Adevărul despre creșterea numărului de cazuri de COVID-19 la copii: ”Informaţii neadevărate”

62225527

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că nu sunt adevărate informaţiile potrivit cărora există o "creştere geometrică" a numărului de cazuri de COVID-19 la copii.

 

"Am văzut în spaţiul public diverse afirmaţii legate de creşterea geometrică a numărului de copii infectaţi. Sunt informaţii neadevărate. I-am pus la dispoziţie domnului ministru Câmpeanu toate cifrele oficiale care arată şi tendinţa, nu numai cifra dintr-o anumită zi. Ieri erau 11 copii internaţi la Terapie intensivă, cu zece mai puţin decât în ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internaţi, iar numărul de copii internaţi în spital era de 338", a spus ministrul.

Alexandru Rafila a mai precizat că, în ciuda numărului mare de cazuri nou înregistrate de infecţii cu SARS-CoV-2 în ţara noastră, proporţia de persoane bolnave internate este "în continuare redusă".

Astfel, se înregistrează o creştere zilnică a internărilor de 2-3%, care poate fi preluată "fără problemă" de sistemul de sănătate, a explicat el.

Simptomele de Covid Omicron la copii

 

Medicul Mihai Craiu de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" a declarat marţi că la copiii cu vârste mici simptomele de infectare cu tulpina Omicron a noului coronavirus pot să debuteze ca o "gastro-enterită acută".

Mihai Craiu a spus că 25% din cei aproape 100 de copii care s-au prezentat în cursul serii şi nopţii trecute la institut au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

"Cifra de azi noapte, din cele aproape 100 de teste rapide făcute, un sfert dintre ele au fost pozitive pentru SARS-COV-2, suntem plini, aceasta este realitatea momentului de acum. (...) La copiii foarte mici putem să ne păcălim, pentru că COVID-19 în era Omicron poate să înceapă ca o gastro-enterită acută. Cei mai mulţi sugari de ieri au venit de altfel cu febră şi vărsături, nu au venit ca boală respiratorie sau nu în prim plan boală respiratorie. Un alt lucru important observat de literatura internaţională este creşterea spectaculoasă a proporţiei pacienţilor pediatrici diagnosticaţi spitalizaţi. (...) La noi, la INSMC, este un etaj plin de copii care au nevoie de perfuzie, de oxigen, de rehidratare orală mai susţinută, de control al fluidelor... Din cei peste 25 de confirmaţi în cursul gărzii, al serii şi al după-amiezii, au fost doi copii internaţi - unul în vârstă de o lună şi un altul un pic mai mare", a susţinut medicul pediatru, potrivit Agerpres.

Câți copii ajung la spital dacă se infectează cu Covid Omicron

 

În opinia sa, în zonele în care şcolile funcţionează "fără testare şi fără respectarea normelor farmacologice" este posibil să se observe "o creştere spectaculoasă".

"Nu severitatea este problema, toate studiile recente confirmă faptul că există o disproporţie foarte mare între contagiozitatea extremă a Omicron şi severitatea relativ puţin importantă. (...) Ceea ce cred că va fi mai greu pentru medicii pediatri o să vină peste o lună. (...) Cifrele noastre sunt ca cele internaţionale, peste tot în lume între 0,5 şi 3% dintre copiii bolnavi ajung să fie spitalizaţi. Ponderea a crescut acum de când circulă Omicron pentru că sunt mai mulţi copii diagnosticaţi", a mai arătat Craiu.

El recomandă evitarea locurilor aglomerate şi respectarea normelor de igienă.

"Copiii mici de doi ani nu au imperios nevoie să meargă la mall sau la locurile de joacă de la diverse restaurante de fast-food. Este bine să facem drumeţii, este bine să ne dăm cu bicicleta, să ieşim să facem mişcare, nu să stăm în faţa ecranelor şi în apartamentul în care locuim. Trebuie să evităm aglomeraţiile, să ne spălăm bine pe mâini după ce am atins tot felul de lucruri. În cazul în care apar semne de boală la noi, adulţii care venit în contact cu aceşti copii, să raportăm şi să ne diagnosticăm corect", a mai spus medicul.

Mihai Craiu a declarat că unii copii pot rămâne simptomatici pe durate de până la 12 săptămâni după infectare.

"Aceşti copii care aparent trec prin boli mai puţin zgomotoase decât adulţii familiei lor pot să rămână simptomatici pe durate de timp de luni de zile, până la 12 săptămâni după boala acută şi au exact ceea ce au şi adulţii, adică inatenţie, minte înceţoşată, forţă mai puţină şi din păcate unii din aceşti copii pot avea şi disfuncţie cardiacă. (...) Trebuie să fim îngrijoraţi şi de cum se vindecă, chiar dacă boala acută a fost banală. Dar ar fi bine să nu ne îmbolnăvim. Trebuie să facem ceea ce ţine de noi să nu ne îmbolnăvim acum, pentru că valul va fi scurt şi foarte vehement", a explicat medicul.

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Alexandru Ulici, a afirmat că în unitatea pe care o conduce numărul copiilor internaţi în prezent "nu este de natură să îngrijoreze", deşi numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este unul mare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
NEWS ALERT Cristi Chivu are contractul pregătit, cu un salariu uriaș!
Citește și...
Reacția șefului UDMR, care a făcut campanie pentru Viktor Orban, după înfrângerea zdrobitoare suferită de premierul Ungariei

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a felicitat Partidul Tisza şi pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile de duminică, câştigate detaşat în detrimentul lui Viktor Orbán, care şi-a recunoscut înfrângerea.

Mesajul lui Nicușor Dan după rezultatul alegerilor din Ungaria. A încheiat cu un cuvânt în maghiară

Preşedintele Nicuşor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că "poporul maghiar a vorbit cu o voce clară şi puternică" la scrutinul parlamentar desfăşurat în ţara vecină.

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Paște: „Binele are puterea de a vindeca o societate”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de Sărbătorile pascale în care îndeamnă românii să fie „solidari nu doar în spiritul tradiţiilor, ci şi în fapte, sprijinindu-ne pe convingerea că binele are puterea de a schimba comunităţi”.

Recomandări
Rezultatele alegerilor din Ungaria. Tisza a obținut două treimi din Parlament și va putea anula reformele lui Viktor Orbán

S-a închis un capitol important din istoria Ungariei. După 16 ani petrecuți în fruntea guvernului de la Budapesta, premierul Viktor Orban a pierdut alegerile. 

Părintele Teodosie, fost vlogger și curier în Anglia, s-a călugărit inspirat de un musulman. Acum e stâlpul Mănăstirii Sihla

Oamenii sunt lumina. Hristos a înviat! Este Duminica Învierii şi vă invităm la o ediţie de suflet. 

Conflictul din Golf intră într-o nouă fază după eșecul negocierilor. SUA vor bloca Strâmtoarea Ormuz în câteva ore

Armata americană ar urma să instituie o blocadă asupra porturilor iraniene, la ora 17, ora României.