Bolojan critică ANAF: Nu există niciun entuziasm să se facă digitalizarea. Unele societăți au fost protejate în ultimii ani

62408684
Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că nu a constatat la ANAF că ar exista entuziam pentru a se face digitalizarea şi a precizat că dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci din analize de risc s-ar vedea unde sunt problemele.

El a mai precizat că există practici neunitare în execitarea controlului de către ANAF şi că au fost societăţi protejate în ultimii ani de cei care ar fi trebuit să le controleze.

Bolojan a declarat că creşterea gradului de încasare nu se poate face de pe o zi pe alta.

„O altă componentă importantă acestui pachet va fi modificarea legislaţiei fiscale şi, în general, măsuri pentru a ne încasa veniturile. Aşa cum, pe bună dreptate, aţi observat şi dumneavoastră şi cum ne-au spus şi cetăţenii, înainte de a majora taxe ar fi bine să vi le încasaţi pe cele pe care le-aţi stabilit deja, pentru că, din păcate nu le încasaţi cum trebuie. Aşa este. Şi aici o direcţie importantă într-adevăr este să ne creştem gradul de încasare. Nu putem face acest lucru de pe o zi pe alta, pentru că aici sunt nişte fenomene care s-au acumulat de ani de zile. Gândiţi-vă, de exemplu că pentru a combate munca la negru trebuie să faci controale, într-adevăr serioase. Şi se ştiu zonele cum sunt cele de construcţii, de exemplu, în general micile construcţii unde munca la negru este o constantă. Dar pentru asta trebuie să fie nişte indicatori de performanţă la cei care fac controale. Dacă li se bifează doar un anumit număr de controale pe lună fără să se vadă efectele, n-am făcut nimic”, a transmis premierul.

Digitalizarea ANAF, esențială

El consideră că este nevoie de digitalizarea ANAF.

„E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF. E o poveste fără sfârşit. Nu există niciun entuziasm aşa am constatat, sau nu a fost cel puţin la ANAF să se facă digitalizarea, pentru că atunci se vede din analize de risc exact unde sunt problemele. Aşa dacă este un deşert de informaţii, vă puteţi imagina că eficienţa unor controle este foarte redusă”, a precizat Bolojan.

El consideră că este nevoie şi de modificarea legislaţiei.

„Trebuie să modificăm legislaţia şi este un grup de lucru care, sub coordonarea domnului vicepremier Tancsoz Barna lucrează la modificarea legislaţiei pe componenta de insolvenţă, cesiune creanţe, poţi foarte uşor în România să-ţi cesionezi creanţele unei companii cu mari datorii, unui paravan, fantomă, dacă pot să spun aşa după care nu mai poţi să recuperezi acele datorii. Şi cel care a generat acele datorii îşi vede de treabă. Trebuie să limităm eşalonările, să ne întărim capacitatea de a confisca, de a executa silit”, a transmis premierul.

Arierate de zece miliarde 

El a mai afirmat că se pune întrebarea cum s-au acumulat arierate de zece de miliarde în ultimii ani.

„Avem nişte arierate enorme, de zeci de miliarde. Sigur se pune întrebarea cum nu le-au văzut de s-au acumulat la acest nivel, ani de zile. Şi pentru asta este evident că sunt responsabilităţi importante în toată structura NAF-ului. De aceea voi propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere, şi, în mod evident, obiective de performanţă cuantificabile, pentru că avem probleme destul de serioase în toată ţara, avem practici neunitare în exercitarea controlului”, a afirmat Ilie Bolojan.

El consideră că unele societăţi au fost protejate în ultimii ani.

„Acumularea de arierate mari arată cât se poate de cert că unele societăţi au fost protejate în aceşti ani. Nu poţi funcţiona în stil mare fără să fii protejat de o parte din cei care trebuie să facă ordine în respectivul domeniu, societăţi care sunt avertizate când sunt controlate, procese verbale care nu consemnează sumele reale, ci sume mult mai mici, consilierea prin aparţinători a celor care controlează, a societăţilor, contabilităţi şi aşa mai departe, controale formale”, a mai declarat premierul Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ilie Bolojan vrea ca toți românii să iasă la pensie la 65 de ani, cu o singură categorie exceptată

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că realitatea din România arată că 90% dintre magistraţi se pensionează la 48 de ani, ceea ce nu mai poate continua.

Noi măsuri economice. Guvernul pregătește reforma companiilor de stat. Bolojan: E nevoie de închiderea celor cu pierderi

Premierul Ilie Bolojan a prezentat măsurile fiscale și reformele pe care guvernul le va implementa în perioada următoare.

Bolojan, de Ziua Prieteniei dintre România și SUA: Parteneriatul e un pilon esențial al politicii externe și de securitate

Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Prieteniei dintre România și Statele Unite, marcând totodată 28 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic.

 

 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.