Vaccinarea împotriva COVID a copiilor de 5-11 ani va începe pe 26 ianuarie. Programările se pot face începând de azi

62234598
StirilePROTV

Vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 va începe pe 26 ianuarie, a anunțat, joi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Valeriu Gheorghiţă.

Primele doze de vaccin pediatric vor ajunge în România pe 24, respectiv 25 ianuarie. Pentru 2022 sunt contractate 55.000 de doze, care ajung pentru 25.000 de copii.
Vor avea prioritate copiii cu afecțiuni, cei care au nevoie și au risc sa facă forme severe, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Părinții își pot programa începând de astăzi copiii în platforma de vaccinare. „Prezentarea se poate face și fără programare, recomandarea este sa se facă programare”, a declarat președintele CNCAV.

Copii se mai pot vaccina și în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

Întrebări și răspunsuri. Ce trebuie să știe părinții despre vaccinarea copiilor

Dozele care vor ajunge în țară pe 24 și 25 ianuarie vor ajunge în centrele regionale de depozitare din Brașov, Cluj și Constanța, astfel că vaccinarea copiiilor va începe în 219 centre.

Sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare

Copiii vor fi vaccinați cu o doză mai mică de ser

Conform platformei RoVaccinare, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 micrograme comparativ cu 30 micrograme), însă ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

vaccinare

Dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

"Riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12 - 17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieţi, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la un milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populaţia nevaccinată fiind de 0,2 - 1,9 cazuri la un milion de persoane în interval de şapte zile", arată aceeaşi sursă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
O mașină de poliție a lovit două fetițe care traversau strada, în Capitală. Una a murit. FOTO și VIDEO

O copilă de 11 ani a murit, iar o alta de 13 ani a fost grav rănită în urma unui accident înfiorător, petrecut joi în nordul Capitalei.

14 copii din Timiș, infectați cu SARS-CoV-2 într-o tabără de schi din Serbia. Care este starea lor

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, joi, că 14 copii care au fost într-o tabără de schi în Serbia au fost confirmaţi cu COVID-19, la întoarcerea în ţară, dar au forme uşoare de boală.

Motivele pentru care doar 55% dintre clienții unui furnizor de gaze au beneficiat de reduceri în noiembrie

Peste 45% dintre clienţii Engie România nu au întrunit condiţiile de eligibilitate stabilite prin lege pentru a beneficia de măsurile de plafonare sau compensare, se arată într-un comunicat al companiei, remis, joi, Agerpres.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.