Zeci de mii de persoane au protestat la Londra pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza. FOTO+VIDEO

62441554
AFP

Zeci de mii de protestatari pro-palestinieni s-au adunat sâmbătă la Londra pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza şi guvernului britanic să oprească toate vânzările de arme către Israel, relatează dpa.

Protestatarii au mărşăluit fluturând steaguri palestiniene şi purtând pancarte care cereau "încetarea focului acum" şi oprirea vânzărilor de arme.

Grupul "Campania de Solidaritate cu Palestina", care a organizat protestul pro-palestinian, a afirmat că aproximativ 80.000 de persoane au participat la marş.

Poliţia londoneză a anunţat că a mobilizat aproape 1.000 de ofiţeri pentru evenimentele de sâmbătă din capitală, care au inclus şi o demonstraţie la memorialul Cenotaph, organizată de grupul de dreapta Turning Point UK.

Printre cei care s-au adresat participanţilor adunaţi în Piaţa Parlamentului s-au numărat activişti pro-palestinieni, jurnalişti şi fostul lider al Partidului Laburist Jeremy Corbyn, care a declarat că a respins ideea că apelurile pentru o încetare imediată a focului sunt "periculoase şi nerealiste".

"Ceea ce este periculos şi nerealist este să ucizi zeci de mii de palestinieni şi să spui că o faci în legitimă apărare. Curtea Internaţională de Justiţie a spus că au existat acte de genocid care trebuiau oprite", a spus Jeremy Corbyn.

Descriind discuţiile despre Israel în parlament drept "profund cinice", Corbyn a afirmat că "atitudinea s-a schimbat" în ultimele săptămâni.

Atacurile armatei israeliene în Fâşia Gaza au provocat moartea a peste 30.000 de persoane, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriul palestinian.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62441553
Olaf Scholz se va întâlni în China cu Xi Jinping. ”Este important ca Beijingul să nu sprijine Rusia”
Cancelarul german Olaf Scholz a plecat sâmbătă pentru o vizită oficială de trei zile în China, în timpul căreia se va întâlni cu preşedintele Xi Jinping, după opriri în oraşele Chongqing şi Shanghai, relatează dpa.  
62441552
Trei adolescenți, presupuși jihadiți, au fost arestați în Elveția. Ar fi pus la cale atentate teroriste
Trei presupuşi jihadişti în vârstă de 15, 16 şi 18 ani au fost arestaţi recent în Elveţia pentru posibile planificări de atentate, cazuri legate de anchete pe această temă deja în desfăşurare în Germania, a anunţat sâmbătă Parchetul federal elveţian.
62255054
Germania va trimite Kievului un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar, într-un „moment critic”, anunţă Zelenski
Germania va furniza Ucrainei un sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot.