Nicușor Dan: Instituțiile care combat dezinformările Rusiei vor fi coordonate de CSAT. “Fiecare s-a ocupat de bucățica ei”

×
Publicitate

Instituțiile care se ocupă de combaterea știrilor false și a dezinformărilor care fac parte din războiul hibrid al Rusiei vor fi coordonate de la nivelul CSAT, pentru a le putea bloca rapid și eficient.

Acest lucru va fi posibil în urma adoptării noii Strategii Naționale de Apărare, care urmează să intre în vigoare până la sfârșitul lunii noiembrie, a declarat președintele Nicușor Dan, într-un interviu pentru știrileprotv.ro.

Șeful statului spune că, până acum, “fiecare instituție s-a ocupat de bucățica ei”, fără să există o strategie și o coordonare între ele.

„În ceea ce privește procesul de dezinformare sistematică pe rețele sociale suntem cam la același nivel, mai avem de lucru. Adică reușim să detectăm informația falsă, reușim să scanăm spațiul online. Ce nu reușim să facem? Nu reușim să intervenim suficient de rapid ca să contracarăm și nu comunicăm sistematic”, a spus președintele.

Șeful statului a enumerat nu mai puțin de opt instituții și structuri interne ale unor servicii sau ministere care se ocupă de combaterea dezinformărilor. Printre ele - STS, SRI, MapN, ANCOM, DNSC și CNA.

„Trebuie să existe o coordonare mai bună a acestor instituții și trebuie o strategie”. (...) O s-o spun foarte direct. De ce nu am avut un răspuns adecvat? Pentru că nu avem o cultură organizațională în care instituțiile să se reunească și să acționeze împreună. Fiecare s-a ocupat de bucățica ei și nimeni nu s-a preocupat de imaginea de ansamblu.”

Cristian Leonte: Strategia națională de Apărare se va ocupa să umple aceste goluri? Va pune un șef peste toate aceste instituții, un coordonator?

Nicușor Dan: Strategia va prevedea un răspuns generic la chestiunea asta, urmând ca mai departe, la nivelul CSAT-ului, să se facă structurile operaționale, adică echipele care să lucreze împreună și cine să le coordoneze.

Cristian Leonte: Va exista, așadar, o structură de coordonare și de conducere?

Nicușor Dan: Da, exact.”

Președintele a subliniat faptul că noua Strategie Națională de Apărare vizează în mod direct războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă, respectiv atacurile cibernetice, procedurile de dezinformare și influența rușilor în rețelele sociale.

Pe de altă parte, aceeași strategie, care va fi adoptată în această toamnă, vizează și lupta împotriva corupției, care e definită ca o amenințare la adresa securității naționale.

Șeful statului spune că este nevoie de ”atacarea frontală a fenomenului corupției”, iar SRI va trebui să se ”preocupe” de acest fenomen.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
EXCLUSIV. Nicușor Dan: Strategia națională de apărare a țării cuprinde ”două schimbări majore”, războiul hibrid și corupția

Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat, în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, și va cuprinde ”două schimbări majore” pentru România.

Regizorul Tudor Giurgiu: “Suntem datori să înțelegem consecințele comunismului asupra societății noastre”

Românii sunt datori să afle consecințele tragice ale comunismului asupra istoriei noastre, iar masacrul din 1941 de la Fântâna Albă, când soldații sovietici au măcelarit 2000 de români, este ilustrativ în acest sens, afirmă regizorul Tudor Giurgiu.

Lecția de istorie pe care comuniștii au șters-o din manuale. Cum au ucis rușii 2000 de români care fugeau din calea lor

Mii de români bucovineni și-au pierdut viața în masacrul de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941, când soldații ruși le-au întins o capcană și au deschis focul cu mitralierele împotriva lor, în timp ce încercau să se refugieze în România.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.