Zelenski: Incursiunea ucraineană în regiunea Kursk este catastrofa acestui război pentru Rusia. Va fi sfârşitul pentru el

62450195
Getty

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni că incursiunea declanşată marţea trecută de forţele ucrainene în regiunea rusă de frontieră Kursk este "catastrofa acestui război" pentru Moscova, amintind de tragedia submarinului Kursk.

 

„Putem vedea ce se întâmplă cu Rusia (sub preşedintele Vladimir) Putin: în urmă cu 24 de ani a avut loc dezastrul Kursk, începutul simbolic al guvernului său", a declarat Zelenski în discursul său zilnic către cetăţeni, referindu-se la scufundarea submarinului rusesc cu acelaşi nume, în care au murit toţi cei 118 membri ai echipajului, potrivit EFE şi Unn.ua.

„Şi acum este clar care va fi sfârşitul pentru el. Tot un Kursk. Catastrofa acestui război", a declarat Zelenski, care până luni nu s-a referit în mod explicit la operaţiunea ofensivă începută marţea trecută.

„Rusia a adus războiul la alţii, acum acesta se întoarce la ea acasă. Ucraina a dorit întotdeauna doar pacea şi cu siguranţă vom garanta pacea", a conchis el.

Este nevoie ca Rusia să fie forţată să facă pace, întrucât preşedintele Vladimir Putin vrea să lupte, a afirmat Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Liderul ucrainean a declarat că asaltul transfrontalier major al Kievului în regiunea rusă Kursk a fost o chestiune de securitate pentru Ucraina şi că Kievul a capturat zone din care Rusia a lansat lovituri împotriva teritoriului ucrainean.

„Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace", a declarat Zelenski.

El a declarat că regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, care se află în dreptul regiunii ruse Kursk, a fost de aproape 2.100 de ori ţinta atacurilor transfrontaliere ruseşti începând cu 1 iunie.

Zelenski a postat mesajul său la scurt timp după o reuniune a cabinetului de război în cadrul căreia a primit un raport de la comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, privind situaţia de pe front.

În înregistrarea video a acestei întâlniri, difuzată de preşedinte, Sîrski a anunţat că forţele ucrainene controlează în prezent 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Federaţiei Ruse, aceasta fiind prima declaraţie oficială a Kievului referitor la incursiune.

Guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat luni că trupele ucrainene controlează 28 de localităţi cu o populaţie de 2.000 de persoane, în timp ce aproximativ 120.000 de civili au fost evacuaţi din zonele apropiate de linia frontului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luni trupelor sale să respingă unităţile ucrainene dincolo de graniţă după ofensiva lor surpriză în regiunea Kursk.

„Principala sarcină a Ministerului Apărării este acum să alunge inamicul de pe teritoriile noastre şi să asigure o securitate fiabilă frontierelor", a ordonat Putin în deschiderea unei reuniuni pe tema situaţiei de criză în regiunile de la frontiera cu Ucraina,potrivit agenţiilor de presă ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Până când va menține TAROM suspendarea zborurilor către Tel Aviv, Amman şi Beirut

Compania TAROM menţine suspendarea pentru zborurile către şi dinspre Tel Aviv, Amman şi Beirut până la data de 16 august 2024, inclusiv, a anunţat operatorul aerian naţional, luni seara, printr-un comunicat.

Fox News: Iran va ataca Israel în următoarele 24 de ore. Anunțul oficial al Casei Albe

SUA apreciază că Iranul ar putea lansa "în această săptămână o serie de atacuri substanţiale" împotriva Israelului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, citat de AFP.

SUA se aşteaptă ca discuţiile de pace să continue, considerând încă posibilă o încetare a focului

Departamentul de Stat a declara luni că Statele Unite se aşteaptă ca discuţiile de pace între Israel şi Hamas să avanseze conform planului, adăugând că un acord de încetare a focului rămâne posibil.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.