pensiilor publice cât și a principiului securității juridice”, mai arată Consiliul Economic și Social.

Concluzia finală este că ”propunerea legislativă nu se justifică din punct de vedere social, întrucât legislația în vigoare tratează egal agricultorii, iar o modificare suplimentară ar induce artificial ideea unor diferențe între grupuri care, în fapt, beneficiază deja de același regim legal”.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62582553
AUR: Parlamentarii suveraniști se reunesc pentru a strânge semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan

Deputatul AUR Ştefăniţă Avrămescu a declarat că toţi parlamentarii suveranişti se vor întâlni marţi pentru a vedea pe câte semnături se pot baza în vederea iniţierii suspendării preşedintelui Nicuşor Dan.

62599936
Președintele Nicuşor Dan a discutat cu magistraţii la Palatul Cotroceni. ”Să terminăm odată cu numirile politice la parchete”

Preşedintele României, Nicuşor Dan a discutat, luni, timp de aproape patru ore la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii magistraţilor, despre problemele din sistemul de justiție. 

62594310
Moțiunile AUR depuse împotriva miniștrilor Cătălin Predoiu și Radu Marinescu au picat în Parlament

Moțiunile AUR, depuse împotriva miniștrilor Cătălin Predoiu și Radu Marinescu, responsabili de Interne și Justitie, au picat în Parlament.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Au început audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.