„Femeia care nu uită niciodată”. Diagnosticul crunt care o ajută să-și amintească fiecare zi din viață. „Am trecut prin iad”

62334229
Getty

Foarte mulți oameni și-ar dori să aibă abilitatea de a-și aminti totul. Astfel, nu ar mai uita ora la care au programată o întâlniri importantă sau locul în care și-au lăsat telefonul ori cheile de la mașină.

Ei bine, Jill Price, 57 de ani, o femeie din California, SUA, se numără printre puținii oameni din lume care au o memorie remarcabilă. Aceasta își amintește fiecare zi pe care a trăit-o începând cu vârsta de 14 ani.

Jill, care a fost supranumită „femeia care nu uită niciodată”, a fost prima persoană care a fost diagnosticată vreodată cu hipertimezie, o afecţiune rară, care constă în abilitatea de a ţine minte tot ce s-a petrecut în fiecare zi din viaţă.

Începând cu 5 februarie 1980, Jill își amintește totul.

„Nu știu exact de ceaceastă zi, dar din acea zi și până acum știu totul în fiecare zi. Parcă aș fi chiar acolo”, a declarat, pentru 60. Minute, Jill Price.

Conform datelor oficiale, doar aproximativ 60 de persoane de pe glob au fost diagnosticate cu această afecțiune extrem de rară de care suferă Jill Price.

Memoria remarcabilă se poate transforma în blestem 

Poate părea un talent incredibil, dar, odată cu această abilitatea de ați reaminti toate lucrurile bune de care ai avut parte, vine și povara de a le ține minte pe cele rele - fiecare moment jenant, fiecare frângere de inimă, fiecare ceartă și fiecare pierdere a unei persoane dragi.

Astfel, de multe ori Jill Price simte că memoria ei remarcabilă are rolul unui blestem.

„Am trecut prin iad în viața mea”, a explicat, pentru HQBrain, femeia din Statele Unite.

Multe dintre amintirile lui Jill sunt dureroase, începând cu relația dură pe care a avut-o cu mama ei, care o certa în legătură cu alimentele pe care le consuma și care o critica pentru felul în care arăta.

„Dacă mănânci ceva rău, vei muri”, își amintește că i-a spus mama ei.

O altă amintire dureroasă este mutarea din New Jersey la Los Angeles.

„Am iubit cu adevărat viața de acolo. Ar fi trebuit să mă nasc, să trăiesc și să mor în aceeași casă. Atât de mult nu-mi place schimbarea”, a spus ea.

„Încă mă simt rău pentru lucrurile care s-au întâmplat acum 30 de ani, nu unul sau două lucruri, ci toate”, a mai afirmat Jill.

Jill Price a devenit studiu de caz

Femeia a devenit studiu de caz la Universitatea California Irvine.

În 2006, un RMN a arătat că mai multe zone ale creierului ei sunt mai mari decât în ​​mod normal, dar, în ciuda acestor constatări, cercetătorii încă nu sunt siguri cum are Jill Price o memorie atât de detaliată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62310075
SUA trag un semnal de alarmă în privința Iranului: „Ar putea produce o bombă nucleară în câteva luni”

Generalul Mark Milley a declarat în fața parlamentarilor amercaini că Iranului i-ar lua "câteva" luni pentru a produce o bombă nucleară și că armata SUA a "dezvoltat mai multe opțiuni" pentru un potențial răspuns.

62334224
Franța, cuprinsă de anarhie. Sute de oameni au fost arestați în urma protestelor violente. Oamenii legii, grav răniți

Prima vizită de stat în Franța a lui Charles al III-lea în calitate de rege a fost amânată la cererea președintelui Emmanuel Macron.

62250232
Rusia amenință că va riposta cu arme nucleare dacă Ucraina va încerca să recucerească Crimeea. Medvedev s-a dezlănțuit

Rusia amenință cu armele nucleare, dacă Ucraina ar încerca să preia Crimeea, anexată în 2014.

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

audieri Parlament
VIDEO. Replici jignitoare la audierea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete: „Sunteți o slugă pesedistă slabă”

Audierea ministrului propus al Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), marți, în Parlament, s-a transformat într-un schimb de replici jignitoare între deputatul USR Emanuel Ungureanu și Clement Sava, reprezentant al grupului parlamentar PACE. 

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.