Muraru a precizat că, atunci când Parlamentul nu mai poate da României un Guvern, soluţia democratică este întoarcerea la popor, nu inventarea ”la nesfârşit” a unor formule politice, potrivit News.ro.

Alexandru Muraru a declarat, luni, pentru News.ro, că Nicuşor Dan nu ar trebui suspendat din funcţia de preşedinte al României, cum îşi doreşte AUR, dar anunţă că, în situaţia în care Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului, PNL este pregătit să depună o sesizare la CCR.

”În cazul unui vot negativ de învestitură a Guvernului Mureşan, PNL este pregătit imediat să iniţieze demersurile pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dacă, după îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie, Preşedintele va refuza declanşarea procedurii care conduce la alegeri anticipate”, a afirmat vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru.

Potrivit acestuia, Constituţia nu poate fi interpretată în funcţie de interesul politic sau personal al unui preşedinte şi nici utilizată pentru a ţine România într-un blocaj instituţional pe termen nelimitat.

”Articolul 89 trebuie citit în ansamblul său şi potrivit scopului său constituţional. Constituţia stabileşte un termen de 60 de zile şi condiţia respingerii a cel puţin două solicitări de învestitură tocmai pentru a exista o ieşire din situaţia în care Parlamentul nu mai este capabil să genereze o majoritate de guvernare. S-a dovedit că nu există nicio variantă pentru a investi un nou Executiv după jumătate de an de încercări”, a declarat Alexandru Muraru.

Totodată, liberalul Muraru consideră că PNL nu poate accepta interpretarea potrivit căreia acel ”poate” din Constituţie îi conferă Preşedintelui o putere ”discreţionară şi nelimitată” de a refuza dizolvarea Parlamentului şi de a relua la nesfârşit desemnările de premier.

”O asemenea interpretare ar transforma procedura prevăzută de articolul 89 într-o normă lipsită de efect şi ar permite perpetuarea artificială a crizei politice. Preşedintele are obligaţia constituţională de a contribui la buna funcţionare a autorităţilor publice, nu de a perpetua un blocaj. Constituţia îi oferă instrumente pentru rezolvarea crizelor, nu pentru conservarea lor în interesul unui partid sau al unei formule politice”, a adăugat Alexandru Muraru.

El susţine că alegerile anticipate nu aparţin PNL, PSD, USR sau AUR, ci aparţin cetăţenilor.

”Atunci când Parlamentul demonstrează că nu mai poate da României un Guvern, soluţia democratică este întoarcerea la popor, nu inventarea la nesfârşit a unor formule pentru conservarea actualului Parlament”, a argumentat liberalul Alexandru Muraru.

Votul pentru Guvernul Mureşan este programat miercuri.

Radu Miruţă, după anunţul PNL că ar putea sesiza CCR

Ministrul propus la Apărare, Radu Miruţă, a fost întrebat la Parlament dacă USR s-ar implica în demersul anunţat de liberalul Alexandru Muraru, privind sesizarea CCR în cazul în care preşedintele nu declanşează alegerile anticipate, mai scrie News.ro.

”Este o decizie pe care o vom lua în conducerile USR-PNL, atunci când va fi momentul ăsta. Astăzi suntem concentraţi pentru a ne arăta elevul silitor cu temele bine făcute, într-un festival al democraţiei”, a spus Miruţă.

El a precizat că sondajele sunt cele care măsoară voturile atunci când e ziua alegerilor.

”Eu pot să vă spun un singur lucru, convingerea mea, ca tânăr care am decis să mă implic în politică, este că oamenii s-au săturat de gălăgia asta politică. USR va lua voturile proporţional cu cât a muncit şi a demonstrat în acest guvern. Nici un vot în plus, nici un vot în minus”, a menţionat el.

Radu Miruţă a mai spus că ”unii vorbesc despre alegeri anticipate că nu s-ar speria prea tare dacă ele ar fi, însă sunt în situaţia în care pot să duc acolo şi nu vor”.

”Dacă PSD ar sta foarte bine în sondaje şi pe datele noastre sunt la înjumătatea voturilor pe care le-au obţinut acum 2 ani, ar face tot ce stă în putinţă pentru a se ajunge la alegeri anticipate. Sunt calculele fiecărui partid politic. Eu consider că e obligaţia politicienilor de a veni cu o soluţie politică la o problemă politică. Şi, dacă totuşi nu mai există absolut nicio metodă prin care partidele să poată face un compromis necompromiţător, să mergem din nou în faţa oamenilor şi să ne luăm fiecare ce merităm: unii ceartă, alţii aplauze, în funcţie de cum s-au manifestat. Dar aici este decizia domnului preşedinte dacă se întâmplă ca al doilea guvern să pice în Parlament”, a menţionat el.

Ce se întâmplă dacă Guvernul Siegfried Mureșan pică în Parlament

Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier redeschide discuțiile despre alegerile anticipate și condițiile în care acestea pot avea loc, dat fiind că nu este clar dacă va strânge voturile necesare pentru învestirea în Parlament.

Nicușor Dan l-a desemnat joi premier pe Siegfried Mureșan, adăugând că la momentul acelei declarații europarlamentarul încă nu acceptase desemnarea din partea sa. La câteva minute de la discursul de la Cotroceni, liberalul a acceptat, urmând ca decretul să fie semnat și publicat în zilele următoare în Monitorul Oficial.

„Am ales să desemnez, să propun pentru poziţia de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partid de la consultări, şi această persoană este Siegfried Mureşan”, a anunţat preşedintele.

„Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții, și împreună, și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză”, a scris Nicușor Dan la jumătate de oră după ce a anunțat că l-a desemnat pe liberal premier iar acesta a acceptat. 

Din momentul în care decretul prin care este desemnat premier ajunge în Monitorul Oficial, Siegfried Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a-și forma cabinetul, a elabora programul de guvernare și a cere Parlamentului votul de învestitură.

Pentru ca Guvernul să fie învestit, este necesar votul majorității parlamentarilor, respectiv minimum 233 de voturi, în actuala configurație a Parlamentului. Obținerea acestui număr de voturi reprezintă una dintre principalele provocări pentru premierul desemnat.

Pe hârtie, Siegfried Mureșan pornește cu 186 de voturi: 80 de la PNL, 58 de la USR, 31 de la UDMR și 17 de la minoritățile naționale. Pentru ca Guvernul să treacă de Parlament are însă nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă că îi lipsesc 47.

Premierul desemnat trebuie să găsească aceste voturi în afara partidelor care îl susțin deja, fie printr-un acord cu alte grupuri parlamentare, fie prin voturi individuale. Fără acestea, cabinetul Mureșan nu poate fi învestit.

Ce spune Constituția despre alegerile anticipate

Incertitudinea legată de voturile pe care se poate baza Siegfried Mureșan în Parlament redeschide discuțiile despre alegerile anticipate. Constituția stabilește la articolul 89, primul alineat, că președintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

În situația în care Siegfried Mureșan nu obține sprijinul Parlamentului, România ajunge în situația în care sunt stabilite condițiile minimale pentru dizolvarea legislativului și organizarea alegerilor anticipate: două propuneri respinse în decursul a cel puțin 60 de zile. Cu toate acestea, așa cum arată Constituția, președintele NU este obligat să ia această decizie, ci doar are opțiunea de a face asta.

Trebuie precizat că de la demiterea Guvernului Bolojan, pe 5 mai 2026, președintele Nicușor Dan a făcut alte două nominalizări oficiale pentru funcția de premier: Eugen Tomac și Adrian Veștea, din care doar cea de-a doua a ajuns la votul Parlamentului.

Prima nominalizare a fost Eugen Tomac, pe 4 iunie. Europarlamentarul a fost desemnat să formeze guvernul la aproape o lună de la căderea Cabinetului Bolojan. Tomac a încercat să obțină sprijinul partidelor pentru un guvern pe care îl descria drept unul tehnic, însă, pe 14 iunie, și-a depus mandatul fără ca propunerea să mai ajungă la votul Parlamentului. El a motivat că nu a reușit să obțină susținerea necesară din partea partidelor.

În aceeași zi, 14 iunie, Nicușor Dan a făcut a doua nominalizare: Adrian Veștea. Președintele CJ Brașov și prim-vicepreședinte al PNL a fost desemnat imediat după retragerea lui Tomac. Veștea a prezentat ulterior lista miniștrilor și programul de guvernare, însă Cabinetul său a fost supus votului în Parlament pe 22 iunie și a fost respins, cu 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”, din cele 212 voturi exprimate.

După respingerea Guvernului Veștea, Nicușor Dan nu a mai făcut o nominalizare oficială de premier până la consultările din 17 septembrie. În această perioadă, partidele au avansat propriile variante: PSD l-a susținut pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL, USR și UDMR au susținut varianta Siegfried Mureșan. Acestea au fost însă propuneri ale partidelor, nu desemnări făcute de președinte.