Se caută un Guvern. Eugen Tomac nu reușește să convingă partidele să-l susțină, cu excepția PSD, care pune condiții

×
Publicitate

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a continuat, marți, seria discuţiilor cu partidele, în vederea obţinerii numărului necesar de voturi pentru învestirea Guvernului, după ce, luni, s-a întâlnit cu liderii PNL, USR și USR

El a discutat întâi cu cei din UDMR, care au anunțat ulterior - prin președintele Kelemen Hunor - că ”este aproape imposibil să votăm un guvern din care nu facem parte”.

De asemenea, s-a întâlnit cu reprezentanții minorităților naționale din Parlament, însă Tomac a precizat că va continua discuțiile cu aceștia și miercuri.

Întrebat, luni seară, într-o emisiune televizată, dacă va negocia şi cu AUR, Eugen Tomac a afirmat, potrivit News.ro: "Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului naţional al României".

El s-a declarat, însă, convins că va strânge cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului.

Citește și
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Miercuri, Eugen Tomac ar urma să finalizeze formula de Cabinet, iar săptămâna viitoare să ceară votul Parlamentului. Deja, Tomac a făcut cunoscute câteva dintre numele viitorului Cabinet.

Eugen Tomac are șanse tot mai mici să obțină un vot în Parlament

Având în vedere ultimele declarații ale lui Kelemen Hunor, și cei din UDMR se alătură celor din PNL și USR, care spun că sunt șanse mici să susțină Guvernul Tomac. Iar AUR chiar a zis că nu va vota cu siguranță acest guvern.

Astfel, Eugen Tomac este forțat să ia voturile grupurilor mai mici din Parlament. Însă, chiar dacă ar reuși să îi convingă să fie de partea lui - iar PSD i-ar da votul pentru acest guvern și a pus deja condiții - tot nu ar fi suficient. 

Eugen Tomac nu ar avea cele 233 de voturi necesare ca să fie învestit. Mai exact, ar avea 193 de voturi, deci ar lipsi 40. De unde i-ar putea veni cele 40 de voturi? Nu a vorbit până acum cu cei din SOS România, de pildă, care au 15 parlamentari, dar chiar și așa ar mai rămâne 25 de voturi.

Ar putea să se bazeze, spun surse politice, și pe cei din PNL, USR, AUR, UDMR, care au spus că nu vor vota guvernul. Sau, cel puțin, sunt șanse mici să voteze acest guvern. Chiar dacă partidele vor lua decizia oficială să nu voteze, unii parlamentari, pentru că votul este secret, ar putea, teoretic, să își dea votul chiar fără să știe conducerea. 

Până miercuri, 10 iunie, ar fi vrut Eugen Tomac să aibă definitivată lista de miniștri. Știm că o parte dintre ei chiar sunt stabiliți definitiv, dar de asemenea și programul de guvernare, și apoi să ceară Parlamentului audierile în comisii și votul care ar fi putut să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. 

Însă rămâne de văzut dacă, în aceste condiții, așa cum se întâmplă în prezent, dacă nu va avea o majoritate parlamentară care să-l susțină la vot, va mai ajunge la vot în plenul Parlamentului sau mai degrabă își va retrage mandatul și președintele va face o nouă nominalizare.

UPDATE, ora 17.30 Tomac, după discuția cu liderii minorităților: „Țara are nevoie de un guvern”

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, după întâlnirea cu reprezentanții minorităților naționale din Parlament, că negocierile pentru formarea noului Executiv continuă și că își menține obiectivul de a propune un guvern tehnic, format din ”profesioniști”. Totodată, acesta a precizat că încearcă să obțină sprijinul unei majorități parlamentare pentru învestirea Cabinetului.

Tomac a anunțat că discuțiile privind componența Executivului nu s-au încheiat și că mai sunt câteva portofolii importante pentru care urmează să fie luate decizii.

„Mai sunt discuții astăzi și mâine pentru a finaliza lista cabinetului pe care o voi propune pentru Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Energiei”, a declarat Eugen Tomac.

Tomac: Obiectivul meu este să conving o majoritate parlamentară

Întrebat despre poziția sa față de AUR și despre posibilitatea unor discuții cu parlamentarii formațiunii, în contextul criticilor formulate de partid față de desemnarea sa și față de ideea unui guvern tehnic, Tomac a spus că prioritatea sa este obținerea susținerii parlamentarilor care împărtășesc aceleași valori în ceea ce privește orientarea externă a României.

Am spus și mai repet, obiectivul meu este să îi conving pe parlamentarii care împărtășesc aceleași valori cu mine, parlamentarii proveniți din toate grupurile din Senat și Cameră, care cred că locul României este în Uniunea Europeană, parlamentari care cred că parteneriatul strategic cu Statele Unite înseamnă să oferim seriozitate și responsabilitate în relația cu Statele Unite, pentru că partenerul strategic cu Statele Unite ne garantează securitatea”, a afirmat premierul desemnat.

Acesta a evitat să intre într-o dispută politică pe tema declarațiilor venite din partea AUR și a insistat că prioritatea sa este obținerea votului de încredere în Parlament.

„Prin urmare, lucrurile din acest punct de vedere sunt destul de clare și nu voi comenta declarații politice, pentru că obiectivul meu în momentul de față este să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea pentru că țara are nevoie de un guvern”, a declarat Tomac.

Guvern tehnic și reducerea numărului de secretari de stat

Premierul desemnat a fost întrebat și dacă în cadrul negocierilor i s-a solicitat ca anumite partide, inclusiv PSD, să dețină funcții de secretari de stat sau dacă au existat propuneri concrete pentru portofolii ministeriale.

Tomac a subliniat, din nou, că intenția este formarea unui executiv alcătuit din specialiști și a susținut că actualul context impune reducerea numărului de funcții politice din administrație.

„Subliniez din nou, pentru a fi cât mai eficienți, pentru a încerca să răspundem cererilor pe care le-au făcut partidele politice parlamentare, Guvernul pe care îl propun este un guvern format din profesioniști și își dorește să fie un guvern tehnic. Prin urmare, cred că este un moment potrivit să reducem inclusiv numărul secretarilor de stat și angajamentul nostru este de a numi, inclusiv pentru pozițiile de secretar de stat, profesioniști dispuși ca, pentru o perioadă de timp probabil limitată, să-și desfășoare activitatea în cadrul Guvernului României”, a declarat Eugen Tomac.

El a precizat că această variantă a fost deja prezentată principalelor partide parlamentare.

Deci, am informat inclusiv conducerea PSD, PNL, USR despre această opțiune”, a adăugat premierul desemnat.

„Nu văd o altă soluție pentru a depăși acest impas”

Eugen Tomac a afirmat că a prezentat partidelor argumentele pe care le consideră necesare pentru a obține susținerea Parlamentului, însă a recunoscut că formațiunile politice și-au exprimat propriile rezerve și condiții privind formula propusă.

Potrivit acestuia, există atât argumente favorabile, cât și rețineri din partea partidelor parlamentare în raport cu programul și structura executivului pe care încearcă să îl formeze.

„Eu am adus toate argumentele necesare pentru a primi votul de încredere din partea partidelor politice. Fiecare partid și-a exprimat argumentele, de altfel, extrem de serioase cu privire la formula de lucru pe care o propun. Însă eu nu văd o altă soluție pentru a depăși acest impas și evident că în egală măsură înțeleg și reținerea și exigențele pe care le prezintă partidele în raport cu programul pe care îl propun”, a mai spus Tomac.

UPDATE, ora 11.00 Tomac, după discuțiile cu UDMR: „Acest guvern nu este guvernul lui Tomac, este guvernul României"

După întâlnirea avută cu liderii UDMR, premierul desemnat Eugen Tomac a lansat un apel la partidele politice, cerându-le să renunțe la rezerve și să se deschidă spre dialog.

În opinia sa, România traversează o perioadă tensionată pe scena politică, iar Tomac susține că miza nu este una de partid, ci una națională: cu cât criza durează mai mult, cu atât țara are de pierdut.

„Fac în continuare apel la toate partidele politice să iasă din această logică a reținerii și, evident, să fie deschise în continuare spre dialog, pentru a debloca această situație tensionată pe care o avem pe scena politică", a declarat Eugen Tomac.

„Sunt un om al dialogului": Tomac mizează pe compromis

„Așa cum am spus și ieri, vă spun și astăzi destul de deschis, de asumat, sunt un om al dialogului, cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăși această stare tensionată, pentru că cu cât mai mult se agravează această criză, cu atât mai rău este pentru România", a afirmat Tomac.

Premierul desemnat a explicat că speranța sa este să reușească, în zilele următoare, să adune în jurul său o majoritate parlamentară suficientă pentru a trece votul de învestitură.

El a explicat că propunerea sa este singura variantă credibilă aflată pe masă în acest moment, întrucât nicio altă majoritate nu s-a conturat în mod clar până acum.

„Sper că în aceste zile voi reuși să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea, pentru că soluția pe care o propunem noi este una corectă, atât timp cât până în prezent nu s-a configurat o altă majoritate care să ofere în mod clar și asumat o perspectivă nouă țării", a adăugat el.

Miniștrii apropiați de PSD, subiect de controversă

Una dintre criticile la adresa listei de miniștri propuse de Tomac vine din partea PNL, care i-a reproșat că patru dintre persoanele nominalizate ar fi apropiate mai degrabă de PSD. Întrebat despre aceste reproșuri, premierul desemnat a susținut că prioritatea numărul unu în acest moment este ca România să aibă un guvern investit cu puteri depline, capabil să pună capăt blocajului instituțional care afectează funcționarea statului.

În acest context, a mai spus el, compromisul în privința componenței cabinetului nu este o slăbiciune, ci o necesitate politică.

„Eu cred că trebuie să fim raționali și trebuie să înțelegem un lucru elementar, că în momentul de față avem nevoie de un guvern investit cu puteri depline pentru a debloca activitatea statului român, pentru că această situație de blocaj nu face decât foarte mult rău României", a spus premierul desemnat.

„Să nu fim mai catolici decât Papa"

Tomac afirmă că a ținut cont de exigențele partidelor atunci când a alcătuit lista de miniștri și susține că a încercat să se încadreze în așteptările lor, tocmai pentru a ajunge la un compromis pe care toate forțele prooccidentale din Parlament să-l poată accepta. El a avertizat că un guvern format exclusiv din tehnocrați, fără nicio legătură cu partidele, ar risca să nu primească sprijinul parlamentar de care are nevoie pentru a guverna efectiv.

Am văzut exigențele partidelor și am încercat să mă încadrez în logica aceasta tocmai pentru a găsi un compromis rezonabil, pentru că un guvern în afara acestor partide, fără membri de partid, evident că nu poate fi eficient dacă nu va avea în Parlament deschiderea necesară pentru a duce la îndeplinire obiectivele pe care partidele parlamentare prooccidentale și le-au asumat", a declarat Tomac.

„Sunt conștient de acest lucru și în această direcție am dus discuția și ieri, și o voi duce și astăzi, de nevoia de a fi un pic mai flexibil, să nu fim mai catolici decât Papa, pentru că acest guvern nu este guvernul lui Tomac, este guvernul României și va acționa în interesul României", a conchis Eugen Tomac.

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a prezentat echipa cu care vrea să se prezinte în fața Parlamentului. Cabinetul pe care îl propune va avea trei vicepremieri: unul pentru Digitalizare, unul pentru Educaţie şi altul pentru Economie.

Ce cetățenii are, de fapt, Eugen Tomac. Premierul desemnat a dezvăluit ce a făcut cu cea din Ucraina

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că este cetăţean al României şi al Republicii Moldova şi a explicat că a depus o cerere pentru a renunţa la cetăţenia ucraineană.

Ciprian Ciucu, despre miniștrii doriți de Eugen Tomac: „Pare că protejează interesele PSD”

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută cu aţă alb-fosforescentă" şi pare să protejeze interesele PSD.

Recomandări
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Premierul cu numărul 14 din ultimii zece ani este greu de găsit, la fel și majoritatea din Parlament pentru instalarea acestuia.

Au murit arși în mașini când încercau să fugă din infern. Cel puțin 12 oameni au pierit în incendiile din Spania

Autoritățile de la Madrid și Londra deplâng o „tragedie fără precedent”, după ce 12 oameni au pierit într-un incendiu care a pârjolit un sat din sudul Spaniei.

România va pierde peste trei milioane de locuitori în următoarele decenii. Declinul a fost oprit de imigranți în ultimii ani

Scăderea populației nu mai poate fi oprită, iar România va ajunge la 15,6 milioane de locuitori în 2080. Este semnalul de alarmă tras de specialiștii în demografie, care susțin că societatea se va schimba profund în următoarele decenii.