„Poarta iadului” s-a deschis în Rusia. Craterul uriaș a înghițit patru case într-o stațiune celebră de schi | VIDEO

62309653

Un crater gigant a apărut la o mină din Sheregesh, o stațiune de schi din Siberia. Groapa, supranumită „Poarta Iadului”, a înghițit patru case din apropiere, dar persoanele aflate înăuntru au fost evacuate în siguranță înainte de dezastru.

Autoritățile au reușit să anticipeze dezastrul natural și să ia măsuri pentru a evita orice deces, în timp ce activitatea la mină a fost suspendată.

Patru case din apropierea minei de fier, supranumită „Poarta iadului” de către presa locală, au fost înghițite după prăbușirea uriașă de pământ, dar locuitorii au fost evucuați înainte, potrivit Metro.co.uk.

Regiunea produce 60% din cărbunele Rusiei și 14% din oțel și produse laminate. Casele de pe amplasament erau în principal case de vacanță, potrivit rapoartelor.

VIDEO: Daily Mail

Un purtător de cuvânt al districtului Tashtagol a declarat: "Scăderea suprafeței pământului în limitele lotului minier al minei Sheregesh era previzibilă.

Mina este deținută de gigantul siderurgic Evraz, o companie constituită în Marea Britanie la care fostul proprietar al clubului Chelsea, Roman Abramovici, ar deține o participație de 28,64%.

Guvernul districtului și Evraz intenționează să umple gaura în viitor. Prăbușirea a avut loc după ce compania a anunțat că va face o investiție majoră în mină.

Stațiunea de schi Sheregesh - cunoscută ca Gesh de către localnici - este una dintre cele mai populare din Rusia.

Stațiunea renumită pentru o competiție anuală de schi în costum de baie în primăvară și deține un record mondial Guinness pentru cea mai mare cursă de schi în costum de baie din lume, notează Daily Mail.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62309652
Ucraina promite noi atacuri în interiorul Rusiei. ”Vom lovi acolo unde este necesar, nu vom cere permisiunea nimănui”
Ucraina anunță că va continua să atace ținte din interiorul Rusiei și nu va ”cere permisiunea nimănui” pentru asta. SUA îi cer doar să respecte ”legile războiului și convențiile de la Geneva”.  
62284487
Poliția belgiană a efectuat o percheziție în Parlamentul European în cazul scandalului de corupţie legat de Eva Kaili
Poliţia belgiană a efectuat, luni, o percheziţie la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, în cadrul unei anchete privind suspiciunile de corupţie pentru a influenţa deciziile acestei instituţii a UE, a anunţat Parchetul Federal din Belgia.
62309649
Rusia a „stins” lumina în Odesa cu ajutorul noilor drone trimise de Iran. Răspunsul dur al trupelor Kievului în Melitopol
Pentru prima dată, Vladimir Putin renunță la conferința de presă-maraton pe care o ținea, de obicei, la sfârșitul anului.